Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iași a recurs la stocurile de sânge din alte județe și reprogramează anumite intervenții chirurgicale, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași.
Purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Diana Cimpoeșu, coordonator SMURD pe zona Moldovei, a precizat că intervențiile de urgență din weekend au determinat amânarea anumitor intervenții chirurgicale de la Ortopedie.
Medicul Diana Cimpoeșu a făcut un apel către persoanele sănătoase să doneze sânge.
”În perioadele de vară, în mod special, lunile iulie și august, se constată că rezerva de sânge atât a spitalului cât și a Centrului de Transfuzie Iași este una redusă, probabil pentru că donatorii sunt în număr mai mic. Din păcate, însă, cazurile continuă să fie foarte multe și sângele este salvator de viață, astfel încât prioritizăm, în primul rând, cazurile. E clar că există un stoc de urgență, dar este foarte redus. Aducem sânge din toate județele regiunii de nord-est, pentru că și pacienții vin din județele regiunii de nord-est, în primul rând cei cu traumă, cu șoc hemoragic, cei pentru gastroenterologie, cu sângerări digestive extrem de importante, dar facem un apel la toată lumea care este sănătoasă și poate dona sânge, să vină să doneze”, spune medicul.