G4Media.ro

Reprimirea Siriei în Liga Arabă, aprobată de miniştrii de Externe ai țărilor…

sursa foto: Arab Baath Socialist Party in Syria / Facebook

Reprimirea Siriei în Liga Arabă, aprobată de miniştrii de Externe ai țărilor membre, după 12 ani de suspendare

Miniştrii de externe din ţările Ligii Arabe au convenit duminică revenirea Siriei în organizaţia panarabă după 12 ani de suspendare pentru reprimarea protestelor care ameninţau să răstoarne guvernul preşedintelui sirian Bashar Al-Assad, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe irakian, Ahmed al-Sahaf, transmite EFE potrivit Agerpres.

„Reuniunea miniştrilor de externe arabi a fost de acord să reprimească Siria în Liga Arabă”, a declarat Al Sahaf, potrivit agenţiei oficiale de ştiri irakiene INA.

Ministrul de externe egiptean Sameh Shukri a deschis sesiunea de urgenţă de duminică de la Cairo. „Avem responsabilitatea istorică de a fi alături de poporul sirian pentru a-l ajuta să întoarcă pagina tristă a istoriei sale”, a declarat înaltul diplomat egiptean.

În discursul său, el a indicat că „guvernul sirian are responsabilitatea de a ajunge la o soluţie politică” şi că „soluţia militară nu este reală”.

Se aşteaptă în continuare declaraţia finală a Ligii Arabe cu privire la această decizie, care va cuprinde, previzibil, condiţiile stabilite pentru întoarcerea Siriei în cadrul entităţii panarabe.

Unele dintre condiţiile care sunt de aşteptat să fie impuse au legătură cu întoarcerea refugiaţilor în Siria, dezvăluirea soartei celor dispăruţi şi reactivarea comitetului comun al ONU şi al opoziţiei siriene pentru elaborarea unei noi Constituţii, proces care nu a mai avansat de ani de zile.

Calitatea de membru al Siriei în entitatea panarabă a fost suspendată ca urmare a represiunii brutale cu care guvernul Al-Assad a răspuns revoltelor populare declanşate împotriva sa în 2011 şi care au dat naştere ulterior unui conflict armat.

Acelaşi motiv a determinat multe ţări din regiune să rupă sau să răcească relaţiile cu Damascul, dar câteva dintre ele au organizat o aparentă apropiere de la cutremurele care au lovit Siria în februarie.

În plus, reconcilierea ţărilor arabe cu Siria, promovată în principal de Arabia Saudită, a fost adusă şi mai mult în discuţie după ce această ţară şi Iranul – un apropiat al regimului Al-Assad – şi-au normalizat relaţiile la începutul lunii martie.

Principala piedică pentru decizia revenirii Siriei în Liga Arabă a fost Qatarul, unul dintre principalii susţinători ai opoziţiei siriene.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...