G4Media.ro

Reziliența societății ucrainene după doi ani de război – reportaj Les Echos

Photo by Roman PILIPEY / AFP

Reziliența societății ucrainene după doi ani de război – reportaj Les Echos

Știrile de pe front oscilează între îngrijorător și dezastruos. Aplicațiile de alertă aeriană instalate pe smartphone-uri sună în fiecare zi. Ucrainenii suportă toate acestea cu un stoicism aparent intact, uneori chiar cu o dispoziție uluitoare, arată un reportaj al publicației franceze Les Echos, citat de Rador Radio România. La Cernihiv, la aproximativ treizeci de kilometri de granița cu Belarus, trei rachete rusești Kalibr au ucis săptămâna trecută în jur de douăzeci de persoane aflate într-un hotel, probabil militari – inclusiv un general, potrivit canalelor militare rusești. Geamurile sparte din jur au fost curățate de voluntari, deoarece este important din punct de vedere psihologic ca stricăciunile să se repare rapid.

Mai departe, pe terenurile recucerite de la ruși și curățate de mine datorită Germaniei, tinerii se antrenează pe patine cu rotile pentru biatlon de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. După două ore de la explozie, repetițiile s-au reluat la teatrul din apropiere, care și-a întrerupt activitatea doar pentru o zi după raidul din 19 august (acoperișul a fost refăcut datorită ajutorului francez), subliniază directorul Serghei Moisienko. Oleksander Litvinenko, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, rezumă: „Decizia strategică a fost luată pentru a menține viața economică și socială”.

În ciuda alarmelor amenințătoare din smartphone-uri, care se aud uneori și de trei ori pe zi, ucrainenii nu mai merg sistematic la adăposturile antiariene. Sau numai atunci când cunosc tipul de rachetă și traiectoria. În privința rachetelor balistice supersonice, unii cred că „având în vedere puterea lor, putem fi îngropați în adăpost. Și oricum, când sună alarma, deja e prea târziu”. Majoritatea doar se îndepărtează de ferestre în timp ce își termină cafeaua. „Nepăsarea este slăbiciune”, reamintesc însă în mod regulat autoritățile.

Mulți soldați nu au avut permisie de un an de zile și și-au văzut camarazii murind. Mulți simt o anumită amărăciune văzând cafenelele și restaurantele funcționând așa cum făceau înainte de invazie. Un contrast puternic între linia frontului și spatele frontului întâlnit în multe țări aflate în război.

„Am avut o dilemă etică când am redeschis teatrul imediat după bombardamentul care a produs șapte morți”, mărturisește directorul Serghei Moisienko. „Nu a fost nepăsare, mai degrabă nevoia de a arăta că viața merge înainte. În plus, nimeni nu ne-a învinuit pentru asta”.

Totuși, nu le dorește decât bine fiilor de oligarhi care participă la concursuri de „drifting” în mașini de lux pe anumite străzi din Kiev, la fel și dezertorilor înspăimântați de bombe. Unul dintre actorii teatrului și inginerul de sunet au plecat pe front.

În general, ucrainenii par mai puțin nemulțumiți decât un parizian în timpul unei greve de metrou. Pentru unii civili, însă, antidepresivele sunt esențiale, ca de exemplu pentru Irina, o angajată din sistemul feroviar în vârstă de 45 de ani, al cărei fiu militar a fost capturat de armata rusă. Ea a primit un singur mesaj „Sunt în viață” în doi ani, ceea ce contravine legilor războiului. Ca să nu mai vorbim de mărturiile legate de tortură ale celor (puțini) eliberați.

Elena, cadru universitar în vârstă de 41 de ani al cărei soț, civil, a fost răpit, recunoaște că sănătatea ei mintală se deteriorează. Ea crede că munca ei, colegii, cercurile de discuții de pe rețelele de socializare îi permit să facă față șocului. „Toți rămânem împreună, chiar și între străini. Suntem o națiune…”, a spus ea. Ar schimba soarta soțului prin abandonarea regiunilor anexate de Moscova? Ezită îndelung, după care spune: „Vreau ca toți ai noștri să se întoarcă, iar Rusia să ne lase în pace… cu granițele noastre din 1991”.

Publicitate electorală

Aleksander Ivchenko, un medic care a tratat primii răniți la Cernihiv, ne-a declarat: „Vom lupta până când ultimul soldat rus va părăsi ultima parte a țării noastre”. Un răspuns invariabil, aici, la Kiev sau Lviv, însoțit în același timp de o anumită oboseală mentală, o frustrare față de lipsa de rotație a soldaților de pe front și de lipsa de muniție.

Fără a-i acuza explicit pe occidentali, fiecare dintre ei recunoscând amploarea ajutorului, ucrainenii cu care am stat de vorbă subliniază că victoria va fi imposibilă fără noi livrări, întrucât anumite unități de artilerie trag doar un obuz pe zi. Anunțul unui vot iminent al Congresului american privind ajutorul de 61 de miliarde de dolari așteptat de luni de zile a avut aici efectul unui șoc electric.

Mantra liderilor occidentali, „ajutați Ucraina atâta timp cât este necesar”, enervează aici, pentru că ar vrea să audă mai degrabă „atât de intens pe cât este necesar”.

Toți ucrainenii pe care i-am întâlnit, indiferent de mediul lor social, cred că Putin nu se va opri la Ucraina dacă va câștiga. „Acest război nu se limitează, evident, la o bucată din regiunea Donbas”, spune Alexander Bogomolov, președintele Institutului Național de Studii Strategice. „Acest lucru se referă la toată Europa, prin proiectul Imperiul 2.0 al lui Putin, și la întreaga lume, din cauza șantajului său nuclear”.

Aproape 77% dintre ucraineni afirmă că nu sunt obosiți de război, potrivit unui sondaj citat de Oleksandr Merezhko, un deputat al partidului de guvernământ. El îl citează pe boxerul Mike Tyson: „Când sunt obosit, continui să lupt, pentru că oprirea nu îmi va îmbunătăți situația”. El candidează alături de Irina Gheracenko, deputată de opoziție, întruchipând uniunea sacră din jurul apărării țării… fără a renunța la câteva dispute privind concentrarea puterilor sau legea mobilizării. Având această dilemă în suflet: tinerii care lucrează în spatele frontului ar fi poate mai folositori în față, pe linia frontului, dar cu ce arme și, mai ales, cu ce muniție? Democrația merge și ea mai deoarte.

În ciuda eșecurilor de pe front, o mare majoritate mai crede în victorie și recucerirea teritoriilor pierdute. Illia, 28 de ani, vrea să se întoarcă pe front pentru ca sacrificiul lui și al camarazilor săi căzuți alături de el să nu fie în zadar. I-a fost amputat un picior și se antrenează cu proteza la centrul de reabilitare numit Unbroken.

Sursa: LES ECHOS / Rador Radio România / Traducerea: Ruxandra Lambru

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează