G4Media.ro

„Putin ar putea lua Transnistria și chiar Moldova, dacă nu va fi…

Sursa foto: Kirill Iskoldsky / MK.ru

„Putin ar putea lua Transnistria și chiar Moldova, dacă nu va fi oprit”, afirmă fostul premier rus, Mihail Kasianov

Dacă nu va fi oprit să înainteze în Ucraina, Vladimir Putin ar putea lua Transnistria și chiar Moldova, afirmă Mihail Kasianov, premier al Rusiei în perioada 2000-2004, considerat unul dintre cei mai importanți oameni care au lucrat cu liderul de la Kremlin, într-un interviu acordat Antena 3 CNN.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

„Pentru a câștiga acest război, Putin va merge, desigur, mai departe de Herson, spre Odesa, și apoi spre Transnistria.  Și apoi, dacă nu se întâmplă nimic, Moldova va fi luată într-o săptămână, în trei zile. Asta l-ar aduce mai aproape. Ar fi deja la granițele voastre. De aceea este important ca românii să înţeleagă că sunt o țară foarte importantă, un membru puternic al Uniunii Europene și al NATO.”

Mihail Kasianov atrage atenția că apărarea Ucrainei este crucială pentru întreaga zonă.

„Trebuie să înțelegem și să stabilim cine a fost agresorul. Ar trebui să încetăm toate discuțiile despre faptul că ambele părți sunt responsabile pentru acest război. Nu este deloc așa. De aceea ar trebui să înțelegem că trebuie să apărăm Ucraina, că a ajuta Ucraina să-şi apere integritatea teritorială și suveranitatea este o chestiune crucială. După al Doilea Război Mondial s-a stabilit o ordine mondială. Și, desigur, aceasta este consemnată în toate documentele internaționale. Schimbarea frontierelor prin forță este imposibilă. Este interzisă. Putin a încălcat această lege internaţională. Nu Rusia, ci Rusia lui Putin. Desigur, pot admite că mulți ruși susțin politica lui Putin, care pariază pe gena latentă a imperiului…”

Fostul premier al lui Putin a explicat și cum funcționează mentalitatea liderului de la Kremlin:

„Agentul KGB a continuat să fie agent KGB, pentru că așa a fost educat și așa a fost antrenat, și pune în practică ceea ce a învățat la școala KGB. De aceea visează la restaurarea influenței și sferei de interes sovietice. De aceea face aceste invazii. Domnul Putin vrea totul. Tot ce îi permite Occidentul să ia. A luat 30% din teritoriul Georgiei, a anexat Crimeea, a ocupat Donbas.”

În opnia lui Mihail Kasianov, evoluția războiului din Ucraina și oprirea lui depind de „poziția liderilor europeni și, desigur, depind mult de poziția lui Donald Trump. Pentru că, desigur, implicarea SUA  și acordul de sprijin sunt cruciale.  Nu cred că domnul Putin este pregătit în acest moment pentru vreun fel de concesii. Se simte suficient de puternic din punct de vedere economic și militar și duce un război de uzură.”

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.