Home » Articole » Puciștii din PNL continuă lupta în afara Congresului: pe Facebook. Hubert Thuma înfierează noile achiziții, Gheorghiu și Pâslaru

Puciștii din PNL continuă lupta în afara Congresului: pe Facebook. Hubert Thuma înfierează noile achiziții, Gheorghiu și Pâslaru

1617
Puciștii din PNL continuă lupta în afara Congresului: pe Facebook. Hubert Thuma înfierează noile achiziții, Gheorghiu și Pâslaru
Sursa foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ascultă articolul

Liderul PNL Ilfov Hubert Thuma, considerat liderul liberalilor care îl susțin pe Adrian Veștea, critică dur pe Facebook viitoarea conducere a Partidului Național Liberal, în care se regăsesc nume precum Oana Gheorghiu și Dragoș Pâslaru, miniștri în Cabinetul Bolojan care au intrat abia ieri în PNL.

Iată mesajul său:

Azi, la congres, Ilie Bolojan candidează la șefia PNL cu o moțiune intitulată „Modernizare cu Rădăcini”. Rădăcinile, în cazul de față, lipsesc cu desăvârșire.

- articolul continuă mai jos -
Unii dintre noi au spus-o de luni de zile: USR-izarea PNL nu este o simplǎ acuzație, e un proces. Azi acel proces primește organigramă.
O conducere construită cu oameni care au descoperit că sunt liberali în această săptămână. Printre ei, Dragoș Pîslaru, care în decembrie 2024 obținea 1% ca lider de partid, își asuma eșecul și promitea un pas în spate. Pasul în spate pare cǎ îl aduce direct în conducerea PNL.
Între timp, cei 12 președinți de consilii județene, cei 1.150 de primari, zecile de mii de aleși locali care au construit acest partid județ cu județ, sat cu sat — sunt spectatori. Oameni care au bătut la uși, care au câștigat voturi pentru PNL când nu era ușor, care au ținut partidul în viață în teritoriu, află azi că locul lor în conducere a fost ocupat de cineva care săptămâna trecută era în alt partid. Sau în niciunul.
Domnul Bolojan a decis că munca voastră de zeci de ani în PNL valorează mai puțin decât o cerere de înscriere depusă săptămâna trecută. PNL nu e o platformă de reinserție politică pentru proiecte eșuate în altă parte. E un partid cu 150 de ani de istorie. Iar istoria asta nu se rescrie într-un congres.

PNL a trecut prin lucruri mai grele. Va trece și prin acesta. Rămâne doar o întrebare: când își vor da seama membrii PNL că ceea ce se construiește azi în numele lor nu mai seamănă cu partidul pentru care au votat?

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole