
Restricţii de circulaţie marţi, timp de 8 ore, pe A2, în zona Feteşti, pentru reparaţii asfaltice
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) instituie marţi restricţii de circulaţie pe autostrada A2, timp de 8 ore, în zona Feteşti, pentru executarea unor lucrări de reparaţii asfaltice.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„CNAIR anunţă conducătorii auto cu privire la instituirea restricţiei de circulaţie pe A2 la km 144+100, respectiv în zona Agenţiei de Încasare Feteşti pe Calea I (sensul Bucureşti – Constanţa), banda 6 (de încasare a tarifului în numerar) marţi, 13.05.2025, în intervalul orar 08:00 – 16:00, pentru a permite executarea unor lucrări de reparaţii asfaltice”, se arată într-un comunicat al companiei de drumuri.
Circulaţia vehiculelor se poate realiza în acest interval doar pe benzile de e-tarif (peaj), iar tariful poate fi achitat la staţiile de distribuţie a carburanţilor (OMV Petrom, Mol, Rompetrol), prin SMS la numărul 7577 (număr disponibil în reţelele de telefonie mobilă Orange România, Vodafone România, Telekom Mobile şi RCS&RDS) sau cu ajutorul cardului bancar prin intermediul portalului CNAIR www.erovinieta.ro sau a aplicaţiei e-tarife (destinată telefoanelor mobile), transmite Agerpres.
„Reamintim utilizatorilor că achitarea peajului se poate efectua înainte de utilizarea podurilor sau până la ora 24:00 a zilei următoare trecerii”, precizează reprezentanţii CNAIR.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.