Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Autorităţile din Paris au decis ca de luni în zonele foarte frecventate purtarea măştii în aer liber să devină obligatorie, pentru evitarea răspândirii coronavirusului, relatează Reuters şi AFP, citate News.ro.
Măsura este valabilă pentru toate persoanele care au vârsta de cel puţin 11 ani, atât în unele zone din capitală cât şi în regiune, începând de luni, ora locală 08.00.
“Toţi indicatorii arată că virusul circulă din nou mai activ în regiune”, se arată într-un comunicat al autorităţilor.
Zonele în care purtarea măştii va fi obligatorie vor fi evaluate în mod regulat şi s-ar putea extinde în săptămânile următoare, în funcţie de evoluţia epidemiei.
Marţi, primarul Parisului, Anne Hidalgo, a cerut ca purtarea măştii să fie obligatorie în mai multe zone aglomerate ale capitalei.
Prezentată mult timp de autorităţile franceze ca fiind inutilă, masca a devenit obligatorie la 20 iulie în locurile publice din Franţa, în interior.
Si din zona pariziana (92, 93, 94, 95) Precum in cele peste 1 400 comune si orase.
Nici in anul 2020 barbarul roman inca nu pricepe ca purtarea mastii este obligatorie in toate spatiile semnalizate cu afise specifice la vedere.
Da, nici barbarii olandezi, danezi, suedezi nu poarta și nici nu-i obliga nimeni. Noi mai deștepți ca ei, ca întotdeauna. https://fee.org/articles/europes-top-health-officials-say-masks-arent-helpful-in-beating-covid-19/
Mai, FLav, tu esti crop ala din Olanda? Ia de aici „Olanda a anunţat faptul că va schimba anumite măsuri în încercarea de a stopa epidemia de coronavirus. Astfel, în cele două oraşe mari din Olanda, Amsterdam şi Rotterdam se va purta obligatoriu mască, nu doar în mijloacele de transport ca înainte ci şi în locurile aglomerate, au anunţat autorităţile olandeze. Noile măsuri intră în vigoare de miercuri şi au fost puse deja semnale de avertizare pentru locuitori. Toate persoanele în vârstă de peste 13 ani sunt obligate să poarte mască în spaţiile aglomerate cum ar fi magazine sau centre comerciale inclusiv străzi aglomerate. Amenda pentru nepurtarea măştii este de 95 de euro.”
https://www.mediafax.ro/externe/olanda-schimba-regulile-in-lupta-cu-covid-se-va-purta-obligatoriu-masca-19471508
Si mai ia-le si pe astea
https://www.g4media.ro/amenzi-de-sute-de-dolari-pentru-lipsa-mastilor-si-alte-masuri-luate-de-orasele-americane-impotriva-celor-care-nu-respecta-carantina.html
https://www.g4media.ro/purtarea-obligatorie-a-mastii-de-protectie-si-in-aer-liber-in-tot-mai-multe-orase-si-regiuni-europene-purtarea-mastii-in-spatii-publice-a-devenit-obligatorie-asa-se-spera-franarea-raspandirii-covid.html
Pacat ca ati uitat de Burj Khalifa pe care urca cei mai multi romani.
acolo iti trebuie un anumit tip de sandale 🙂
E periculos cu covidul asta se merge la control imediat la primul stranut.
E si carnivor … 🙂