G4Media.ro

PSD insistă să își asume creșterea alocațiilor pentru copii, deși propunerea a…

PSD insistă să își asume creșterea alocațiilor pentru copii, deși propunerea a aparținut PNL, iar Dragnea a calificat inițial gestul drept unul demagogic

PSD susține că este partidul care a majorat alocațiile copiilor de la 84 la 150 de lei, deși propunerea a fost făcută de PNL și adoptată cu votul parlamentarilor din opoziție, iar Liviu Dragnea a calificat inițial măsura drept una populistă și i s-a opus.

”Începând de azi, 3,6 milioane de copii din România au alocațiile mărite! Pentru cei cu vârsta până la 2 ani sau cei cu dizabilități alocația va crește de la 200 lei/lună la 300 lei/lună, iar pentru ceilalți copii de la 84 lei/lună, la 150 lei/lună. Pentru acest an, Guvernul va aloca în total 1,3 miliarde euro pentru plata alocațiilor. Această majorare a fost posibilă datorită parlamentarilor PSD care au inițiat și au susținut amendamentul de majorare a alocațiilor și de modificare a legii plafoanelor bugetare. În contrast, demersul demagogic al PNL propunea ca pentru majorarea alocațiilor să fie luați bani de la fondul de pensii, ceea ce era ilegal și neconstituțional. Copiii ar fi primit aceste majorări încă de luna trecută dacă Iohannis nu ar fi fost primul președinte din istoria României care a blocat bugetul propriei țări”, se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a PSD.

Parlamentul a votat pe 14 februarie un amendament al deputatului PNL Robert Sighiartău care prevedea majorarea alocațiilor copiilor începând cu 1 martie. Amendamentul a trecut cu voturile partidelor de opoziție, doar 5 parlamentari de la PSD și ALDE votând în favoarea majorării alocațiilor copiilor. S-au înregistrat 123 de voturi ”pentru”, 119 voturi ”împotrivă” și o abținere. După ce a fost votat amendamentul, coaliția de la putere a vrut să ceară reluarea votului (detalii aici).

În seara aceleiași zile de 14 februarie, Liviu Dragnea a spus că amendamentul PNL prin care cresc alocațiile lunare ale copiilor de la 84 de lei la 150 de lei este un ”amendament demagogic”.

„Pentru a face ca amendamentul discutat mai devreme în legătură cu majorarea sumei pentru asistenţă socială, pentru a-l face aplicabil – acest amendament demagogic, care nu poate fi pus în practică, pentru simplul motiv că sursa de finanţare indicată este excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat – oricine are minime cunoştinţe ştie că sumele din bugetele asigurărilor sociale de stat nu pot fi folosite pentru cheltuieli ale bugetului de stat, or, alocaţiile reprezintă cheltuială de la bugetul de stat – în consecinţă, amendamentul rămâne acelaşi (…), sursa de finanţare o constituie majorarea deficitului bugetului de stat de la 36.156,8 milioane lei la 38.287,33 milioane lei, astfel deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB, urmând a se face corelările necesare în textul legii bugetului de stat”, a spus Dragnea, citat de Agerpres.

”După ce legea bugetului de sat va intra în vigoare, va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, Guvernul trebuie să emită OUG pentru a modifica legea alocaţiilor de stat, pentru a se putea într-adevăr mări alocaţiile de stat şi să le primească copii”, a spus Dragnea.

În replică, iniţiatorul amendamentului, liberalul Robert Sighiartău, i-a spus preşedintelui Camerei Deputaţilor că viitorul copiilor „nu se negociază” şi i-a cerut să-şi dea demisia dacă pentru el creşterea alocaţiilor înseamnă „demagogie”.

Începând de a doua zi, 15 februarie, partidul condus de Liviu Dragnea a demarat o campanie de comunicare prin care susținea că alocațiile au fost majorate la inițiativa și cu voturile PSD.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Ei vor în mod expres să fie asociați cu creșteri…că doar ei au dat, astfel au spălat creierele pensionarilor ce cred că nu este un drept câștigat după o viață de muncă ci un cadou electoral de la partid. Acum nu pot admite că au gafat la alocații, multiplică minciuna în comunicate prin personaje caricaturale, de tip Budăi, dar noi știm că pentru putere, faptul că ăia mici nu votează, nu reprezenta niciodată alocația o prioritate !

  2. PZD A spus ce a zis mereu și zice spusele sale știind cu convingere că Românii e proști și pot fi duși ușor cu preșul…!

  3. Daca merge vrajeala cum a mers pana acum + le mai raman destui votanti in viata si castiga alegerile parlamentare viitoare, in viitorul guvern o sa infiinteze Ministerul Adevărului !
    Nu au cum sa faca altcumva.

    • Ce nuanțat e trolul sanitar și ce limbaj de oxford are. I-au spus stăpânii lui din Mafia PSD-ALDE s-o mai dea cotită, că și adevărul ăsta, chiar și asertat cum zice postacul că e, iese la iveală, cu sau fără minister.

  4. Ar trebui creat ceva online.
    Un registru facut si tinut de o asociatie civică.
    Registrul Minciunilor Naționale.
    Livrate boborului de pzd.
    Aici sa fie postate toate aceste minciuni asumate public de pzd.
    Cu un clic vezi lista minciunilor, data, cine.

  5. PSD nu se poate abtine de la furt! Fura tot, chiar si drepturi de autor.

    • Apăi, domnule dragă, nu-i PSD partidul hoților?!
      Că mai au puțin și fură toată România…