Home » Articole » UPDATE: PSD, acuzat că face campanie electorală în școli în Olt, deși legea interzice politica în unitățile de învățământ / Reacția PSD: O manipulare ordinară

UPDATE: PSD, acuzat că face campanie electorală în școli în Olt, deși legea interzice politica în unitățile de învățământ / Reacția PSD: O manipulare ordinară

UPDATE: PSD, acuzat că face campanie electorală în școli în Olt, deși legea interzice politica în unitățile de învățământ / Reacția PSD: O manipulare ordinară
Foto: Niculina Sophia Tomescu
Ascultă articolul

Update: Adrian Chesnoiu, președintele PSD Caracal, a respins acuzațiile aduse de PNL și le-a calificat drept ”manipulare ordinară”.

”Acele pliante, calendare, nu au fost niciodată distribuite în școală. Ele au fost primite de o profesoară de geografie, care le-a luat în cancelarie și le-a lăsat printre lucrurile personale. O altă doamnă profesoară de religie, care e președinta organizației de femei a PNL Caracal, le-a găsit, a scris pe ele ”M..E” și a făcut o postare mincinoasă pe Facebook. Nu a existat nici o activitate de diseminare a materialelor. Eu nu am folosit niciodată educația pe post de propagandă politică. Ba, mai mult, această doamnă a luat mai mulți elevi la sediul PNL și a depus coroane împreună cu PNL la 1 decembrie 2023. Atunci au fost sesizări ale părinților”, a spus Adrian Chesnoiu pentru G4Media.

- articolul continuă mai jos -

Articol inițial: Organizația PSD e acuzată că face campanie electorală în școli din Olt, în ciuda faptului că legislația interzice în mod expres acest lucru, prin legea educației naționale.

Niculina Tomescu, profesoară de la Liceul Teoretic ”Ioniță Asan” din Caracal, a publicat miercuri pe contul său de Facebook imagini din cancelaria școlii cu calendare și pliante electorale PSD.

”Solicit să se sesizeze conducerea școlii și să se cerceteze cazul”, a scris ea într-o postare pe Facebook.

Tot în Olt, organizația județeană de tineret a PSD a anunțat organizarea unei competiții în sala de Sport a Colegiului Național „Ion Minulescu”.

”Ediția I, Slatina Basketball Tournament aduce oportunitatea de a experimenta competiția și de a sărbători pasiunea pentru baschet. Concursul organizat de TSD Slatina, se va desfășura în februarie, așa că cei interesați se pot înscrie. După succesul competiției de fotbal Liga TSD Slatina, tinerii iubitori de mișcare sunt provocați din nou. Și asta pentru că tinerii social-democrați vor organiza, luna viitoare, o nouă competiție. Evenimentul sportiv va avea loc în perioada 10-11 februarie, în sala de Sport a Colegiului Național „Ion Minulescu”, se arată într-o postare a organizației.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole