Home » Articole » Robert Negoiță vrea să ridice o parcare de tip „Park and Ride” pe 8 etaje vizavi de Hala Laminor – zona Republica. „Punctul Internodal Republica” va fi construit în locul pieței agroalimentare

Robert Negoiță vrea să ridice o parcare de tip „Park and Ride” pe 8 etaje vizavi de Hala Laminor – zona Republica. „Punctul Internodal Republica” va fi construit în locul pieței agroalimentare

Robert Negoiță vrea să ridice o parcare de tip „Park and Ride” pe 8 etaje vizavi de Hala Laminor - zona Republica. „Punctul Internodal Republica” va fi construit în locul pieței agroalimentare
FOTO: Google Maps - Șoseaua Dudești - Pantelimon nr. 3
Ascultă articolul

O clădire cu regim de înălțime 2S+P+8E cu funcțiune mixtă parcaj auto și spații tehnice și comerciale ar putea fi construită lângă stația de metrou Republica, vizavi de Hala Laminor. Complexul care va fi în principal parcare de tip „Park and Ride” va lua locul pieței agroalimentare de pe Șoseaua Dudești-Pantelimon nr. 3 și poartă numele de „Punct Internodal Republica”. Pentru a schimba destinația terenului din piață în parcare, și a ridica noua clădire, e nevoie de aprobarea Consiliul General al Municipiului București, solicitare adresată printr-o hotărâre votată joi, 30 mai, de Consiliul local al Sectorului 3. Conform referatului de aprobare, piața a fost deja demolată.

- articolul continuă mai jos -

În ședința de joi, Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat două hotărâri inițiate de primarul Robert Negoiță, una de transformare a pieței în parcare (punctul 5) și una de aprobare a indicatorilor tehnico-economici (punctul 22) care reprezintă costul investiției ce se va ridica la suma de 573.394.678 de lei cu TVA (în jur de 115 mil. de euro). Potrivit consilierilor USR, citați de Buletin.de, proiectul ar costa mai bine de o șesime din bugetul sectorului 3, acuzând că această parcare va deservi un proiect imobiliar al familiei Negoiţă, Hills Laminor. Totodată, vizavi la Hala Laminor mai există 1700 de locuri de parcare construite de Primăria Sectorului 3.

În referatul de aprobare, semnat de primarul Robert Negoiță, se precizează că realizarea unui „Punct Internodal Republica” pe Șoseaua Dudești-Pantelimon nr. 3 este „imperios necesară” în contextul creșterii accentuate a traficului pe artere principale ale Sectorului 3 și a dezvoltărilor imobiliare „accentuate” în zona de est a Bucureștiului, respectiv, zona Republica. Parcarea va putea fi folosită atât de locuitorii zonei, cât și de șoferii care tranzitează Bucureștiul și nu doresc să se deplaseze cu autovehiculul personal, se mai spune în referatul de la una dintre hotărârile de consiliu.

În viitoarea parcare de tip „Park and Ride” de pe Șoseaua Dudești-Pantelimon nr. 3 vor fi amenajate 2616 locuri de parcare, dintre care parcare pentru persoane cu dizabilități 128 și 6 pentru mașini electrice (3 stații de încărcare cu 2 locuri fiecare). Circulația pe verticală este asigurată prin intermediul a scării de beton armat cu rampe drepte și podest intermediar, amplasate asimetric. Accesul autovehiculelor se va realiza prin intermediul a două rampe elicoidale cu dublu sens.

În ședința de consiliu de joi, primarul Robert Negoiță nu s-a aflat pentru a-și susține proiectul.

O parcare multimodală mai există pe bulevardul Pantelimon, în faţa magazinului Cora, la 650 de metri în linie dreaptă de cea pe care vrea să o construiască Robert Negoiță în Sectorul 3, lucru remarcat de un cetățean care a intrat la dezbaterile asupra hotărârilor.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole