Home » Articole » Recrutarea ultraortodocşilor în armata Israelului este în creştere, în ciuda protestelor prin care aceştia îşi manifestă opoziţia faţă de includerea lor în orice formă de serviciu militar

Recrutarea ultraortodocşilor în armata Israelului este în creştere, în ciuda protestelor prin care aceştia îşi manifestă opoziţia faţă de includerea lor în orice formă de serviciu militar

Recrutarea ultraortodocşilor în armata Israelului este în creştere, în ciuda protestelor prin care aceştia îşi manifestă opoziţia faţă de includerea lor în orice formă de serviciu militar
sursa foto: Facebook/Beniamin Netanyahu
Ascultă articolul

Armata israeliană a anunţat miercuri că recrutarea bărbaţilor ultraortodocşi a crescut cu 24% anul acesta de la începutul lunii aprilie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, într-un moment în care ocolirea serviciului militar obligatoriu de către acest grup religios este o temă centrală în dezbaterea politică israeliană, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Conform unei reguli stabilite de David Ben-Gurion, fondatorul Statului Israel, ultraortodocşii erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu în Israel dacă se dedicau studiului textelor sacre ale iudaismului. Însă Curtea Supremă a dispus în iunie 2024 terminarea acestei practici şi recrutarea în armată a studenţilor din şcolile talmudice.

Prin urmare, armata a început să le trimită ultraortodocşilor ordine de încorporare, în timp ce s-au înmulţit protestele prin care aceştia îşi manifestă opoziţia faţă de includerea lor în orice formă de serviciu militar.

Ultraortodocşii reprezintă aproximativ 14% din populaţia Israelului, respectiv aproape 1,3 milioane de persoane. În urma deciziei Curţii Supreme din iunie 2024, partidele ultraortodoxe au făcut presiuni asupra premierului Benjamin Netanyahu pentru a adopta o lege care să garanteze scutirea de la serviciul militar, deşi o mare parte a societăţii şi a opoziţiei cer ca întreaga populaţie să facă serviciul militar obligatoriu în condiţii egale.

Conform datelor publicate de armata israeliană, anul acesta de la începutul lunii aprilie s-au înrolat 433 de recruţi ultraortodocşi, dintre care 272 în unităţi de luptă, o creştere de 24% faţă de perioada similară din 2025. Totuşi, armata israeliană estimează că există între 80.000 şi 90.000 de persoane care s-au sustras recrutării, dintre care, conform ziarului Times of Israel, 50% sunt ultraortodocşi şi alţi 25% aparţin „probabil” acestui grup religios.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole