
Regia de Transport public Braşov susține că activitatea nu este afectată dosarul furtului de combustibil / Aproape 10% dintre șoferii companiei sunt acuzați că au furat motorină
Aproape unu din zece şoferi de la Regiei Autonome de Transport Public Braşov (RATBv) este suspectat că era implicat în furt de combustibil, in condiţiile in care Regia are, conform organigramei, 434 de şoferi de autobuz, iar 28 dintre aceştia sunt arestaţi preventiv, alţi câţiva fiind plasaţi sub control judiciar fie prin decizie a procurorului, fie în urma hotărârii instanţei de judecată, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Purtătorul de cuvânt al RATBv. Silviu Ştefan, a declarat vineri că activitatea Regiei se desfăşoară normal.
Acesta a precizat că oficialii RATBV au pus la dispoziţia anchetatorilor doare documentele solicitate de aceştia.
Transportul in comun în municipiul Braşov şi în zona metropolitană a fost afectat miercuri dimineaţă, când procurorii au făcut zeci de percheziţii în dosarul în care vizează infracţiuni de furt calificat în dauna RATBv şi de tăinuire.
Zeci de angajaţi ai Regiei Autonome de Transport Public Braşov (RATBv) sunt inculpaţi pentru furt, după ce au sustras, în repetate rânduri, motorină din autobuzele Regiei. Combustibilul era vândut pentru 5 lei litrul, arată ancheta procurorilor, în cadrul căreia nu a fost stabilit un prejudiciu, deocamdată. Joi seară, Judecătoria Braşov a emis mandate de arestare preventivă pe nunele a 28 de inculpaţi, alţi doi fiind plasaţi sub control judiciar. Persoanele care au cumpărat motorina furată sunt cercetate pentru infracţiunea de tăinuire.
În total, 44 de persoane au fost inculpate în acest dosar , iar 39 dintre ele au fost reţinute, marţi seară, pentru 24 de ore
Procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de 6 dintre inculpaţi, iar alţi 30 au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Joi seară, Judecătoria Braşov a dispus arestarea preventivă a 28 dintre inculpaţi şi plasarea sub control judiciar a celorlalţi doi.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.