G4Media.ro

Protestele împotriva străinilor se înmulțesc în Germania: ONU consideră „șocante” manifestațiile extremei…

Protestele împotriva străinilor se înmulțesc în Germania: ONU consideră „șocante” manifestațiile extremei drepte / Un imigrant victimă a unei agresiuni rasiale

Înaltul Comisar pentru drepturile omului a calificat miercuri drept „șocante” manifestațiile extremei drepte împotriva străinilor în Germania, în timpul cărora mai mulți simpatizanți au defilat făcând salutul hitlerist. „Cred că este de o importanță fundamentală ca politicienii din toată Europa să denunțe acest lucru”, a declarat Zeid Ra’ad Al Hussein, într-o conferință de presă la Geneva, scrie Le Soir, citat de Rador.

Elementul declanșator al acestor manifestații a apărut în week-end, când un german a fost ucis într-o bătaie în orașul Chemnitz, al treilea cel mai mare oraș din Saxonia, în fosta RDG. Poliția a arestat doi suspecți, un sirian și un irakian, dar această crimă a aruncat totul în aer duminică, reînviind tensiunile naționale în legătură cu migranții.

Polițiștii, puțini la număr, au părut depășiți duminică de neo-naziști și huligani, care au aruncat cu sticle, pietre și alte proiectile. Luni seară, în timpul a două manifestații, de astă dată anunțate, ale extremei drepte și extremei stângi, polițiștii au fost din nou în număr insuficient. Întrebat în legătură cu acest subiect, dl Zeid a explicat că persoană care l-a ucis pe german „trebuie să fie pedepsită”, dar că „ceea ce s-a petrecut în Saxonia în ultimele zile este cu adevărat șocant”. „Poți să te simți uneori descurajat pentru că dezvoltarea acestor partide de extremă dreapta, cu o amnezie ce pare completă și o lipsă de orientare pe termen lung, continuă în ciuda a ce vedem”, a adăugat el.

După părerea Înaltului Comisar „nu poți pur și simplu să ștergi din memorie traumatismele trecutului, deoarece este înspăimântător să vezi cum sunt folosite din nou aceleași instrumente”. „Ce mi se pare îngrijorător în multe țări europene este că aceeași crimă comisă de altcineva decât de un imigrant nu va fi la fel de mediatizată ca una comisă de un migrant”, a spus el, estimând că „există un curent de prejudecăți care se infiltrează în media ce sunt într-un fel legate de extrema dreaptă”. „Este deosebit de îngrijorător să vezi asta în Europa din cauza uriașelor traumatisme la care Europa a fost ea însăși martoră în secolul al XX-lea”, a conchis el.

LE FIGARO: Germania: un imigrant victimă a unei agresiuni rasiale

Publicația franceză descrie un incident în care un imigrant a fost bătut de localnici. Doi dintre ei l-au lovit în față, al treilea a lovit victima la umăr și în coaste cu un lanț de fier. Căzut la pământ, el a fost lovit din nou de agresorii săi. Tânărul s-a ales cu nasul spart, hematoame la față și în partea de sus a corpului. Poliția a lansat un apel la posibilii martori pentru a încerca să-i găsească pe cei trei atacatori.

Această agresiune s-a desfășurat într-un context apăsător. La Chemnitz, mai multe mii de persoane s-au adunat duminică și luni pentru a denunța uciderea unui german de 35 de ani de către doi imigranți, un sirian și un irakian. Atacând forțele de ordine, ei au făcut „vânători colective” strigând „afară cu străinii” sau „ăsta e orașul nostru”. Un sirian a fost lovit, un bulgar a fost amenințat. Poliția a părut depășită de amploarea manifestațiilor.

Angela Merkel a denunțat aceste „vânători”: „Am văzut ura în stradă și asta nu are nimic de a face cu statul de drept”. Aceste manifestații o pun pe cancelarul german într-o situație delicată, acuzată de AfD, partidul de extremă dreapta, că a favorizat imigranții lăsând să între un milion de solicitanți de azil și că a fost incapabilă să impună respectarea ordinii în stradă. O nouă manifestație este programată la Chemnitz sâmbătă, fiind susținută de AfD.

Sursa: Rador / Traducere: Gabriela Sîrbu

Foto: Captură video Deutsche Welle

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Buna ziua , pai vor o lege a imigraziei extracomunitare ! stiti ca romanii cu studii nu sunt primiti pe piata fortei de minca din germania ? va spun din proprie experienta ! o sa ramanem pe drumuri si din ce in ce mai saraci noi romanii ; ( multumesc ca-mi dati voie sa va spun adevaruri)

    • Nu stiu in ce Germanie nu ai avut tu loc dar eu muncesc in baza cuvantului de onoare(nu mi-a cerut nimeni diplome si adeverinte) ca as avea studii si experienta(chiar le am) deci nu generaliza cazul tau nefericit(sau au avut motive sa te respinga)

    • Confirm ce zice Zzz. Nici mie nu mi-a cerut nimeni diploma in Germania si sint la al treilea loc de munca in 6 ani.
      Ideea e ca depinde de studii: degeaba ai tu facultatea de Relatii Internationale dintre Viermii de Matase si Ursii Panda, daca meseria asta nu se cere. Si chiar daca se cere, una e sa ai o diploma de la Universitatea din Frankfurt si alta de la Spiru Haret din Romania unde se stie foarte bine (inclusiv in Germania) ca diplomele se iau pe mita.

    • Nu prea cred că ai studii ,de orice fel , după ce prostii debitezi …

  2. Socant e ca toti tac atunci cand europenii sunt macelariti pe strada.
    Asta e socant.
    Cand iti ajunge cutitul la os, nu stai ca prostul sa te taie nebunul.
    Sau am ajuns in starea aia in care suntem anesteziati cu buna stiinta ca sa nu mai ripostam?

    • Imi place ce socuri baga astia. Si cand li s-a spus acum cativa ani, cand erau luate cu asalt granitele Europei „Ba, fraierilor, o sa creasca extrema-dreapta” stateau cu corectitudinea politica in gura „Nu, domnilor, trebuie sa demonstram ca aia si aia. Sunt doar niste amarati care fug din calea razboiului”. Ma intreb ce razboi era in Bangladesh sau Algeria.

    • Prin natura meseriei am cunoscut sute de musulmani, confirm cele spuse de tine, nu pot fi integrati nici chiar in SUA.
      Pupulatia nativa mai are vreun drept in Europa, versus drepturi populatie invaziva ?
      Daca politicul esueaza in a reglementa provocarile si subiectul, atunci sansa mai ramane la noi, cetatenii. Daca si noi esuam, atunci mergem la extinctie si se va saluta alah akbar in toata Europa, in max 100 ani.

    • Adi, citind comentariul tău cred ca nu vei înțelege ceea ce am sa scriu, dar am sa încerc. Ce spui tu acolo, ar avea ceva sens dacă odată cu imigranții veniți ar fi apărut și în val imens de delincventa. Ceea ce nu este cazul. Tu și alții ca tine, va inflamați când mai apare câte o crima un scandal etc ce implică imigranți. Aici vorbim de 1 mort. Și niște capete încinse vor sa dea străinii afara. Ca în evul mediu. Dacă nici statul german nu-și poate apăra cetățenii, e grav. Nu i-am văzut pe aceeași oameni sa manifesteze asa împotriva violentei domestice. Deci, nu te mai lasa influențat de alții și gândește cu capul tău.

    • Toata presa main vest-europeana / americana este aliniata Agendei ! misiunea este sa acopere realitatea si sa demonstreze ca albul este negru si negru este alb .

    • @Al de sus
      Din păcate, tu nu ai înțeles ce am zis. Nu m-am inflamat că un imigrant a omorât un neamț. Am reamintit doar ce se spunea, printre altele: că imigrația necontrolată va duce la exacerbarea extremei drepte. Că este un motiv întemeiat sau nu, e mai puțin important. Important e rezultatul. Și faptul că „șocații“ nici măcar când îi lovește în față nu recunosc că au greșit. Ei sunt șocați.

    • @Ricardo: nu e vorba de musulmani, nu direct, cel putin. E vorba de culturi diferite. A fost de curind un caz cu un afgan care a agresat o femeie pe strada si cind l-a saltat Politia a zis ca el nu stia ca nu e voie sa-i dea aleia o palma peste fund. Ca in tara lui nu e grav. Pe nemti ii deranjeaza mai mult faptul ca aia scuipa pe strada si trec pe rosu decit faptul ca se duc sa se roage in moschei (turcii au moschei de zeci de ani in Germania, nu le-a zis nimeni nimic pina acum) sau umbla cu voal pe fata.
      Si nu e nici ca nu pot fi integrati, asta e partea secundara. Partea principala e ca nu vor sa se integreze. O gramada de oameni (africani, afgani, sirieni, dar si romani de-ai nostri, ortodocsi) ii considera pe nemti niste fraieri iar sistemul german e o vaca buna de muls. Ei nu vin sa se integreze, ei vin sa faca niste bani. Cel mai bun exemplu sint turcii aflati la a 3-a generatie care voteaza masiv cu Erdogan.

  3. Aha, mercheloaica nu vede decat ura nemtilor, atentatele, violurile, crimele maimutelor nu le vede … „ura” nemtilor nu e decat un efect, cauza e clara pentru oricine e deschis la minte.

  4. Am vazut multe astfel de proteste pasnice ale nemtilor care s-au saturat de infractiunele migrantilor despre care presa nu informeaza obiectiv. Este deja celebru cazul celor peste 1000 de femei agresate sexual sau chiar violate de bande de migranti la revelionul 2015 , in special in Koln, pe care presa si autoritatile l-au musamalizat vreme de cateva luni pana au fost desconspirati, de frica sa nu alimenteze ”sentimente xenofobe” fata de migranti. Si ca acesta sunt foarte multe altele.
    Corectitudinea politica, care a dictat aceasta atitudine protectoare a presei si a autoritatilor asupra migrantilor, avut un efect invers fata de cel pe care il sperau. Oamenii s-au saturat sa fie mintiti, sa se omita ca vinovatul e migrant, sau sa li se toarne pe gat vrajeli ca ”probleme psihice”.
    Urmarile deciziei dezastruoase de a primi, fara nici o verificare serioasa, peste 2 milioane de migranti in decurs de 4-5 ani, le resimt oamenii/cetatenii, nu elita politica.
    Iar acesti politicieni mai au tupeul, alaturi de presa dirijata, sa ii numeasca pe acesti cetateni nemultumiti de deciziile lor catastrofale ce ii afecteaza direct pe ei – oamenii simpli – extrema dreapta.
    In conditiile astea nu stiu cum ar putea sa mire pe nimeni ca partidele nationaliste, care mizeaza in primul rand pe combaterea migratiei si controlul granitelor, sunt in crestere.

  5. Ia cititi aici fapte pe care mainstream media le ascunde, dezinformand cu consecinte catastrofale pentru civilizatie: https://www.infowars.com/berlin-attackers-hurl-stones-at-church-while-shouting-allahu-akbar/