Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Rampa de deşeuri industriale din cartierul Triaj al Braşovului va deveni parc, în urma unui proiect care presupune transformarea acesteia, împreună cu rampa de deşeuri menajere, în spaţiu verde, transmite Agerpres.
Primăria Braşov a semnat un contract de finanţare nerambursabilă, de 67 de milioane de lei, pentru închiderea depozitului de deşeuri industriale nepericuloase din Timiş Triaj care, împreună cu rampa de deşeuri menajere, va deveni o zonă de agrement.
„Noi avem astăzi în Braşov două rampe de deşeuri, una menajeră şi una de deşeuri industriale. La cea de deşeuri menajere se lucrează în momentul de faţă şi suntem în stadiu foarte avansat, cu procesul de închidere şi transformare într-o zonă verde. Pentru cea de-a doua, unde pe timpul când funcţionau fabricile, în Braşov se depozitau deşeurile industriale, am depus un proiect de finanţare la ADR Centru pentru a obţine o finanţare nerambursabilă şi am obţinut-o”, a declarat vineri, primarul George Scripcaru, la sediul Primăriei.
El a arătat că, din valoarea totală a proiectului, 67 de milioane de lei sunt sume nerambursabile.
„Conform contractului, lucrările trebuie să fie gata în 12 luni, dar poate că o să dureze mai puţin, pentru că executantul este o firmă serioasă, care lucrează şi la rampa de deşeuri menajere care se închide acum. În acest fel câştigăm o nouă zonă de agrement, iar Braşovul scapă şi de procedura de infrigement impusă din cauza celor două rampe”, a spus George Scripcaru.
Conform proiectului tehnic, pentru închiderea definitivă a depozitului, pe suprafaţa actuală a acestuia este necesară relocarea unui volum de circa 700.000 metri cubi de deşeuri şi modelarea corpului depozitului într-o formă cât mai regulată.
După relocarea deşeurilor în corpul depozitului, se aplică acoperire cu un strat de 55.670 metri cubi de pământ, uşor coeziv, cu grosime de minimum 0,5 metri, peste care se vine cu un strat de aproximativ 15 centimetri sol fertil, care se însămânţează cu gazon şi se plantează cu specii de arbuşti cu rol antierozional – 16.531 arbuşti pe o suprafaţă de circa 82.656 metri pătraţi.
„Lucrările vor fi realizate de Asocierea SC Inoveco SRL şi SC SOCOT SA, cu care suntem în etapa de semnare a contractului. După semnarea acestuia va fi dat ordinul de începere a lucrărilor de transformare a rampei în zonă de agrement, care vor dura maxim 12 luni”, a mai spus edilul Braşovului.
Depozitele Timiş Triaj au început să funcţioneze la sfârşitul anilor 1940 şi au fost utilizate pentru depozitarea deşeurilor industriale nepericuloase (nisip de turnătorie, zgură de oţelărie etc.) şi deşeuri menajere. Activitatea de depozitare a încetat practic în anul 1992.
Proprietarul terenului până în 1990 a fost Statul Român, iar ulterior, în perioada 2014-2016 s-a reglementat situaţia juridică a terenului şi se atestă apartenenţa la domeniul public şi privat al Municipiului Braşov.