G4Media.ro

Revanșa postumă a lui Eduard Limonov asupra lui Vladimir Putin la Curtea…

Revanșa postumă a lui Eduard Limonov asupra lui Vladimir Putin la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Decizia CEDO de a condamna Federația Rusă pentru încălcarea dreptului la asociere în legătură cu scoaterea în afara legii a Partidului Național Bolșevic (PNB) l-ar fi încântat fără îndoială pe co-fondatorul partidului, Eduard Limonov, decedat la Moscova la vârsta de 77 de ani pe 17 martie 2020.

Limonov a înființat PNB în 1993 împreună cu un anume Alexander Dughin, la care mă voi referi ceva mai încolo. Deși nu a fost niciodată un partid major, PNB a reprezentat o tentativă de fuziune a trecutului sovietic cu naționalismul rusesc, într-o perioadă de pronunțată criză a Rusiei în ultimul deceniu al secolului XX, iar Limonov a fost una dintre figurile charismatice care au făcut să se vorbească de acest curent, mai ales pe plan internațional.

Născut pe 22 februarie 1943 la Dzerjinsk în partea central vestică a Rusiei, Eduard Veniaminovici Savenko era fiul unui ofițer de rang inferior al NKVD, ceea ce însă nu l-a făcut un favorizat și nici un entuziast al regimului sovietic, dimpotrivă.

În anii adolescenței, la Harkov, în estul Ucrainei Sovietice, unde se mutase familia Savenko, tânărul Eduard își manifestă primele tendințe rebele și este arestat de mai multe ori pentru delicte minore, dar scapă de închisoare datorită tatălui său, un om respectat în oraș.

Odată ajuns adult, tânărul Eduard și-a găsit vocația: scrisul. Încurajat de prieteni, începe să publice poeme, influențat de dizidenți ca Ana Ahmatova și Iosef Brodsky (care va deveni marele său rival) și, în mod inevitabil, intră în conflict cu regimul sovietic, care îl “invită” să emigreze (sau mai bine zis îl expulzează) în 1974. Adică exact anul în care a fost expulzat marele scriitor anti-comunist și supraviețuitor al Gulagului, Alexandr Soljenițîn.

Ca și deja faimosul său contemporan, Eduard (care și-a luat pseudonimul Limonov) se stabilește în Statele Unite. Spre deosebire de Soljenițîn Limonov nu avea să devină niciodată un mare scriitor rus în exil. La New York el este un marginal, unde reușește să publice un roman cu tentă auto-biografică, Sunt eu, Edi, plin de obscenități și pornografie.

În 1980 se mută în Franța unde începe să-și definească sinteza roșie-brună (comunist-fascistă) care avea să-l ducă în 1993 la fondarea PNB. Colaborează cu oficiosul Partidului Comunist Francez, L’Humanite, cu publicația de extremă dreaptă Le Choc du mois (Șocul lunii) și mai ales L’Idiot International (Idiotul Internațional), o revistă renumită pentru amalgamul extremismelor și provocarea permanentă.

Critic vehement al ultimului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, el revine pentru scurt timp în URSS, pe care o părăsește la scurt timp, după care șochează Occidentul cu sprijinul acordat sârbilor bosniaci și liderului acestora Radovan Karadzic, în plină acțiune de masacrare a musulmanilor bosniaci.

Un Gică Contra al politicii rusești

Urmează revenirea în Rusia și alianța politică cu Dughin, cu care devine inamic după scindarea PNB, când între partizanii celor doi lideri au loc chiar ciocniri violente.

Dughin devine un sprijinitor al lui Putin după alegerea sa ca președinte în 2000 și face figură de ideolog al unui nou imperiu euro-asiatic al Rusiei, în fapt o refacere a URSS sau a Imperiului Țarist, în timp ce Limonov ia tot mai insistent calea extremismului și a opoziției.

În 2001 este condamnat la patru ani închisoare pentru trafic de arme într-o tentativă de lovitură de stat în Kazahstan, dar ispășește numai doi ani, ajutat de presiunile internaționale ale prietenilor pe care și-i făcuse în timpul exilului său în Occident.

După interzicerea definitivă a PNB în 2007, Limonov face un viraj politic surprinzător și se apropie de opozanții liberali ai lui Putin, văzând în Gari Kasparov un posibil contra-candidat al opoziției la președinție. Dar după arestarea sa și detenția timp de patru zile în 2011, Kasparov s-a retras din viața politică, iar Limonov s-a declarat dezamăgit.

El a continuat lupta politică de unul singur, încercând să candideze la președinție în 2012, dar a fost descalificat prin obișnuitele pretexte judiciare pe care Kremlinul le găsește atunci când e vorba de opozanți incomozi.

Până la sfârșitul vieții, Limonov a rămas opozantul prin excelență, deși a sprijinit anexarea Crimeii de către Rusia în 2014, ca și formarea unor republici separatiste în estul Ucrainei la Donețk și Lugansk.

Un adept al neo-imperialismului rusesc propovăduit de fostul său partener politic Dughin și aplicat în practică sub o formă mai mult sau mai puțin mascată de Putin, Limonov, un fel de Gică Contra prin excelență, nu s-a încurcat niciodată cu considerente tactice, politicianiste, care să stea în calea utopiei sale revoluționare comunist-fasciste. Iar regimul Putin este unul anti-revoluționar prin excelență și oricine îi stă în cale suportă consecințele.

Este de aceea ironic că la un an și jumătate după moartea sa, CEDO, o instituție tipică Occidentului în care a trăit atâția ani Limonov, dar pe care îl disprețuia, a condamnat Rusia lui Putin pentru scoaterea în afara legii a PNB, el însuși un simbol al anti-democratismului ca sinteză între fascism și comunism.

De unde este acum, Limonov ricanează probabil după această victorie morală, fără prea mari implicații pentru un stat care merge înainte ca un buldozer și strivește orice opoziție, fie și una care, ca în cazul defunctului provocator fascist/comunist, împărtășește obiectivele strategice ale liderului de la Kremlin.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

7 comentarii

  1. intotdeauna mi-au placut radicalii 🙂

    🙂

  2. Bine ca nu a ajuns la putere un nebun ca Limonov.Se stie ca politica lui Putin nu este agreata de UE ,dar in orice caz CEDO a exagerat.Pana la urma Putin urmareste interesele Rusiei si nu formarea unui partid cu viziuni extremiste ce sustine practic genocidul.

    • CEDO nu are legătură cu UE, este curtea Consiliului Europei. În altă ordine de idei, ați studiat cumva drcizia CEDO ca să afirmați că a exagerat? https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22documentcollectionid2%22:[%22GRANDCHAMBER%22,%22CHAMBER%22],%22itemid%22:[%22001-211785%22]}

  3. Eu inteleg ca trebuie sa fie respecte legile pe care le-au votat insa puteau sa amane decizia pe o data nedeterminata.Pana la urma trebuie sa te si gandesti la ce fel de om a fost nedreptatit.Tehnic a fost ilegal dar a fost oprita o persoana mai periculoasa decat Putin.

    • Curtea Europeană a Drepturilor Omului aplică Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în cazul de față a decis că prin interzicerea Partidului Național Bolșevic a fost încălcat art. 11 al Convenției, dreptul la liberă asociere. Noțiuni ca „persoană periculoasă” nu se regăsesc în textul Convenției.

  4. Daca ati fi citit comentariul mai atent ,nu am scris ca nu trebuia sa-i dea dreptate si in nici un caz ca ar scrie in textul Conventiei „persoana periculoasa”.Ce am vrut sa spun a fost ca puteau sa ia o decizie in viitorul indepartat,de preferat cu mult dupa moartea lui Putin,cel mai sigur niciodata.Cel putin au amanat pana a murit Limonov.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.