Home » Articole » Radu Burnete a fost numit consilier prezidențial și își va începe mandatul la Cotroceni la 1 iulie

Radu Burnete a fost numit consilier prezidențial și își va începe mandatul la Cotroceni la 1 iulie

Radu Burnete a fost numit consilier prezidențial și își va începe mandatul la Cotroceni la 1 iulie
Sursa foto: ANIS Romania
Ascultă articolul

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, a fost numit consilier prezidențial de Nicușor Dan și își va începe mandatul la Cotroceni la 1 iulie, a anunțat acesta printr-un mesaj pe Facebook, în care a publicat și decretul de numire.

G4Media a scris miercuri, citând surse politice, că Radu Burnete va fi numit de președintele Nicușor Dan consilier prezidențial pe probleme economice.

- articolul continuă mai jos -

Mesajul integral al lui Radu Burnete

”Două lucruri îmi lipsesc în acest moment. Un selfie cu domnul președinte Nicușor Dan și suficient timp ca să răspund la toate mesajele și solicitările pe care le primesc în acest moment. Este adevărat că președintele Nicușor Dan mi-a propus să fiu consilierul său prezidențial pentru probleme economice și sociale și după puținul timp de reflecție pe care l-am avut, am decis să accept. Fără să fiu pretențios este o onoare să fiu alături de domnul președinte Nicușor Dan și să îmi pun energia în slujba interesului public. Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați felicitat.
Decretul de numire a fost publicat astăzi și intră în vigoare pe 1 iulie. Până atunci voi avea o scurtă perioadă de tranziție de la Concordia la Administrația Prezidențială unde Dragoș Anastasiu rămâne consilier onorific până pe 30 iunie. Cu toate acestea am început deja să-mi sprijin președintele. La Concordia nu mai sunt implicat în decizii și nici în comunicarea publică a organizației, dar este o chestiune de respect față de colegii mei și munca mea să las o casă în ordine la plecare. Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat și de toți colegii mei de care îmi va fi foarte dor.
Nu vreau să fac alte afirmații în acest moment decât că am multă încredere în noul președinte al României și sunt convins că voi fi parte a unei administrații prezidențiale transparente și deschise la dialog și consultare cu societatea. Până la 1 iulie voi fi mai rezervat în comunicarea publică.
Am văzut că s-au scris și lucruri critice la adresa mea. Le sunt recunoscător tuturor celor care au sărit să mă apere și deloc supărat pe cei care au considerat că pot fi desființat din start. Nu vreau să răspund și prefer ca în timp faptele să vorbească pentru mine. Democrația vine și cu așa ceva la pachet și până la urmă de asta l-am votat pe Nicușor Dan pentru dreptul oricui de a spune (aproape) orice dorește.
Acestea fiind spuse, la treabă. Avem un stat de reformat”.

Comentarii
  • Burnete NU eset economist. Este reprezentantul patronatului.

    Imensa majoritate a cetățenilor români sunt angajați, nu patroni.

    Dan n-a găsit un economist să-i fie consilier pe probleme economice?

  • seful patronatului (a, bine, se suspenda …. sanki), consilier pe probleme SOCIALE?! nu e ceva eroare in text? puneti-l nenepe Croitoru de la BNR, care ne zice de la obraz ca traim prea bine si ca cel mai „democratic” e sa crestem TVA-ul.

  • Ce va mai place, unora, sa va credeti mai destepti decat altii care au depus un minim efort sa faca ceva in viata asta.
    Voi, carcotasii de serviciu, cu ce contribuiti la reformarea acestei societati?
    Orice numire, schimbare sau actiune a lui ND, o sa va dea motiv de comentarii. Oricum, la cum continua sa procedeze CCR, in 3 ani jumate nu mai scapam de extremisti.
    Succes si cap limpede!

  • Baiețasul ăsta cu Stefan Gheorghiu ar putea fi onorific ceva pe acolo.
    De ce Predintele Nicusor Dan nu-l cere consilier pe probleme economice pe Croitoru de la BNR?
    Sau Dăianu!
    Băiatul ăsta de la confederatia albina a primit o caciula mare!😵😵

  • Adriana Negureanu

    Pana la urma, este doar un consilier…deciziile le ia ND si, asa cum il stiu, asculta, pritoceste si apoi ia decizia lui pe care si-o si asuma. Ce-ar fi sa lasam carcoteala si sa incepem cu critica dupa ceva decizii si rezultate? Nu-l cunosc pe Burnete, am citit cate ceva scris de el, mi s-a parut de bun simt si corect ce am citit, astept… Sper doar ca TVA-ul sa nu fie crescut, sa poata reducerea cheltuielilor sa acopere deficitul…dar cred ca nici ND nu se astepta ca gaura sa fie atat de mare si de neagra cand vorbea in campanie.

    • inapasevedeinvers

      Pai, da! Bine ca au comentatorii de pe margine criterii mai bune de selectie. Eu zic ca ar fi bin sa-si ia ca-consilieri niste unii care se descurca din ajutoare sociale, ca sunt experti in a gasi solutii de pe o zi pe alta (nu si job-uri, e drept, dar nu e ceea ce multi dintre ei si-ar dori)

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole