Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
PSD a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că solicită Guvernului să dispună și reducerea accizelor la carburanți, în plus față de măsurile deja anunțate. Partidul condus de Sorin Grindeanu acuză Guvernul din care face parte că a venit „prea târziu” cu măsuri privind dminuarea creșterii prețurilor la carburanți.
„PSD solicită Guvernului să dispună și o reducere a accizelor, pe lângă măsurile anunțate anterior pentru combaterea creșterii accelerate a prețurilor la carburanți. PSD subliniază că intervenția Guvernului a venit târziu, iar efectele măsurilor anunțate sunt prea mici în raport cu majorările prețurilor la pompă înregistrate în ultimele trei săptămâni. E prea târziu și prea puțin! E nevoie de o intervenție și asupra accizelor!”, susține PSD în comunicat.
PSD amintește că propunerile miniștrilor social-democrați de la Energie și Agricultură, formulate imediat după declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu, prevedeau și diminuări ale accizelor sau chiar o scutire totală în cazul motorinei utilizate în agricultură.
Partidul condus de Sorin Grindeanu susține că diminuarea accizelor pe carburanți are un impact redus asupra bugetului de stat, având în vedere creșterea încasărilor din taxa pe valoare adăugată asociată acestor produse, însă o astfel de măsură ar scădea presiunea asupra firmelor care operează pe piața de carburanți.
„Prin urmare, nu există niciun motiv rezonabil pentru blocarea unei astfel de măsuri care poate scădea presiunea prețurilor la pompă pentru cetățeni și pentru firmele românești.
PSD subliniază că astfel de măsuri au fost deja implementate de mai multe state din Uniunea Europeană, pentru protejarea economiilor naționale”, se mai arată în comunicat.
Context: Guvernul Bolojan a anunțat că va declara situație de criză pe piața carburanților și va limita prin ordonanță de urgență adaosul comercial pentru benzină și motorină pe tot lanțul, potrivit unui comunicat. Guvernul va limita și exporturile, potrivit aceluiași comunicat. Măsurile vor fi luate pentru 6 luni, cu posibilitatea de prelungire cu câte 3 luni. Însă ședința de Guvern a fost amânată pentru că, deocamdată, nu a fost dat avizul Consiliului Economic și Social.
Blocul Național Sindical a anunțat miercuri că refuză întâlnirea de azi cu premierul Ilie Bolojan pe tema ordonanței de urgență în energie pe motiv că are programată o ședință cu șeful PSD, Sorin Grindeanu. BNS îl acuză însă pe șeful guvernului de ”dispreț”, potrivit unui comunicat al organizației. BNS trebuia să participe la ședința de azi a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, un pas formal înainte de adoptarea în guvernul a ordonanței de urgență care ar plafona adaosurile comerciale la carburanți.
exista un motiv f bun, deficitul generat de IMPRUMUTURILE CIOLACU+CIUCA+CA.CACIU !
Sa dea o OUG! OUG-ul Ranjila!
Țânțarul ala pzd-ist de la Energie ce păzește? Știucile?
Rolex-Nordis încearcă să saboteze PNL cu orice pret!