Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostă deputată PSD, controversata Laura Vicol – notorie pentru că a fost inculpată în dosarul grupului Nordis, suspect de înșelătorii imobiliare – afirmă că a depus plângere penală împotriva europarlamentarului Siegfried Mureșan. Vicol e supărată că eurodeputatul liberal a asociat-o cu grupul Nordis.
„Aseară am aflat, întâmplător, de o postare publicată de europarlamentarul Siegfried Mureșan și rămasă publică până astăzi. În acea postare, acesta mă etichetează drept „Laura Vicol (Nordis)” și îi îndeamnă pe oameni să „nu uite acest lucru”.
De aproape doi ani, eu și copiii mei trăim consecințele unei campanii publice de demonizare începută după reportajul mincinos Recorder. Am primit amenințări, injurii și mesaje de o violență greu de imaginat. Orice persoană publică știa sau putea să știe ce efecte are perpetuarea acestei etichete. (…) Am depus astăzi plângere penală și am solicitat organelor competente să analizeze această postare în contextul întregii campanii de linșaj public, al amenințărilor primite de mine și de familia mea și al efectelor pe care această asociere le-a produs și continuă să le producă. (…) Nu voi accepta ca astfel de mesaje să fie tratate ca fiind lipsite de consecințe”, scrie Vicol.
Inculpată în dosarul Nordis, nu e prima dată când Laura Vicol încearcă să atragă atenția asupra argumentelor sale politice, în noul context de criză guvernamentală. În cazul încercării de îvestire a Guvernului Veștea, aceasta a ținut să-l felicite pe președintele Nicușor Dan, considerând că „nu e un președinte de decor”. „Îl felicit pe președintele Nicușor Dan pentru că a demonstrat astăzi că nu este dispus să cedeze presiunilor și jocurilor de putere!”, mai afirma Udrea, la momentul respectiv.
Reamintim, în prezent Siegfried Mureșan este propunerea PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier, context în care se înmulțesc atacurile asupra sa, mai ales că PSD a subliniat clar că nu e de acord cu propunerea unei rotative guvernamentale, sau cu susținerea unui guvern din care PSD nu este parte.