Home » Articole » UPDATE Rapperul Wiz Khalifa, ridicat de poliție la Costinești, după ce ar fi aprins un joint pe scena festivalului „Beach, Please!”

UPDATE Rapperul Wiz Khalifa, ridicat de poliție la Costinești, după ce ar fi aprins un joint pe scena festivalului „Beach, Please!”

UPDATE Rapperul Wiz Khalifa, ridicat de poliție la Costinești, după ce ar fi aprins un joint pe scena festivalului „Beach, Please!”
sursa foto: captura video
Ascultă articolul

Artistul american Wiz Khalifa a fost ridicat la polițiștii BCCO după recitalul susținut la festivalul „Beach, Please!” de la Costinești. Rapperul ar fi fumat un joint pe scena festivalului. Organizatorii „Beach, Please!” au anunțat că în cadrul acestui festival vor promova o campanie anti-droguri.

UPDATE 

Polițiștii transmit că rapperul Wiz Khalifa este cercetat în stare de libertate pentru deţinere de droguri de risc, după ce a fumat  o ţigară cu canabis pe scena festivalului Beach Please de la Costineşti

- articolul continuă mai jos -

„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea unui bărbat (cetățean SUA), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc.

Față de cel în cauză, a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale.

Din cercetări a reieșit că acesta, pe parcursul unui recital susținut în cadrul unui festival de muzică ce se desfășoară în stațiunea Costinești, județul Constanța a deținut peste 18 grame de canabis (drog de risc) și a consumat (pe scenă) o altă cantitate de canabis, sub forma unei țigări artizanale.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Judeţean Constanța și Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se precizează în informarea oficială.

Știre inițială

„La finalul recitalului artistul american Wiz Khalifa a aprins o țigară artizanală ce părea a conține canabis
spectacolul intrerupt pentru aproximativ 5 minute. Acesta a fost preluat de lucrătorii BCCO Constanța
asupra sa au fost găsite fragmente vegetale cu aspect și miros specific de canabis, un joint și un joint fumat parțial. Artistul a fost condus la sediul BCCO Constanța pentru continuarea cercetărilor”, spune un comunicat al poliției.

sursa foto: captura

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole