Putin arată întregii lumi adevărata față a terorismului / Paralelă cu Hitler 1945 – analiză The Telegraph

Analiză The Telegraph, citată de Rador:

Acest gen de bombardamente menite a teroriza reprezintă un semn de slăbiciune care aduce aminte de modul în care a reacționat Hitler la iminența înfrângerii militare din 1944.

Dimineața devreme președintele Putin a apărut la televiziunea rusă pentru a denunța „terorismul”. El se referea la camionul-bombă care a avariat podul de importanță strategică vitală care leagă Crimeea ocupată de teritoriul Rusiei. Ca și cum ar fi vrut să ne ofere un studiu de caz cu privire la ceea ce psihologii numesc „proiecție”, el lansase deja atacuri de „răzbunare” cu rachete asupra unor obiective de infrastructură evident civile, cum ar fi poduri pietonale și parcuri, precum și centrale electrice de pe tot cuprinsul Ucrainei.

Atacurile comise asupra marilor orașe ucrainene la oră de vârf par menite a provoca frică și panică mai degrabă decât a atinge vreun obiectiv militar. Aceasta e o definiție clasică a terorismului. Presa rusă, care deplângea atacul asupra podului Kerci ca pe un atentat „terorist” de tip ISIS, a schimbat imediat macazul, celebrând distrugerea unor poduri ucrainene ca pe un triumf al „operațiunii militare speciale” a lui Putin. Însă atacurile de răzbunare de pe tot cuprinsul Ucrainei constituie un simptom evident al furiei impotente provocate de eșecurile de pe câmpul de luptă mai degrabă decât o nouă strategie vizând o victorie a Rusiei.

Un conducător de la Kremlin încrezător în propriile forțe ar fi reacționat fără îndoială cu dispreț la eșecul ucrainenilor de a distruge complet ruta de reaprovizionare a Rusiei de peste Strâmtoarea Kerci. Însă simplul fapt că acest simbol al restaurării imperiului rus de către Putin a putut fi totuși atins reprezintă o lovitură gravă la adresa respectului de sine al președintelui rus și a securității lui.

Putin e conștient că războiul său merge prost și că vulturii dau târcoale. Opinia publică din Rusia, până acum pasivă, a fost zdruncinată de retragerile de pe front și de necesitatea substituirii pierderilor cu noi recruți. Răzbunarea prin valuri de drone „sinucigașe” de producție iraniană Shahid – „Martir” – este modul lui de a arăta că, deși nu poate înfrânge armata ucraineană, e capabil să provoace nenorocire în rândurile populației civile din Ucraina.

E o situație care aduce aminte într-un mod oribil de felul în care a reacționat Hitler în 1944 la iminența înfrângerii sale militare. În timp ce Aliații se apropiau de Germania, conducătorul nazist se consola cu faptul că rachetele supersonice V2 erau capabile să lovească Londra fără a fi detectate din timp – dar și fără nici un efect asupra efortului de război britanic. Tot așa cum un atentator sinucigaș cu bombă din Orientul Mijlociu e considerat „arma celui slab”, valul de teroare dezlănțuit de Putin nu poate ascunde retragerea Rusiei din teren.

Firește că faptul că realizează că furia lui Putin e un semn de slăbiciune e o slabă consolare pentru ucrainenii din zonele vizate. Pe de altă parte, bombardamentele teroriste nu pot decât să întărească repulsia ucrainenilor față de Rusia.

Hitler a continuat să atace cu rachete V2 și în 1945, la multă vreme după ce condamnarea lui la înfrângere militară devenise certă. În buncărul său din Berlin, el încă își mai făcea iluzii că va putea lansa o versiune cu rază lungă asupra New Yorkului. Putin deține totuși o gamă largă de arme nucleare. Președintele Biden a avertizat că un scenariu apocaliptic ar putea fi foarte aproape.

Strategii nucleari de fotoliu dezbat în tihnă dacă nu cumva Putin „escaladează pentru a detensiona” ulterior, însă nu există nici un indiciu că Kremlinul ar căuta vreo soluție de compromis sub acoperirea barajului de rachete. Dmitri Medvedev, președintele „interimar” al Rusiei în 2008-12, care acționează în calitate de portavoce a stăpânului său, cerea o schimbare de regim la Kiev după aflarea veștilor privind ultimele lovituri aeriene.

Orice va fi menit să semnaleze valul de teroare al lui Putin, nu disponibilitatea pentru compromis este acel lucru. Și totuși, fanfaronada, focul și furia lui maschează slăbiciunea. Oare nu se va declanșa automat instinctul de supraviețuire chiar și printre lingușitorii de la Kremlin dacă Putin va decide să-și asume rolul lui Samson?

Articol de Mark Almond (istoric britanic specializat pe Europa Centrală și de Est în secolele 19-20) / Traducere: Andrei Suba