G4Media.ro

Reacția BNR la cererile PSD de folosire a rezervei pentru ”a apăra…

Reacția BNR la cererile PSD de folosire a rezervei pentru ”a apăra leul”: ”Se vede că analiștii fără nume nu au lucrat niciodată cu piața și mai ales cu piețele internaționale, de vreme ce fac asemenea recomandări”

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a respins vineri cererile PSD ca Banca Centrală să-și folosească rezerva pentru a susține leul, aflat în scădere constantă.

”Îi asigurăm pe cei care au făcut postarea că BNR este, desigur, foarte preocupată de cei care au credite, dar este la fel de preocupată și de cei 10 milioane de cetățeni care au depozite în bănci. Ca dovadă, dobânda de politică monetară este de 2,5 %, ca în SUA, și nu am mai schimbat-o de mai bine de jumătate de an. Analiștii fără nume, care văd leul la 2 lei și dobânda tot la 2%, se vede că nu au lucrat niciodată cu piața și mai ales cu piețele internaționale, de vreme ce fac asemenea recomandări”, a declarat Dan Suciu pentru G4Media.ro.

Reacția oficialului BNR vine după ce PSD a postat vineri dimineață un nou mesaj pe Facebook prin care continuă presiunea pe Banca Națională, cerându-i să cheltuiască rezervele pentru stabilizarea cursului.

„În 2016, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spunea că «BNR apără moneda națională, asigură stabilitatea prețurilor (…) și pe cei peste 3-4 milioane de români care au credite la bănci». Astăzi, BNR dispune de rezerve de peste 36,8 miliarde, adică mai mult decât dublu banilor cash care se mișcă în România. Are deci suficiente resurse să apere moneda națională. Alături de milioanele de români care au de plătit rate la bănci, solicităm BNR să își facă datoria!“, este mesajul distribuit de PSD pe Facebook.

Mesajul preia ideea lansată tot pe Facebook de Cristian Socol, unul dintre autorii programului de guvernare al PSD. Acesta a scris că ”BNR are obligația de a interveni pe piața valutară conform primei atribuții prevăzute în Statutul sau. Conditiile sunt indeplinite: 1. asa cum afirma purtatorul de cuvant in 10 ian anul curent „Rolul BNR este de a atenua miscarile excesive care pot aparea pe pietele valutara si monetara interbancara”; 2. miscarea excesiva se concretizeaza – cursul de schimb al leului se va deprecia dincolo de intervalul declarat formal/informal în ceea ce priveste regimul de flotare controlata. 3. exista o adecvare confortabila a rezervelor internationale ale României aflate în administrarea BNR (valuta plus aur) = 36,8 miliarde euro la decembrie 2018 mai mult cu 670 milioane euro fata de noiembrie 2018. 4. Nu exista tensiuni in indicatorii macro care sa deterioreze fundamentele economice, asa cum se vede in captura din ultimul Raport de Stabilitate Financiara decembrie 2018 5.deficitul de cont curent este finantat din fluxuri de capital stabile, negeneratoare de datorie externa, cf aceluiasi raport BNR; P.S. Daca de vina sunt fundamentele economice ce s a schimbat de la Raportul de Stabilitate Financiara din decembrie 2018 pana acum adica in 3 saptamani?!”.

Și joi PSD a postat un mesaj în care arunca vina pe BNR pentru prăbușirea leului, distribuind pe Facebook mesajul că Banca Națională este singura care poate interveni și sugera cheltuirea rezervelor pentru stabilizarea cursului (detalii aici).

Foto: Dan Suciu (InquamPhotos / Octav Ganea)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

32 comentarii

  1. Dacă mai e nevoie de o dovadă în plus că PSD&ALDE asigură o guvernare absolut imbecilă,total neprofesionistă,absolut dezastruoasă!
    Două partide pline-ochi cu borfași,sfertodocți ,semianalfabeți și analfabeți sadea!
    Asta a vrut alegătorul român la 11 dec.2016!

  2. vine acusica tablou’n’perete valcov pe facebook’guvernand sa explice el economie

  3. Inca o dovada ca, psd nu e numai o adunatura de hoti analfabet si nesimtiti, dar si o adunatura de incompetenti care habar nu au sa conduca o tara

  4. Kelemen Hunor: „Dacă în Parlament va fi bugetul numai în februarie, atunci un buget viabil se va contura de-abia pe la finele lunii martie, începutul lui aprilie. Acesta va fi intervalul în care ţara va lucra, va funcţiona fără buget. Nu este bine, este rău, este inacceptabil.”
    Ce o fi inseamnand „inacceptabil” in acceptiunea lui Hunor?! Ce faci atunci cand constati ca ceva este inacceptabil?! Mi-nchipui ca pleci, daca nu accepti, altfel sunt doar vorbe goale, sau pline doar de ipocrizie.

  5. Declarațiile iresponsabile ale unor neica nimeni, fara cunostinte economice, fara capacitatea de a intelege cum functioneaza economia de piata au facut ca euro sa fie 3.8 lei iar ROBOR peste 3% de ziua Unirii.
    Chiar daca exista o teorie potrivit căreia inflația ridicată asigura realizarea veniturilor bugetare si implicit deficitul mai redus.
    Dar asta in teorie pentru ca scăpată de sub control inflația si in acelasi timp cursul valutar vor aduce perturbari in mediului economic pe timp îndelungat.
    Echilibrul se va gasi tarziu.
    Asa zisa economie națională va funcționa in condiții de război cu costuri sociale mare, mari dezechilibre.
    Nu au buget iar ce aveau in draft vorbea de un curs euro de 4.64 lei.
    Azi acest curs a devenit istorie.
    Probabil anul acesta va fi 5 lei iar ROBOR 4-4.5%.
    Din greseala in greseala
    Spre victoria finală!

  6. Suciule, spui ca BNR este preocupata de toata lumea si de cei cu credite si de cei cu depozite si de-aia nu mai poate ea sa doarma bine.
    Auzi, mai purtatorule de vorbe fara rost al BNR, tu stii ca BNR a mai avut o sarcina pe care chiar nu si-a indeplinit-o? Da, trebuia, conform legii, sa se PREOCUPE de functionarea corespunzatoare a bancilor pentru locuinte in scopul protejarii intereselor clientilor. Poti sa-mi spui si mie si altor 500.000 de clienti cu ne-a protejat BNR interesele din moment ce interesele noastre au fost vatamate prin raptul primelor de stat din anl 2015?! Hai, curaj!
    Asta-i tara, toata lumea se preface ca face. O minciuna si o mizerie de stat!

    • Pentru a nu exista dubii:
      OUG 99/ 2006 -Art. 310
      (1)Banca Nationala a Romaniei este imputernicita sa ia toate masurile necesare pentru ca activitatile de economisire si creditare in sistem colectiv pentru domeniul locativ sa se desfasoare in conformitate cu Conditiile generale de afaceri si cu Conditiile generale ale contractelor de economisire-creditare, precum si cu celelalte conditii stabilite prin prezenta ordonanta de urgenta si prin reglementarile emise in aplicarea acesteia.
      (2)in situatia in care exista date certe care conduc la concluzia ca o banca de economisire si creditare in domeniul locativ nu isi va putea onora obligatiile, Banca Nationala a Romaniei poate interzice acesteia, pe o perioada limitata, incheierea de noi contracte de economisire-creditare.
      (3)Daca situatia prevazuta la alin. (2) nu este remediata, Banca Nationala a Romaniei poate dispune retragerea autorizatiei si initierea procedurii de derulare simplificata a contractelor de economisire-creditare.
      (4)Prin procedura de derulare simplificata a contractelor de economisire-creditare se urmareste realizarea aporturilor banesti ale clientilor si ale bancii de economisire si creditare in domeniul locativ, aferente contractelor de economisire-creditare existente, in sensul protejarii intereselor clientilor.

    • Rudotelul!!! Ai uitat sa-l iei!!!
      Vezi ca se da in fata la PSD!!!

    • Esti Marius Budai?!

  7. PSD-ul a premeditat totul…. au creat situatii de criza tocmai pentru genera inflatie indirect si neasumat. Asta este solutia lor pentru acoperirea gaurilor si promisiunilor populiste….
    As putea gandi ca este vorba de subminarea economiei fara niciun regret

  8. Prostii astia, in loc sa raspunda la postari pe Facebook, in loc sa incerce sa se justifice muscand momeala PSD, ar fi trebuit sa le dea in cap cu lipsa, nu a bugetului de stat a proiectului bugetului de stat pe 2019 in ziua in care suntem si sa explice neinrederea tuturor in economia romaneasca pricinuita de asta.

  9. Troll psd, ignorati

  10. Nu mai bine înveți mai întâi să scri si apoi sa pui întrebări?

  11. M-ai facut sa pling!
    Dar mi-am sters lacrimile si mi-am revenit.

  12. Toate instituțiile publice independente din România au înțeles independența în sensul de a-și asigura salarii, prime, indemnizații și pensii – protejate de confidențialitate – ca în instituțiile similare din occident și de a nu da seama despre îndeplinirea atribuțiilor în fața nimănui, iar BNR nu face excepție de la acestă regulă.

    • Prost e cine da, nu cine cere. Iar legea le-a permis sa li se dea. Deci legea a fost proasta, ca de obicei.

  13. Pai dacă trebuie vândută rezerva valutara înseamnă ca gașca de banditi PSD-ALDE deja au destabilizat țara , nu-i asa bai terchea-berchea ?

  14. Politica BNR și cea a Guvernului trebuie corelate.
    Prea se duce un război între cele 2 instituții, război pornit de PSD , care a dat OUG 114 fara a consulta pe nimeni. Acum când se aduna efecte adverse căuta vinovați la BNR, nu acolo sunt.
    Și BNR ar mai putea lăsa mândria deoparte și să-i sfătuiască pe autonumitii experți PSD, e simplu când arunci o piatra in sus, ea cade pe pământ.

  15. Mai ECI Smarandesko, cei de Russia Today sau Sputnik nu te-au bagat in niciun curs de limba romana, inainte sa te puna sa postezi aici?

  16. Asistatule, tot nu te lasi! Simbria pe care ti-o dau astia de la PSD-ALDE este mai mare decat ajutorul de handicapat pe care-l primesti oficial?

  17. Bnr ul apara interesele bancilor in detrimentul cetateanului, isarescu si toata conducerea bnr bagati la puscarie ptr subminarea economiei nationale. Ce a facut isarescu este genocid crime impotriva umanitatii, bravo PSD pe ei pe mama lor.

    • Asa, asa, „zi-le -o domnu’ Geo”!

    • Bai, esti prost? Economia nationala este condusa de PSD-ALDE nu de BNR. Tot PSD-ALDE controleaza si toate legile. Daca cineva submineaza economia nationala acestia sun guvernantii si parlamentarii majoritatri. Pentru dezatrele Romaniei ei sunt vinovati, ei au in maini puterea integrala. Sa dai vina pe BNR este cam acelasi lucru cu a da vina pe cainele tau din ograda pentru distrugerea economiei nationale. BNR este doar o interfata cu banii din afara tarii si asigura solvabilitatea bancilor pentru a nu se trezi depunatorii cu banii volatilizati de actiunea banditeasca a unora ca Liviu Dragnea, Darius valcov sau Orlando Teodorovici.

  18. Pe cine faci tu harnic si puternic? Poate ai vrut sa spui lenes si milog (imi pare rau ca generalizez si stiu ca nu e general valabil), uiti cati asistati sociali sau pierde vara sunt in tara asta comparativ cu ce proportie din populatie genereaza venituri reale la buget. Complacerile astea de genul harnic, puternic, virtuos,…, sunt minciunile pe care ne place sa ni le spunem la aproape 30 de ani dupa revolutie. Mai util ar fi sa ne recunoastem faptul ca am esuat, sa punem punct si sa incercam sa o luam de la capat. Ar fi mai constructiv si ar fi un prim pas spre a fi harnici si piternici.