Punctul de cotitură al europenilor sătui de Trump: „Să ne bazăm doar pe noi înșine”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Analiză Corriere Della Sera (Italia), via Rador: Continui să am în fața ochilor scena din marea sală a palatului de la Davos. Donald Trump pe scenă, așezat pe un fel de tron ​​alb de plastic, înconjurat de liderii a aproximativ douăzeci de țări: liderii Mongoliei, Azerbaidjanului, Pakistanului, Uzbekistanului, Kazahstanului, Qatarului, Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Paraguayului și așa mai departe.

Nu îndrăzneau să vorbească între ei, de teamă să nu submineze solemnitatea afectată a ritualului Consiliului Păcii. Chemați pe rând, se apropiau de masa la care stătea Trump, se înclinau în fața lui și încercau să-i șoptească ceva la ureche înainte de a semna fiecare contractul. El asculta binevoitor, nu atât ca un suveran medieval, ci mai degrabă ca un actor care interpreta rolul unui conducător medieval dintr-un serial TV. Pe fundal, simbolul Consiliului Păcii, un glob înfășurat într-o cunună aurie de lauri, cu America de Nord, pictată tot în aur.

Întreaga scenă care avea scopul de a proiecta o imagine imperială a lui Trump, exprima, în schimb, singurătatea: America trece de la a avea Germania, Canada sau Marea Britanie ca aliați, la Kosovo, Iordania și fostele republici sovietice din Caucaz, semnatare ale Consiliului pentru Pace.

Întrebarea pe care ne-o punem acum nu este care va fi următoarea mișcare șocantă a președintelui SUA, ci cum se construiește o Europă post-americană.

Pentru că acum europenii sunt pregătiți psihologic. Dacă nu guvernele lor, opinia publică în mod sigur. Revista pariziană de afaceri internaționale Le Grand Continent a publicat un sondaj, realizat pe teren acum aproximativ zece zile, care arată acest lucru. Nu numai că peste 50% dintre italieni, germani și francezi preferă ca Europa să fie echidistantă între Statele Unite și China, iar alți aproximativ 20% preferă ca Europa să nu fie legată de niciuna dintre superputeri, dar 65% dintre italieni (67% dintre francezi, 71% dintre germani) interpretează politica externă a lui Donald Trump ca pe un plan de „recolonizare și prădare”, în timp ce doar aproximativ 10% dintre italieni, francezi și germani cred că magnatul respectă principiile democratice (aproximativ 90% văd tendințe autoritare sau comportamente dictatoriale). Iar din acest motiv, trei sferturi dintre italieni și germani și peste 80% dintre francezi cred că Europa ar trebui „să se bazeze doar pe ea însăși pentru a-și asigura propria apărare, fără a mai conta pe Statele Unite”.

Dar ceea ce m-a frapat cel mai mult la Davos, printre numeroasele declarații, este ceea ce nu s-a spus. Larry Fink, fondatorul și CEO-ul mega-fondului de investiții Blackrock (administrează 14 trilioane de dolari), este adevăratul arhitect al acestui Forum Economic Mondial, organizat pentru prima dată fără fondatorul său, Klaus Schwab. Și, așa cum dictează eticheta, Fink a fost impecabil cu Trump. Respectuos fără teamă, deferent fără lingușire.

Însă Fink, cel mai influent om din sistemul financiar internațional de astăzi, a făcut și o altă alegere, evitând însă să-și lase amprentele pe aceasta: l-a invitat la Davos pe Gavin Newsom, guvernatorul democrat al Californiei și unul dintre cei mai competitivi candidați pentru alegerile prezidențiale din 2028. Lui Newsom, un adversar aprig al lui Trump, Forumul Economic Mondial i-a oferit o sesiune personală și, prin urmare, o platformă.

De aceea am fost frapat de ceea ce guvernatorul Californiei a tăcut, la fel ca alți potențiali candidați democrați la Casa Albă prezenți la Davos, precum guvernatoarea statului Michigan, Gretchen Whitmer, și guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear. Toți au condamnat multe dintre obsesiile lui Trump, de la Groenlanda la milițiile anti-imigrație și până la execuțiile protestatarilor din Minneapolis. Dar nu au spus niciun cuvânt despre tarife, viitorul alianței atlantice, abuzurile de piață ale Big Tech sau angajamentul față de Ucraina. Cât despre relațiile cu aliații postbelici, niciunul dintre ei nu vorbește ca Bill Clinton sau Joe Biden. Singurul sfat real dat de Newsom europenilor a fost să „îi dea lui Trump un pumn în față”. Era clar că anumite alegeri americane privind relațiile cu Europa nu se vor schimba după Trump, sau cel puțin nu atât de radical. Nici măcar dacă următorul ocupant al Casei Albe va proveni din rândul democraților.

Prin urmare, Europa trebuie să gândească diferit despre viitor. Dacă nu își dorește o autonomie strategică, va fi obligată să o facă: acest lucru se aplică sectorului apărării, dar și accesului la resurse sau materiale critice, cercetării și producției de medicamente generice și de frontieră, siguranței alimentare, precum și integrării industriei și tehnologiei digitale, sau finanțării afacerilor inovatoare. În Europa, avem în față trilioane de dolari în investiții (inclusiv publice), dacă nu vrem să ne retrogradăm la statutul de putere minoră supusă șantajului periodic din partea unui prădător internațional. Unii americani mai în vârstă încep chiar să ne spună asta: dacă nu din altruism, pentru că nu vor să ne vadă căzând pradă aspirațiilor de hegemonie ale Chinei.

Eric Schmidt, în vârstă de 70 de ani, fost CEO al Google, un donator important și consilier al lui Barack Obama în 2008 (am relatat recent despre cooperarea sa tehnologică cu Kievul), s-a întâlnit la Davos cu un grup de jurnaliști europeni. Din discuțiile pe care le-au avut, Schmidt a cerut să fie citate doar câteva propoziții: „Este foarte important ca Europa să vină cu propriul model de inteligență artificială open-source. Astăzi, americanii se concentrează pe modele cu sursă închisă, în timp ce chinezii lucrează la open-source”, a spus el, și a continuat: „Dacă Europa nu face ceva, va ajunge să adopte modele chinezești. Pentru că Europa de astăzi nu are o strategie pentru inteligența artificială”.

Ce vrea să spună Eric Schmidt? „Sursa închisă” este un model digital obținut plătind proprietarii pentru a avea un acces temporar. Permite utilizarea unei anumite inteligențe artificiale, dar nu și studierea, modificarea, partajarea sau analizarea acesteia pentru a o reconstrui, poate, puțin diferit. Plătim OpenAI pentru a folosi Chat-GPT (sau GPT-5), însă trebuie să o luăm așa cum este: nu o putem antrena singuri în baza propriilor noastre date pentru a o face mai utilă spitalului nostru, unui laborator de cercetare, unei bănci sau unei fabrici de sisteme antirachetă pline de roboți. În schimb, trebuie să cerem furnizorului de inteligență artificială acest serviciu, contra cost. Modelul open-source chinezesc, pe de altă parte, este accesibil gratuit și poate fi reconstruit sau modificat independent de către utilizator: DeepSeek nu este la fel de rigid în acest sens ca OpenAI-ul lui Sam Altman sau Anthropic-ul lui Dario Amodei. Personalități din Silicon Valley, precum Eric Schmidt, se tem acum că modelele americane vor fi înlocuite, dar mai ales că datele și secretele a milioane de companii europene – în special a celor mici și mijlocii – vor ajunge în mâinile chinezilor. Care, odată ce vom fi dependenți de sistemele lor, vor impune servicii cu plată.

În joc sunt fluxuri care se ridică la sute de miliarde de euro pe an și există riscul ca Europa să se trezească ca o vegetariană într-o lume a carnivorelor. Scriu de aproximativ un an că coerciția economică este semnul distinctiv al timpului nostru, iar acum e ceea ce se întâmplă cu adevărat cu cei mai slabi.

Întreaga Europă nu are jumătate din capacitatea de calcul numai a zonei Beijing (un centru de date este o instalație cu între o mie și peste un milion de servere, care furnizează putere de calcul pentru inteligența artificială, stocarea în cloud și gestionarea sau transmiterea datelor digitale). Deși reprezintă 17% din economia globală, Uniunea Europeană abia controlează 4% din puterea de foc a centrelor de date din lume; China, pe de altă parte, în ciuda faptului că reprezintă 16% din economia globală, controlează puțin sub un sfert din toată capacitatea de calcul.

Suntem în urmă în tehnologia care definește timpul nostru. Comparativ cu experiența secolelor al XIX-lea și al XX-lea, este ca și cum am fi forțați să folosim telegraful, radioul, televiziunea și rețelele electrice ale altora: brevetele, antenele, cablurile și centralele electrice ar aparține altora – potențial adversari. Această stare înseamnă de fapt că astăzi, marile companii europene plătesc între 200 și 300 de miliarde de euro pe an companiilor americane Big Tech pentru licențe privind funcții digitale (judecând după datele Eurostat privind plățile către Statele Unite pentru drepturile de proprietate intelectuală). Prin urmare, suntem dependenți de companiile unei țări care acum se poate dovedi în orice moment ostilă. Problema este atât de acută încât cel mai recent contract atribuit de gigantul aerospațial franco-german Airbus pentru servicii digitale a fost deschis doar companiilor europene.

Prin urmare, Europa va trebui să cheltuiască pentru a-și dezvolta propriile modele de inteligență artificială și putere de calcul, pe propriul teritoriu. Da, dar cât? Viitorul economiei americane și prețurile exorbitante ale acțiunilor de pe Wall Street depind de acest răspuns.

În timpul săptămânii de la Davos, principalii jucători din Big Tech au reiterat des că, anul trecut, investițiile în inteligență artificială în Statele Unite – centre de date, semiconductori și energia pentru alimentarea acestora – au atins un record de 500 de miliarde de dolari. Între jumătate și două treimi din creșterea economică a Americii în 2025 poate fi explicată prin construirea acestei infrastructuri; fără ea, economia SUA ar fi stagnat la fel ca cea a Europei. Aceste cheltuieli, efectuate parțial prin datorii, au alimentat și evaluările bursiere ale gigantului cipurilor Nvidia, care au crescut la peste 4,5 trilioane de dolari, precum și pe cele ale altor companii Big Tech.

Nimic nu garantează că această frenezie a construcției costisitoare de infrastructură de inteligență artificială va continua nestăvilită. Firma de consultanță McKinsey preconizează că investițiile globale în centre de date vor ajunge până în 2030 la 6,7 ​​trilioane de dolari. Însă un alt analist respectat, Bain, estimează că în următorii cinci ani, cheltuielile vor fi de douăsprezece ori mai mici, deoarece evoluțiile tehnologice permit acum să se realizeze cu din ce în ce mai puțini bani: aproximativ 100 de miliarde de dolari pe an la nivel global, nu 500 de miliarde de dolari pe an doar în Statele Unite. CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, a declarat la Davos că costul construirii capacității de calcul a inteligenței artificiale „se înjumătățește la fiecare trei luni”.

Dacă lucrurile stau astfel, Trumponomics riscă o recesiune, iar Europa va avea șansa de a-și recupera deficitul tehnologic fără a se îndatora. Însă ceea ce nu mai poate face este să uite de pregătirea pentru viitorul său post-american.

Traducerea Rador: Cătălina Păunel