G4Media.ro

România, amendată cu 3 milioane de euro pentru că nu a transpus…

România, amendată cu 3 milioane de euro pentru că nu a transpus directiva europeană pentru prevenirea spălării banilor. Înfrângere la CJUE

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a condamat joi România și Irlanda la plata unor amenzi de 3, respectiv 2 milioane de euro pentru că nu au transpus complet, în termenul prevăzut, Directiva privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, potrivit unui comunicat al CJUE.

Directiva 2015/8491 urmărește să prevină utilizarea sistemului financiar al Uniunii Europene în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului. Statele membre trebuiau să transpună această directivă în dreptul lor național până la 26 iunie 2016 și să informeze Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate în această privință.

Guvernele PSD au amânat constant transpunerea directivei europene, motiv pentru care Comisia Europeană a trimis joi România în fața CJUE.

În 27 august 2018, Comisia Europeană a sesizat CJUE, considerând că România și Irlanda nu au transpus în mod complet Directiva 2015/849 în termenul stabilit în avizele motivate respective, și, nici nu au comunicat măsurile naționale de transpunere corespunzătoare.

În cele din urmă, România a transpus Directiva, dar cu mare întârziere, iar Curtea de Justiție a UE a considerat că întârzierea transpunerii și ne-comunicarea către Comisia Europeană a măsurilor trebuie pedepsite cu această amendă de 3 milioane de euro. ”Curtea a apreciat că, deși România și Irlanda au pus capăt, în cursul procedurii, neîndeplinirii obligațiilor imputate, nu este mai puțin adevărat că această neîndeplinire a obligațiilor exista la expirarea termenului stabilit în avizele motivate respective, astfel încât efectivitatea dreptului Uniunii nu a fost asigurată tot timpul”, se arată în comunicatul CJUE.

În iulie 208, Răzvan Horaţiu Radu, fostul agent guvernamental al României la Curtea de Justiţie a UE, acuza guvernul Dăncilă că a întârziat nepermis transpunerea directivei europene privind combaterea spălării banilor și avertiza că România va fi sancționată de CJUE.

„Directiva trebuia transpusă din iunie 2015. Eu personal am atras atenția în mod repetat decidenților atât verbal, cât și în scris să elaboreze un proiect de lege sau chiar o ordonanță de urgență pentru transpunerea ei. În ultima perioadă am recomandat insistent ordonanța de urgență. Din păcate proiectul de lege a plecat abia în luna martie 2018 de la Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. A stat blocat până în luna mai 2018 la Secretariatul General al Guvernului. Guvernul a adoptat un proiect de lege abia în ședința din 31 mai 2018 după care proiectul a plecat la Parlament”, a declarat Răzvan Horațiu Radu pentru G4Media.ro.

Foto: Tudorel Toader și Liviu Dragnea, doi dintre responsabilii pentru amânarea implementării Directivei UE (InquamPhotos / George Călin)

În curs de actualizare

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

23 comentarii

  1. Îi interesează pe hoții care au furat? Pe fmmpsdaldeudmr îi interesează? Pe nicolicea sau pe tudorel îi interesează? Ce trebuie să înțeleagă toți proștii este că acei 3 mil de euro vor fi plătiți tot din bani publici. Ăsta e rezultatul votului.

  2. Cum sa prevenim spalarea banilor cand asta-i sportul nostru traditional?Facem nunti pompoase unde darul de nunta e cat bugetul unei primarii.Ce pretentii si pe europenii astia!Cum sa nu aplauzi in fata ambasadei Rusiei?

  3. ci vrratzi wei 🙂 daca nu iera diclarata o necisitati sau o oportunitati 🙂

  4. Tuderele, da banii inapoi. Ai de unde. Din salariile si pensiile nesimtite pe care le cumulezi.

  5. Orice stire care arata mizeria imensa facuta de alianta anti justitie psd-alde-udmr e trolata de niste gigei rusniaci care fac misto, relativizeaza, baga la greu confuzie si dezinformare. Dupa modelul expus de agentul ex-kgb Iuri Bezmenov care a dezertat in canada si a expus strategia de otravire sociala a lumii libere. Interviul din 1984 prezice cu o acuratete socanta ce se intampla azi in lumea virusata ideologic .https://www.youtube.com/watch?v=rGnDRJ_lVqI&t=24s

    Justitia si presa libera sunt primele institutii atacate de regimurile dictatoriale !!!!!!

    • Așa este, dar să recunoaștem că Justiția și presa mainstream își merită acuzele. De ce trebuie să fie plătite de noi ceea ce stă în responsabilitatea specialilor. Cine trebuia să transpună directiva și nu a făcut- o?

  6. Amenzile primite de Romania de la CJUE ar trebui recuperate din salariile sau pensiile speciale sle parlamentarilor/guvernantilor care nu si-au facut treaba la timp; ca in viata reala. Si se mai pune in Constitutie ca ”…nimeni nu poate invoca necunoasterea legilor sau este mai presus de lege…”.
    Hoti cu gulere albe !

  7. Asta vor românii:
    (1) Inăsprirea legilor anticorupție
    (1) Prevenirea spălării banilor
    (3) Raspunderea magistraților
    (4) Confiscarea extinsă

  8. N-am inteles prea bine: vreti sa spuneti ca Daddy a fost mutat de la Atelierul Auto la Spalatorie?
    Daca e asa, sa aiba grija la sosetele flausate, sa nu se destrame…!

  9. PNL PSD ACEEASI COCINA DE PORCI

  10. Nu mai vine Tudorel Toader sa ne faca dezvaluiri cum l-au obligat unii si altii sa tina directiva la sertar? Iesi din scorbura ticalosule!

    • e ocupat. nu mai pridideste sa-si numere pensiile, salariile si sinecurile de la o luna la alta.

  11. Noi am votat hoți în parlament și cei din UE au pretenția să-și taie ai noștri singuri craca de sub picioare.
    Vom muncii ca proștii până când vom face o revoluție parlamentară.

  12. Il asteptam cu o replica din cele care se sterg dupa o ora. Hai maimutoiule, fa-ti curaj si baga-te in seama sa mai radem de tine.

  13. Dati adresa lui T. Toader si va asigur ca urmasii razesilor lui Stefan vor sti ce sa faca cu ea. Asta pentru inceput. Urmand sa fie publicate in liniste, pe rand mereu alte adrese de politicieni. Asta pentru ca nu se poate sa platim noi greselile fara numar ale unor politruci ce si-au facut mendrele cu noi treizeci de ani. Cu noi, cu sanatatea noastra si cu tara asta.
    Pana cand, mai? Pana cand?

  14. Dacă ne reamintim bine atunci când s-a încercat implementarea directivei europene au sărit „oamenii de bine” strigând din toți rărunchii că psd-iștii vor să confiște banii diasporei, acesta fiind și unul dintre falsele motive ale mitingului „diasporei” din 10 August.

  15. vesnica pomenire pentru; tudorel toader bubosul special si cu caracter imputit.. presul puscariasului dragnea nicolae si tamponul veoricai de la videle, marele profesor cu diploma cumparata de la Bàlți…tatal promotiei de criminali,violatori, talhari si pedofili care umbla liberi prin țara..trebuie adus incatusat la banca sa plateasca amenda.. el si toti parlamentarii care s au opus directivei europene..

  16. Culegem roadele guvernelor lui Dragnea. Culegem roadele slugilor lui Dragnea: Dancila, Toader Tudorel, Ciordache, Negrescu Victor samd…

  17. 3 milioane este cadoul UE la miile de miliardele spalate de mafia araba si mafia italiana prin investitii in ruine noi si vechi VIA Romania.

  18. Zilele trecute, in 14 Iulie 2020, Cătălin Predoiu i-a cerut lui Marcel Ciolacu a 2-a oara, printr-o Scrisoare publica, transpunerea în legislaţie a unor Directive Europene în legătură cu operaţionalizarea Parchetului European(care va fi condus de Codruta Kovesi).
    Erau mentionate 3 Directive Europene, plus Regulamentul European pentru Institutirea Parchetului European!
    Cele 3 Directive erau DEPASITTE DE multa vreme, ca Termene, iar la Regulamentul pentru Parchetul European nu am gasit Termenul!
    Una dintre Directivele mentionate in Scrisdoarea lui Predoiu catre Ciolacu, care zac la Camera deputatilor, e aceasta Directiva a spalarii banilor, macelarita de PSD-ALDE in Parlament, intr-o forma departe de Cerintele Directivei Europene, adica FIX asta pentru care Romania va PLATI 3 MILIOANE Euro PENALIZARI, din BANII nostri, ca pe escrocii din PSD nu ii arde la ce Venituri au!
    TOATE Directivele mentionate in Scrisorica lui Predoiu catre Ciolacu au legatura cu Lupta anti-coruptie, spalarea banilor si implicit Parchetul European!
    Pentru TOATE 4 exista in Parlamentul Romaniei depuse 4 Proiecte Legislative, depuse de Ministerul de Justitie, Proiecte care ZAC efectiv nebagate in seama la Camera Deputatilor, camera decizionala!
    E evident ca PSD Ciolacu NU vrea sa le puna in discutie!
    Uite:
    https://www.g4media.ro/catalin-predoiu-ii-cere-lui-marcel-ciolacu-transpunerea-in-legislatie-a-unor-directive-europene-in-legatura-cu-operationalizarea-parchetului-european.html

    Parerea mea: Riscul ca Romania sa NU aiba acces la fondurile UE din acest motiv e urias, escrocilor din PSD-ALDE-PRO-Romania NU le pasa, TREBUIE ca Presedintele Johannis sa iasa, sa anunte PUBLIC Riscul urias si sa ii toace zi de zi pana Ciolacu va anunta ca aceste proiecte legislative devin prioritare la Camera Deputatilor, altfel Predoiu va tot trimite Scrisorici catre Marcelica Ciolacu de la PSD!!

  19. Romania a fost amendata din cauza Implementarii cu întârziere a celei de a 4-a Directive a UE privind spălarea banilor.
    Tergiversarea a fost orchestrată de Liviu Dragnea în timpul guvernării PSD, la mijloc fiind celebra firmă Teldrum, susţin surse politice pentru Adevărul.
    Printre executanţi: Viorica Dăncilă, Tudorel Toader şi alte cozi de topor.

    Este vorba DIRECTIVA (UE) 2015/849 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, care avea Termen de Implementare 26 iunie 2017.

    Însă printre priorităţile lui Liviu Dragnea nu se număra şi combaterea spălării banilor. Dimpotrivă. Directiva europeană INTERZICE firmele cu acţiuni la purtător, o decizie care-l ţintea direct pe Dragnea.
    ”Ştia tot partidul că Liviu Dragnea are acţiuni la purtător – adică ascunse – în mai multe companii, cea mai notorie fiind TelDrum, care a devenit şi subiectul unui dosar penal.
    Aşadar, directiva de partid a bătut Directiva europeană, ca să glumesc puţin”, explică unul dintre liderii de atunci ai PSD pentru Adevărul.
    Acţiunile la purtător sunt emise de societăţile comerciale către acţionari (persoane fizice), dar fără să fie menţionat numele titularului. Pe scurt, acţionari din umbra.
    În acel moment, Liviu Dragnea conducea din umbră nu doar firme, ci întreaga ţară.
    Prin urmare, Parlamentul, dominat de majoritatea covârşitoare PSD-ALDE, NU a iniţiat niciun proiect de lege privind transpunerea Directivei privind spălarea banilor.
    În paralel, Parlamentul muncea cu sârg la modificarea legislaţiei penale în interesul lui Liviu Dragnea.”
    https://adevarul.ro/news/politica/mostenirea-dragnea-ajuns-romania-plateascao-amenda-3-milioane-euro-mijloc-teldrum-1_5f107fcf5163ec42710d5a95/index.html

  20. România, trimisă în fața Curții de Justiție pentru neaplicarea normelor privind combaterea spălării banilor.
    /romania/file/infringementwebjpg-2_roinfringement_web.jpg
    constatarea neîndeplinirii obligațiilor
    © Comisia Europeană
    Comisia Europeană a trimis joi, 19 iulie 2018(DUPA 1 AN), România și Grecia în fața Curții de Justiție a UE pentru neîndeplinirea obligației de a transpune în legislația lor națională cea de-a 4-a Directivă privind combaterea spălării banilor. Irlanda a transpus doar o parte foarte mică a normelor și, prin urmare, este de asemenea trimisă în fața Curții de Justiție.
    Comisia a propus impunerea de către Curte a plății unei sume forfetare, precum și a unor penalități zilnice până când cele trei țări vor lua măsurile necesare.
    Între timp, în urma dezvăluirilor anchetei Panama Papers și a atacurilor teroriste din Europa, Comisia a propus a 5-a Directivă privind combaterea spălării banilor, pentru a intensifica lupta împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului. Aceste noi norme au ca scop asigurarea unui nivel înalt de garanții pentru fluxurile financiare provenite din țări terțe cu risc ridicat, îmbunătățirea accesului la informații al unităților de informații financiare, crearea de registre centralizate de conturi bancare și contracararea riscurilor de finanțare a terorismului legate de monedele virtuale și de cardurile preplătite. Noile norme au intrat în vigoare la 9 iulie 2018, după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar statele membre vor trebui să transpună în legislațiile lor naționale.
    A cincea directivă privind combaterea spălării banilor până la 10 ianuarie 2020.
    https://ec.europa.eu/romania/news/20180719_romania_trimitere_curte_justitie_ue_neaplicare_norme_combatere_spalare_bani_ro

  21. Cei de la UE bat câmpiile, pesedeii ştie ei că banii pot fi spălaţi fără să se deterioreze, depinde de detergenţii şi maşinile de spălat folosite. Nu doar că-şi păstrează prospeţimea, dar prin îmbălsămare pot circula nestingheriţi în timp şi spaţiu fără a mai fi nevoie de o nouă spălare.