Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a anunțat luni că liberalii vor pune imediat în aplicare rezultatele Referendumului pentru justiţie şi a solicitat ”în mod imperativ” adoptarea legii privind votul electronic.
”Astăzi vom începe să transpunem rezultatul de ieri în LEGE, în procedură de urgenţă, prin următoarele proiecte:
1. Revizuirea Constituţiei în sensul interzicerii aministiei şi graţierii pentru faptele de corupţie. În acest sens, va fi completat art.73 din Legea fundamentală.
2. Revizuirea Constituţiei pentru interzicerea ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei, prin completarea art. 115 din Legea fundamentală.
3. Extinderea controlului constituțional asupra ordonanțelor de urgență, prin modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, permițând ICCJ să se adreseze CCR în acest domeniu.
4. Adoptarea, în procedură de urgenţă, a legii votului electronic pentru românii din diaspora. Legea a fost iniţiată de mult timp de PNL, însă proiectul s-a lovit de pieidicile puse de PSD şi ALDE la Senat. Proiectul nostru poate fi adoptat imediat la Camera Deputaţilor.
Facem apel la toate partidele de opoziţie să ni se alăture în acest demers!”, a declarat Raluca Turcan.
Citește și:
Asa da.
Nu doar sexi ci si energica.
Doamna Constantinescu, doar nu vrea sa zica Dna Turcan ca aplica vointa (validata!) cetatenilor, selectiv, dupa cum ii convine, nu?!
Adica intentioneaza sa puna in aplicare , urgent, rezultatele tuturor referendumurilor validate si neimplementate pana acum, nu?!
Exact, unicameral si 300 parlamentari!
Sau o sa fie a doua oara cand ne pacaleste PNL-ul?!? 🙁
Neah, trollezi
va rog nu uitati de anularea OUG-urilor care cer administratorilor de pensii sa si mareasca aportul de capital.
Revocati ce au dat Dancila