„Puterea Siberiei 2”, conducta de gaze pe care Kremlinul o dorește mult / Cum ar putea schimba fluxurile globale de gaze alianța dintre China și Rusia

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Rusia și China se apropie de conectarea Cercului Arctic la Shanghai prin conducte, dar Moscova se grăbește, potrivit Rador Radio România.

Promite să fie regina conductelor de gaze. Cu o lungime totală de peste 2.600 de kilometri, conducta „Piterea Siberiei 2” este menită să schimbe două lucruri pentru totdeauna: fluxurile globale de gaze naturale și alianța deja puternică dintre China și Rusia. Mai sunt câteva aspecte nelămurite până când va deveni realitate, dar după întâlnirea de marți dintre Xi Jinping și Vladimir Putin, calea pare clară pentru ca această conductă care va lega Peninsula Yamal – unul dintre cele mai mari zăcăminte de gaze din lume – cu Beijingul și Shanghai să devină în sfârșit realitate.

Promisiunea pe care o aduce bombastica misiune „Puterea Siberiei 2” este, de asemenea, dublă. Pentru China, este o modalitate de a-și reduce factura energetică viitoare, acoperind o optime din nevoile sale interne pentru un combustibil cheie pentru industria sa și reducându-și dependența de piața gazelor naturale lichefiate (GNL, care este transportat pe cale maritimă), acum acerb disputată. Pentru Rusia, care se confruntă cu o situație economică internă precară, este singura modalitate de a vinde volumele pe care le vindea Uniunii Europene înainte de invazia Ucrainei.

Ce implică? Proiectul își propune să conecteze principalul punct de extracție a gazelor din Rusia, situat în Cercul Polar Arctic, la unele dintre centrele economice cheie ale Chinei. Pe scurt, aceasta va completa conducta „Puterea Siberiei 1”, operațională din 2019 și care transportă deja 38 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaze anual, echivalentul cererii unei țări precum Spania. Odată finalizată, omologul său mai mare va permite transportul a aproape 50 de miliarde de metri cubi, aproape la fel de mult ca consumul anual al Italiei. Împreună, cele două conducte vor acoperi o cincime din cererea de gaze a Chinei.

Ideea conductei „Puterea Siberiei 2” datează de două decenii, când o altă călătorie oficială a lui Putin la Beijing – a 25-a sa călătorie, ceea ce este o perioadă destul de lungă – a pus bazele proiectului. După ani de inactivitate, toxicitatea gazului rusesc în Occident, în urma invaziei Ucrainei – UE a interzis transporturile terestre din țara eurasiatică – a accelerat planurile. Moscova are nevoie de noi rute pentru a-și exporta vastele rezerve de combustibili fosili, piatra de temelie a economiei sale, înainte de a fi prea târziu.

Deși ambele părți sunt interesate, Kremlinul este în prezent cel mai dornic să vadă proiectul finalizat. Acest lucru este valabil mai ales pentru principala sa companie de gaze de stat, Gazprom, care se confruntă de ani de zile cu efectele scăderii vânzărilor către Europa. Ruşii se grăbesc.

Care este situația actuală? În urma summitului de marți dintre Xi și Putin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat o „înțelegere comună privind principalii parametri ai proiectului ‘Puterea Siberiei 2’ : traseul și modul în care va fi construită”. El a recunoscut că unele „detalii” rămân nerezolvate, iar calendarul implementării sale este încă neclar. Însă, din cuvintele sale și în ciuda faptului că autoritățile chineze au ales să nu comenteze, se pot deduce progrese.

Ruta – care va traversa aproape întreaga treime nord-estică a Mongoliei înainte de a intra pe teritoriul chinez – a fost deja decisă. Costul său rămâne însă incert, dar cele mai conservatoare estimări îl plasează la peste 10 miliarde de euro. Și ar putea crește de acolo.

În septembrie anul trecut, Putin a declarat finalizat sistemul de stabilire a prețurilor viitoare la combustibili: va fi, a spus el, o formulă similară cu cea care guverna fluxurile trimise către UE prin conducta Nord Stream, care a eșuat, înainte de sabotajul acesteia. Aceste prețuri erau incredibil de mici în comparație cu ceea ce plătește China astăzi pentru GNL, principala și aproape singura cârjă pe care UE s-a putut baza pentru a depăși furtuna. Cu toate acestea, având în vedere dezechilibrul tot mai mare de putere în negocieri, China are probabil mai mult spațiu de manevră pentru a reduce costul gazelor.

De ce acum? Momentul este perfect. Rusia, având ruta europeană închisă pe termen nelimitat, are nevoie disperată de valută străină în schimbul uneia dintre cele mai râvnite materii prime ale sale. China, recenta închidere a Strâmtorii Ormuz a privat-o de doi dintre principalii săi furnizori (Qatar și Emiratele Arabe Unite), ceea ce face ca diversificarea să fie mai crucială ca niciodată.

Din punct de vedere pur economic, deși costurile de transport sunt mai mari în primii ani de funcționare pentru acest tip de infrastructură, pe termen lung, gazul livrat prin conducte este de obicei semnificativ mai ieftin decât gazul transportat pe mare. Cu o durată de viață estimată de aproximativ 30 de ani, ambele țări vor avea suficient timp pentru a utiliza resursele înainte ca rezervele de gaze naturale să se epuizeze. Centrul de cercetare al gigantului energetic chinez CNPC estimează o creștere medie a cererii de 5% între acum și 2030.

Ce înseamnă asta pentru restul lumii? Pe termen scurt, nimic: China însăși estimează că, din momentul în care ambele părți vor da undă verde finală, faza de construcție va dura cel puțin cinci ani. După aceea, va mai fi nevoie de încă aproape cinci ani până când va putea funcționa la capacitate maximă.

Pe termen lung, însă, va reprezenta o schimbare semnificativă în fluxurile globale de energie. Primind mai mult gaz din Rusia, China va fi mult mai puțin presată să se orienteze către piața globală competitivă a GNL – furnizată în mare parte de Statele Unite de la închiderea Strâmtorii Ormuz – eliberând spațiu pentru UE, Japonia și India, ca să numim cele mai evidente exemple, pentru a-și satisface nevoile de import.

Sursa: EL PAIS / Rador Radio România / Traducerea: Rodezia Costea