G4Media.ro

Restituirea proprietăților, încetinită de vechi procese legate de crime de război

Restituirea proprietăților, încetinită de vechi procese legate de crime de război

Mult criticatul proces de restituire a proprietăților confiscate în timpul regimului comunist este complicat suplimentar de către vechi decizii din cadrul unor procese de crime de război care au fost ținute ascunse timp de decenii, arată un reportaj Sinopsis.

Kálmán Szabó părea să nu înțeleagă nimic. ”Tocmai am primit un document de la tribunal care spune că mi se contestă dreptul la moștenirea primită de la mama mea, dar nu înțeleg de ce se întâmplă asta”, spunea acesta în aprilie. ”Am citit cu atenție, dar nu înțeleg mai nimic”.

La șapte ani după moartea mamei sale, Kálmán Szabó, un etnic maghiar din Transilvania, se vede prins, alături de fratele său, într-o dispută juridică legată de proprietățile moștenite de la aceasta. Proprietățile îi fuseseră returnate de statul român la începutul anilor 2000, după ce fuseseră confiscate de către statul comunist imediat după Al Doilea Război Mondial.

În discuție este o decizie judecătorească din 1946 prin care Imre Schmidt, bunic al lui Szabo și fost primar al Reghinului, a fost condamnat pentru crime de război împotriva evreilor. Decizia a fost prezentată public de autoritățile române abia în 2019 și pe baza ei s-a considerat că restituirea proprietăților către mama lui Szabó este nulă și ilegală.

Procesul de restituire a fostelor proprietăți are – din diferite motive – numeroși critici în România, lor alăturânduli-se acum și familii precum cea a lui Kálmán Szabó, care au luptat mulți ani pentru a-și redobândi bunurile confiscate de regimul comunist și care acum sunt în situația ca solicitările să le fie respinse doar pentru că antecesorii lor au fost condamnați pentru crime de război, o situație deloc cunoscută în mod public.

Deciziile instanțelor și documentele juridice au fost ținute sub cheie în arhivele fostei Securități, serviciul de informații care adesea a funcționat ca poliție politică în timpul comunismului.

La zeci de ani după acele evenimente, cazurile de condamnare pentru crime de război rămân un subiect delicat și insuficient abordat de către specialiști, ceea ce influențează, printre altele, și restituirea fostelor proprietăți.

Corupție și lungi întârzieri 

Cazurile de condamnare pentru crime de război sunt doar una dintre situațiile care fac să treneze procesul de restituire a proprietăților confiscate de comuniști, acum fiind nerezolvate circa 26 de mii de solicitări de retrocedare, adică 40 la sută din numărul total al cererilor depuse.

Iar în acest caz vorbim doar de cererile prin care se solicită despăgubiri financiare, în condițiile în care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) nu are date despre cererile pentru retrocedarea în natură.

Nu se știe cu exactitate nici numărul persoanelor condamnate pentru crime de război, asta pentru că dosarele respective au fost clasificate drept ”condamnări politice” și toate documentele aferente au fost deținute de către Securitate și nu în arhivele publice.

După căderea regimului comunist, o parte dintre documentele deținute de Securitate au fost transferate către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, CNSAS. Persoanele individuale au acces la propriile dosare sau la cele ale rudelor principale, în timp ce cercetătorii se pot acredita pentru a accesa orice dosar de care au nevoie pentru investigațiile lor.

Oricum, procesul de restituire a fost criticat în ultimul raport, de anul trecut, al Departamentului de Stat, în special pentru ”lungile întârzieri” în ce privește procesarea solicitărilor de restituire a proprietăților care au aparținut minorităților naționale.

În plus, numeroase restituiri au fost frauduloase. Într-o știre BIRN de anul trecut se arată că între 2007 și 2011 ANRP a plătit circa 356 milioane de euro pentru 190 de proprietăți care în mod fraudulos au fost supraevaluate. Totodată, un audit al Curții de Conturi arăta că în 2014 circa 20 la sută dintre cazurile de restituire au fost ilegale, ca urmare a unor ”abuzuri de putere” ale politicienilor sau autorităților locale.

La toate acestea se adaugă cazuri de mită, încălcări ale legii, mari întârzieri în emiterea unor decizii ale justiției, ca și dificultăți în obținerea documentelor necesare pentru dovedirea dreptului de proprietate.

În acest context, nu este surprinzător că și dosarele lui Kálmán Szabó au trenat ani de zile.

Revenind la situația lui Szabó, să spunem că bunicul său, Imre Schmidt, a fost un om bogat, care avea o casă mare la oraș, pământ și o vie cu o mică clădire aferentă. Tot el a fost și primar al orașului Reghin, situat într-o zonă transilvană multietnică, și care între 1940 și 1944 a fost administrată de către Regatul Ungariei.

În 1946, Tribunalul Poporului din Cluj l-a condamnat pe Schmidt, pe lângă alți numeroși lideri ai administrației ungare din Transilvania de nord, la zece ani de închisoare pentru înființarea și coordonarea unui ghetou în Reghin pentru evreii care urmau să fie deportați. A efectuat șapte ani din pedeapsa primită.

Conform documentelor tribunalului, acuzatul a fost pe deplin conștient de intențiile guvernului ungar de ”a curăța țara de evrei”. Lui Schmidt i-au fost confiscate proprietățile. Casa din Reghin a fost împărțită în zece apartamente, dintre care opt au fost vândute după 1990.

Două apartamente situate la subsol au fost returnate Magdei, mama lui Kálmán Szabó, care le-a recâștigat la începutul anilor 2000, alături de 1,2 hectare de teren agricol și o jumătate de casă ruinată. Magda a vândut unul dintre apartamente, toate celelalte proprietăți fiind moștenite, din 2014, de către Szabó și fratele său.

Numai că în 2007 legislația s-a modificat astfel încât să fie interzisă restituirea proprietăților urmașilor celor care au fost condamnați pentru crime de război. Zece ani mai târziu, autoritățile române au descoperit – după ce au consultat documente din arhivele CNSAS – că Schmidt a fost condamnat și de aceea au început anularea procesului de restituire.

Subiectul crimelor de război comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial rămâne unul extrem de sensibil. Lipsesc încă cercetările academice pe acest subiect, ca și date despre cum au fost comise efectiv crimele sau despre cât de echitabile au fost procesele vremii.

În acest context, Kálmán Szabó crede că bunicul său a fost ”persecutat politic” și că proprietățile care i-au aparținut acestuia trebuie să îi revină de drept. ”Oricum aceste proprietăți sunt unele fără mare valoare. Nu îmi aduc nici un venit, doar am plătit impozite pe ele”, spune Szabó care arată că apartamentul de la subsol nu are nici măcar ușă sau fereastră.

Statul român are însă o opinie diferită pe acest subiect, astfel încât în 2019 a solicitat în instanță re-naționalizarea celor patru bunuri obținute anterior de către frații Szabó. Aceștia din urmă au  obținut o decizie favorabilă în ce privește trei dintre proprietăți, pe motiv că documentele privind condamnarea bunicului lor se găseau în arhivele CNSAS, dar nu au fost solicitate. Un alt proces privind ultima proprietate este încă în desfășurare.

Numai că în aprilie, Kálmán Szabó a primit o nouă scrisoare de la autorități, într-o nouă încercare a acestora de a anula procesul de restituire. (Foto: Pexels.com)

Citește tot articolul pe Sinopsis

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

7 comentarii

  1. La Arhivele Naționale exista fondul arhivistic al criminalilor de război (acolo se regăsesc hotărârile penale de condamnare și de confiscare a averilor).
    Desigur, statul roman nu a avut, nu are și nu va avea niciun interes sa descâlcească problemele, iar in timp asta duce la anomalii, pe care apoi politicienii de rahat le speculează pentru a împiedica procesul de reparație … mizeriile de pediști, foști membri ai nomenclaturii pcr (tot la ANIC sunt 3 volume, pe litere, groase fiecare cam 5-6 cm) cu numele nomenclaturiștilor).

    • Asta spune tot:”În 1946, Tribunalul Poporului din Cluj l-a condamnat pe Schmidt, pe lângă alți numeroși lideri ai administrației ungare din Transilvania de nord, la zece ani de închisoare pentru înființarea și coordonarea unui ghetou în Reghin pentru evreii care urmau să fie deportați.”
      Daca dl. Szabo ar fi fost urmas de evreu sigur ar fi vrut dreptate.

  2. Lucrurile sunt într-adevar complexe. In speta descrisa cred cã sentinta nu poate fi consideratã ca sentintã politicã. Ca primar ai o anumita responsabilitate fatã de comunitatea pe care o conduci. Exista un caz unic in Ungaria, cel al primarului orasului Komaron, Gábor Alapy care pentru cã a ridicat glasul împotriva legilor antisemite si deportãrior a fost si el arestat, deportat la Dachau unde a si murit. Este singur caz din Ungaria. Poate dacã nu era singurul, un numar mai mic de evrei ar fi murit in lagarele naziste. Deci personal consider cã in acest caz particular nu este abuz. Dar procesele acelor ani trebuie reanalizate, si facuta distinctia intre realele crime de razboi si condamnarile in procese politice înscenate. Problema e ca aceste procese nu pot fi usor clarificate deoarece martorii foarte probabil au decedat.

  3. Salut !
    De mare utilitate pentru subiect :
    Restituirea bunurilor FDGR, care s-a facut de catre o instanta din Sibiu, care, a anulat un decret -lege a regelui Mihai, fapt unic pe mapamond.
    Dar, o serie de complicitati prin inactiune , mai ales a lui Johanis, in primul rand , au permis ca aceaste faradelege sa persiste inca, dar, nu mult.
    Davca sistemul a permis o asemenea faradelege, nu vad de ce, un Tribunal al Poporului, desi interzis prin Constitutie, nu ar indrepta situatia.

  4. Asta nu înseamnă să pedepsești copiii pentru păcatele părinților sau ale bunicilor ? Averea respectivului primar a fost câștigată cinstit, nu politic și nici de pe urma evreilor deportați. Pentru atitudinea sa politică a fost condamnat și și-a ispășit pedeapsa. Dar restituirea trebuie să fie făcută fără nici o piedică.

    • Nu sunt de acord, pentru ca intr-un stat democratic din aceasta avere trebuiau despagubiti familiile evreilor deportati. Pe undeva pare desigur inechitabil sa pedepsesti copii pentru pacatele parintilor, dar oare cine va putea vreodata reda viata (nu averea) evreilor ucisi cu bestialitate. Si sa nu uitam, acesti evrei in realitate in majoritatea lor erau deja asimilati in natiunile majoritare (maghiari, germani, francezi, cehi, polonezi. români…) Sa ne gandim doar la Radnóti, sau Jenõ Rejtõ. Multe tari aratã cu degetul doar pe germani. Dar ar fi interesant de vazut lista celora care au reusit sa evadeze din Sobibor si au fost ucisi nu de germani ci de polonezi, sau care ulterior au fost predati autoritatilor de localnici. Traiesc intr-o localitate unde cândva 25% din localnici au fost evrei si azi nu mai sunt aproape deloc, fiind lichidati in lagare. Daca exista cale ferata in oras, se datoreaza comnuitatii evreiesti care au platit cu banii lor ca calea ferata sa fie adusa in localitate. (chiar si daca au facut-o din interes material. Autoritatile comuniste in anii 70 au demolat sinagoga de o valoare inestimabila pentru a face loc unui parc plin de gunoi si mizerie in zilele noastre.

  5. Daca ar fi sa tinem cont la sange de ‘crime de razboi’, n-ar mai trebui sa existe homo sapiens pe Terra …

    Aici am o problema personala: Este ignorat deplin rolul ‘violentei’ in existenta fiecaruia, cu evidente ramificatii …

    Viata inseamna Confruntare. Asa-i structurat Universul. Cat timp gheortaie matul n-ai de ales. De la vrabie la leopard siberian.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.