Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmise miercuri dimineaţă de Biroul Electoral Central, după centralizarea rezultatelor din 19.853 de secţii de votare dintr-un total de 19.870 Au fost înregistrate 8.931.516 de voturi valabil exprimate. 488.126 de voturi au fost declarate nule. În străinătate, ierahia în funcţie de voturile obţinute este: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România. Nicu Ştefănuţă este candidatul cel mai bine plasat, transmite News.ro.
Potrivit datelor transmise miercuri de BEC, rezultatele provizorii disponibile la ora 10.00 indică următoarele procente obţinute la nivel naţional de formaţiunile politice şi candidaţii care au participat la alegerile europarlamentare:
Alianţa PSD PNL – 48,57%
AUR – 14,93%
Alianţa Dreapta Unită – 8,70%
UDMR – 6,48 %
Partidul SOS România – 5,03%
Partidul Reînnoim Proiectul European al României – 3,73%
Ştefănuţă Nicolae, independent – 3,08 %
La votul din străinătate, tot Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc, cu 44.925 de voturi, urmată de Alianţa Dreapta Unită – 34.373 de voturi, de AUR – 30.830 de voturi, SOS România – 28.457 de voturi.
Independentul Nicu Ştefănuţă, care pe baza voturilor obţinute la nivel naţional va avea un mandat de europarlamentar, a fost votat în străinătate de 12.422 de persoane, având cel mai mare scor dintre independenţi.
AUR mai mult decat ADU ??? Trebuie facuta o cerere urgenta de alipire la Federatia Rusa ! Aia ortodocsi, astia ortodocsi, aia betivi, astia betivi…