
Reducerea preţului plafon al petrolului rusesc nu mai este o prioritate, afirmă Ursula von der Leyen / UE vizează alte sancțiuni pentru Moscova
Reducerea plafonului preţului de vânzare a barilului de petrol rusesc, avută la un moment dat în vedere, nu mai este o prioritate din cauza creşterii preţurilor țițeiului, a declarat marţi preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, în marja summitului G7 din Canada, relatează AFP.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
CE luase în considerare până acum să includă coborârea plafonului de la 60 de dolari la 45 de dolari în următorul său pachet de sancţiuni, cu scopul de a reduce şi mai mult capacitatea Rusiei de a-şi finanţa războiul din Ucraina.
Dacă plafonul actual a avut un efect redus până în prezent din cauza scăderii preţurilor petrolului, creşterea preţurilor observată în ultimele zile face să fie complet pertinentă limita de 60 de dolari, a declarat presei Ursula von der Leyen.
„Prin urmare, nu există nicio presiune imediată pentru a reduce mai mult plafonul existent”, a adăugat ea.
Acest plafon a fost o iniţiativă a G7, la sfârşitul anului 2022, care viza reducerea fluxurilor financiare către Rusia prin crearea de condiţii pentru a împiedica companiile de transport maritim şi de asigurări, în principal occidentale, să facă afaceri cu Rusia peste acest preţ pe baril.
Potrivit şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas, pragul de 60 de dolari a redus cu 30% veniturile Rusiei din petrol, esenţiale pentru finanţarea războiului său împotriva Ucrainei.
Cu toate acestea, Rusia şi-a creat o flotă fantomă de petroliere pentru a ocoli această interdicţie, estimată la peste 500 de nave, pe care UE a vizat-o deja.
CE spera să-l convingă pe Donald Trump să accepte reducerea acestui plafon la 45 de dolari, dar războiul dintre Israel şi Iran a împins problema pe plan secund, iar preşedintele american a părăsit brusc summitul din cauza crizei.
UE are în vedere, de asemenea, adăugarea a încă 22 de bănci ruseşti pe lista sa de instituţii financiare lipsite de acces la pieţele internaţionale de capital prin intermediul sistemului Swift. De asemenea, doreşte să adauge alte companii, inclusiv din China, pe lista neagră a celor care ajută armata rusă să ocolească sancţiunile existente.
La rândul său, Trump nu doreşte să impună noi sancţiuni Rusiei, în ciuda lipsei unui angajament din partea lui Vladimir Putin în favoarea unui armistiţiu cu Ucraina.
Însă, „faptul că avem un nou pachet de sancţiuni înăsprite împotriva Rusiei este o dovadă” a angajamentului Europei alături de Ucraina, a insistat Ursula von der Leyen.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.