Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputatul PNL Raluca Turcan, membru în Biroul Executiv al partidului, afirmă că impozitarea progresivă este ”o taxă pe ambiţie, nu o soluţie economică. o capcană pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social care nu-i ajută pe cei săraci”, în timp ce cota unică rămâne garanţia muncii cinstite şi a dezvoltării.
Reacţia ei vine după ce preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu s-a pronunţat luni, atât în plenul Camerelor reunite, la dezbaterea moţiunii de cenzură, cât şi într-o emisiune Tv, în favoarea impozitului progresiv.
În Parlament, el a vorbit despre acest tip de impozitare ca despre o alternativă raţională la această avalanşă de taxe, o alternativă pe care toată Europa civilizată o aplică şi care ar fi făcut să nu mai fie necesară creşterea TVA. Ulterior, într-o emisiune, el a spus că toate statele dezvoltate au acest impozit progresiv, care ia de la cei care câştigă mai mult, dar vine cu un sistem foarte bun de deduceri, pe sănătate, pe sistem de educaţie pentru copii şi că România va ajunge până la urmă la introducerea impozitării progresive, transmite News.ro.
”Impozitarea progresivă este o taxă pe ambiţie, nu o soluţie economică. Este o capcană pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social care nu-i ajută pe cei săraci, dar îi sperie pe cei care muncesc, investesc şi creează locuri de muncă. Rezultatul? Evaziune fiscală, stagnare economică şi investiţii relocate în ţări cu fiscalitate mai prietenoasă”, scrie Turcan pe Facebook.
Ea afirmă că PNL este singurul partid care apără ferm cota unică., argumentând că nu prin taxe mai mari construim o economie sănătoasă, ci prin redresare bugetară, reducerea risipei, îmbunătăţirea colectării şi modernizarea serviciilor publice.
”Cota progresivă nu aduce echitate, ci frustrare şi blocaj. E o iluzie vândută celor cu venituri mici, care în realitate loveşte exact în motorul economiei. Soluţia reală pentru cei cu venituri mici este o asistenţă socială ţintită, direcţionată către cei cu adevărat vulnerabili. Sprijin pentru cei care au nevoie, nu subvenţionarea nemuncii pentru cei care pot munci. Cota unică rămâne garanţia muncii cinstite, a dezvoltării şi a stabilităţii economice”, concfhide Raluca Turcan.
Doamna Raluca Turcan vorbește, ca de obicei, despre concepte și teme care îi depășesc capacitățile intelectuale foarte modeste. „Sprijin pentru cei care au nevoie, nu subvenţionarea nemuncii pentru cei care pot munci”… subvenționarea nemuncii pentru cei care pot munci, oare unde mai sunt foarte mulți oameni care excelează prin „nemuncă”? Ah da, în Parlamentul României și în instituțiile publice căpușate de nonentități ca Raluca Turcan. Mulți politicieni insistă să se lăfăie în ridicolul propriei inadecvări, în public, cu clăbuci. Dna Turcan e unul dintre acei politicieni de ani de zile! Ridicolă și sinistră
…zise „ambitioasa” Raluca. apropos, ce mai face „draga Stolo”
Draga Stolo mai are putin si face 82 de ani. Cam ce v-ati dori sa faca la varsta asta? Sa trudeasca 12 ore pe zi ca sa „produca” pentru beneficiarii de ajutoare sociale si pensionatii la 45-48 de ani?