Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că este „gata să reia contactul” cu Donald Trump după victoria republicanului în alegerile prezidenţiale din SUA, pentru care l-a felicitat, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
„Dacă cineva vrea să reia contactul, nu mă deranjează. Sunt pregătit”, a declarat Putin în legătură cu Trump, în cadrul unui forum la Soci.
„Aş dori să profit de această ocazie pentru a-l felicita pentru alegerea sa ca preşedinte” al Statelor Unite, a mai spus Putin.
Trump a declarat în timpul campaniei electorale că ar putea aduce pacea în Ucraina în 24 de ore dacă va fi ales, însă a oferit puţine detalii despre cum va încerca să pună capăt celui mai mare război din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.
Putin a afirmat că ceea ce a spus Trump în campanie despre rezolvarea crizei din Ucraina merită atenţie. Liderul de la Kremlin a mai spus că dacă Trump doreşte să reia contactele, atunci Rusia este pregătită pentru discuţii.
Cu atât mai mult, cu cât, după Bob Woodward Trump a vorbit telefonic cu Putin de cel puțin 7 ori în perioada în care nu mai era președinte.
Dap, Trump va aduce pace in Ucraina. Va stopa ajutorul pana cand Ucraina va semna declaratia de pace de la Rusi, aia de devin practic sclavi. 👏🤦