Home » Articole » Elev din Valea Jiului, eliminat din Bacalaureat după ce a primit pe telefon o avertizare RO-Alert

Elev din Valea Jiului, eliminat din Bacalaureat după ce a primit pe telefon o avertizare RO-Alert

654
Elev din Valea Jiului, eliminat din Bacalaureat după ce a primit pe telefon o avertizare RO-Alert
Sursa Foto: Pexels.com
Ascultă articolul

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de Bacalaureat, joi, după ce telefonul mobil pe care îl avea la el a început să sune în urma unei avertizări RO-ALERT de furtună, ce a fost transmisă în judeţul Hunedoara, transmite Agerpres.

Elevul se afla în sală pentru a susţine proba de evaluare a competenţelor într-o limbă străină de circulaţie internaţională şi, în urma acestui incident, nu va mai putea participa la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

- articolul continuă mai jos -

„Cel mai probabil, telefonul a sunat în urma unei atenţionări RO-Alert. Este pentru prima oară când se întâmplă aşa ceva. Din păcate, elevul a fost eliminat din examen şi nu se va mai putea prezenta la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului”, a declarat, pentru Agerpres, inspectorul şcolar general prof. dr. Maria Ştefănie.

Ea a menţionat că în liceele din judeţul Hunedoara au fost făcute mai multe simulări ale examenului de Bacalaureat, în care au fost prezentate regulile care trebuie respectate în sesiune, inclusiv faptul că elevii nu au voie cu telefoanele în sală.

„Elevii trebuie să trateze cu maximă responsabilitate regulamentul examenului de Bacalaureat”, a subliniat Maria Ştefănie.

Candidaţii care susţin proba de evaluare a competenţelor nu primesc note, ci doar calificative. Cei care nu se prezintă la acest examen nu mai pot să participe la probele scrise.

La actuala sesiune a Bacalaureatului s-au înscris 2.347 de absolvenţi de liceu din judeţul Hunedoara, din care 2.010 din promoţia curentă şi 337 din promoţii anterioare.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole