G4Media.ro

Protest la Cluj pentru că nu s-a demarat Centrul de Transplant /…

Sursa foto: Monitorul de Cluj

Protest la Cluj pentru că nu s-a demarat Centrul de Transplant / Medic: „Să ne dea nouă terenul! Cu un hârleț și o lopată, noi făceam un spital”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a organizat o nouă conferință de presă-protest, la două săptămâni de la o manifestare asemănătoare, în care avertizează cu privire la pericolele la care sunt expuși pacienții și medicii în podul în care funcționează Institutul Clinic de Transplant Renal și Urologie (ICUTR) Cluj, anunță Monitorul de Cluj.

Deputatul, împreună cu pacienți tratați (sau infectați cu bacterii), dar și cu un medic urolog, fac presiuni pentru începerea construcției unui corp de clădire pe terenul în care Centrul de Transplant Multiorgan trebuia realizat.

„Ne-am întors după două săptămâni la protestul pentru un spital nou – pentru a scoate din mizerie o instituție medicală cu care ne lăudăm în Cluj în comunicate de presă, despre care scrieți că aduce minuni în viața unor oameni… în spatele meu sunt pacienți care au fost operați acolo, în stânga mea este unul dintre medicii care lucrează acolo, doar că acel spațiu este un pod! Și aici, în spatele nostru, este o junglă. În această junglă promit de ani de zile autoritățile că vor face un spital. În realitate, însă, zilele trec…”, a susținut Emanuel Ungureanu, în timpul protestului.

În cinci ani medicii de la ICUTR au operat circa 25.000 de pacienți într-un pod, iar mulți pacienți au ajuns să aibă infecții care să-i omoare, susține medicul Mihai Suciu, medic specialist urolog.

„Nu acuz pe cineva, dar noi în ăștia 5 ani am operat undeva la 25.000, poate 30.000 de pacienți. Am avut oameni… îi știu pe cei care mi-au murit, poate care au murit din anumite boli sau infecții sau altceva. Cazurile astea un doctor le duce toată viața cu el, le ține minte și uneori visează noaptea că ar fi putut face ceva mai mult (…) Împreună, cu un hârleț și o lopată, noi făceam un spital, cu mâna noastră: doctori și asistente. Eu am crezut că încă mai sunt oameni în țara asta… dar nu se poate așa ceva”, a relatat medicul Mihai Suciu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Dacă românii vroiau spitale, ar fi votat USR. Ce ridicol arată USR într-o țară de hoți.