Remus Pricopie, rectorul SNSPA, critici pentru legile educației elaborate de Sorin Cîmpeanu: O avalanșă de enormități, promovate ca propuneri de legi

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a criticat dur într-un comunicat emis joi proiectele legilor educației puse în dezbatere publică de ministrul Sorin Cîmpeanu, catalogându-le drept ”texte superficial redactate” și arătând că ”ceea ce a fost mai murdar în universități și școli (plagiat, politizare, impostură etc.) să devină acum standard de sistem”.

Reacția lui Pricopie vine pe fondul unei tăceri cvasi-generalizate în sistemul de educație, unde puține voci din rândul actorilor puternici (rectori, directori de colegii naționale, inspectori) au avut poziții critice față de proiectele lui Cîmpeanu.

Reamintim că, în plin scandal de plagiat în care e implicat premierul Nicolae Ciucă, proiectele legilor educației desființează CNATDCU, instituția care analizează sesizările de plagiat. În plus, legile educației ar duce la apariția unui examen special pentru colegiile naționale, examen criticat dur de asociațiile de studenți.

Comunicatul integral:

Ministerul Imposturii Naționale – O avalanșă de enormități, promovate ca propuneri de legi
Cu ocazia lansării în dezbatere publică, de către Ministerul Educației Naționale, a două texte superficial redactate, dar care sunt considerate „osatura” viitoarelor legi ale educației din România, suntem iar în fața unui lung șir de false dileme:
1. Este bine sau NU să politizăm educația?
2. Este bine sau NU să iertăm plagiatorii și, eventual, să lăsăm loc unor evoluții chiar mai periculoase, ca de exemplu amnistia generalizată, după trei ani, a oricărei fapte reprobabile din educație și cercetare, cum ar fi falsificarea datelor cercetărilor?
3. Este bine sau NU să nu avem standarde pentru cei care ocupă funcții de conducere în universități și instituții de învățământ preuniversitar? De exemplu, este OK ca rectorul celei mai mari universități tehnice din România să fie o persoană fără doctorat și fără un traseu academic sau de cercetare recunoscut național și (de preferat) internațional?
4. Este bine ca un rector să fie, simultan, și politician, chiar dacă legile actuale spun că așa ceva nu se poate?
5. Este bine ca un rector să aibă „mandate limitate” – de exemplu 7 x 5 ani !!! –, care, de fapt, sunt nelimitate, după cum, printr-o malformație a logicii bunului simț, ne propune Ministerul Educației?
6. Este bine ca elevii care provin din mediile dezavantajate să rămână și mai departe în afara ariei de protecție pe care școala și Statul Român ar trebui să o asigure, în schimb suntem foarte preocupați de cum putem direcționa banii publici către învățământul privat și cel de „elită”?
7. Este bine ca TOATE diplomele eliberate de universitățile din România să fie eliminate din mecanismul european de recunoaștere automată a diplomelor pe piața muncii, pentru că Ministerul Educației de azi vrea să salveze „n” politicieni, prin legalizarea imposturii?
8. Este bine că statutul profesorului NU este abordat în mod real, dar ne interesează cum să-i protejăm pe cei care vor resursele sectorului educației (firme, ONG-uri, autorități locale, care ajung să gestioneze proprietățile școlii, fără garanții că ele nu vor fi înstrăinate etc.)?
9. Este bine că universitatea va putea să facă orice – afaceri, învățământ preuniversitar, televiziuni etc. –, dar NU ne interesează dacă banii publici sunt cheltuiți corect, în raport cu destinația lor inițială: educație și cercetare de calitate?
Iar lista, din păcate, poate continua.
După ce parcurgi textele propuse de Ministerul Educației Naționale, apar imediat alte întrebări:
1. Cum este posibil ca sub umbrela generoasă a unui proiect de țară, pe care l-au salutat mulți din sectorul educației – România Educată –, să „înflorească” asemenea enormități, care țin de impostură și accentuarea decalajelor în educație, nu de integritate și de distribuția echitabilă a resurselor?
2. Cum este posibil ca tot ceea ce a fost mai murdar în universități și școli (plagiat, politizare, impostură etc.) să devină acum „standard” de sistem?
3. Ale cui interese sunt apărate de aceste presupuse viitoare legi ale educației, în condițiile în care, de exemplu, corupția și meditațiile asociate admiterii la școlile de top sunt încurajate, nu eradicate?
4. Cine va deconta (politic) dezmățul academic, oficializat prin aceste propuneri legislative, și haosul din preuniversitar, care se va instala chiar de la începerea noului an școlar (2022-2023), ca urmare a modificărilor deja operate de Ministerul Educației, prin ordin de ministru?
5. Au dreptul niște politicieni – în cazul de față, ministrul Educației, pentru că el și-a asumat acest „demers legislativ”, și susținătorii ministrului – să compromită și acele lucruri bune care s-au făcut în ultimii 30 de ani, numai de dragul protejării unor interese obscure, care nu au nimic în comun cu interesul public?
După așa o avalanșă de enormități, promovate ca propuneri de legi, mă întreb, în calitate de profesor și fost angajat al Ministerului Educației Naționale (prima dată, în 1996), dacă nu cumva această instituție, prin persoanele pe care le are în fruntea sa azi, și-a pierdut vocația de instanță a educației naționale, transformându-se în Ministerul Imposturii Naționale.
PS: Salut demersul colegilor rectori din cadrul Consorțiului Universitaria, al studenților de la ANOSR și al tuturor intelectualilor care și-au asumat public o analiză critică a propunerilor legislative ale MEN, dar și disponibilitatea de a colabora pentru ca proiectul „România Educată” să fie implementat, nu deturnat, de Ministerul Educației Naționale.