Home » Articole » Radu Miruță: România discută cu 15 companii ucrainene pentru producția de drone prin programul SAFE

Radu Miruță: România discută cu 15 companii ucrainene pentru producția de drone prin programul SAFE

635
Radu Miruță: România discută cu 15 companii ucrainene pentru producția de drone prin programul SAFE
Credit line: Yevhen Titov / AP / Profimedia
Ascultă articolul

România discută cu 15 companii din Ucraina pentru producția de drone, proiect finanțat cu 200 de milioane de euro prin SAFE, a declarat ministrul Apărării, Radu Miruță, citat de MEDIAFAX. „Este unul dintre proiectele SAFE care are o anumită caracteristică și anume că primim 200 de milioane de euro doar dacă facem coproducție și doar dacă facem coproducție cu Ucraina, ceea ce este un element de mare avantaj și pentru România, pentru că Ucraina are această experiență a câmpului de luptă”, a spus ministrul Apărării la Euronews.

- articolul continuă mai jos -

Miruță a explicat că avantajul major pentru România este dezvoltarea capacității de a produce rapid drone de ultimă generație.

„Sunt tot felul de lucrări care se întâmplă și pentru care e foarte important ca România să aibă îndeletnicirea de a produce. Dronele sunt genul de capabilități militare care sunt perisabile. Nu merge să faci un stoc de 500.000 de drone, să-l ții într-un depozit al Armatei Române, ca să-l folosești poate peste 10-20 de ani, că nu mai ai ce face cu ele. Câștigul major este să ai niște oameni și o infrastructură în care tu să produci oricând drone de ultimă generație”, a declarat Miruță.

Potrivit acestuia, și Ucraina are de câștigat din acest parteneriat, prin finanțarea producției prin intermediul participării României la SAFE.

„Și aici este un avantaj pe care România îl obține din interacțiunea cu Ucraina, cum este și un avantaj al Ucrainei, care este obținut din faptul că prin intermediul participării României la SAFE se finanțează o astfel de producție. Discuțiile sunt în desfășurare”, a afirmat ministrul.

Ministrul Apărării a precizat că, la o săptămână după semnarea memorandumului dintre președintele Nicușor Dan și președintele Volodimir Zelenski, ministerul poartă deja discuții tehnice cu 15 companii din Ucraina. „Doar ce s-a luat decizia la nivel de președinți și uitați că după o săptămână Ministerul Apărării stă de vorbă cu 15 companii din Ucraina pentru niște chestiuni foarte tehnice”, a spus Miruță. El a adăugat că autoritățile române analizează atât necesarul Ucrainei, cât și interesele industriale ale României.

Întrebat dacă Armata Română va avea unități specializate de drone, ministrul a spus că aceste capabilități există deja și vor fi extinse. „În utilizarea Armatei Române există astăzi drone de diverse dimensiuni. Vrem să avansăm cu asta și vrem să le producem în România”, a spus Miruță.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole