G4Media.ro

Record absolut de trafic pe Aeroportul din Iaşi: 172.500 de persoane au…

sursa foto: Pixabay

Record absolut de trafic pe Aeroportul din Iaşi: 172.500 de persoane au tranzitat aerogara în luna iunie

Aeroportul din Iaşi a înregistrat un trafic record în luna iunie, peste 172.000 de persoane tranzitând aerogara ieşeană în acea perioadă.

Directorul aerogării ieşene, Romeo Vatră, a declarat pentru News.ro că traficul din ultima lună reprezintă un record absolut pentru aeroportul ieşean, după ce ultimul record se înregistrase în luna mai a acestui an.

„Trendul crescător de pasageri continuă cu venirea sezonului de vacanţe, înregistrând în luna iunie un nou record de trafic de 172.500 de pasageri. În prima jumătate a anului au decolat şi aterizat la Iaşi 700.000 de pasageri, ceea ce ne face să credem că la finalul anului este posibil să depăşim traficul de 1,3 milioane din anul 2019”, a afirmat Romeo Vatră.

El a mai declarat că, începând din 28 iulie, Austrian Airlines introduce încă un zbor Iaşi-Viena, la 5.25, de trei ori pe săptămână, respectiv luni, miercuri şi vineri. De la Iaşi către Viena se poate zbura zilnic, decolarea fiind programată la ora 16.05.

Zborurile WizzAir mutate de la Chişinău la Iaşi în primăvară, din cauza războiului din Ucraina, vor reveni din septembrie pe aeroportul din capitala Republicii Moldova.

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...