Home » Articole » Protest împotriva extremismului, la Arad: Membrii neo-legionari de la Noua Dreaptă i-au filmat pe participanţi / Cu o seară înainte, protestatarii au fost amenințați cu moartea

Protest împotriva extremismului, la Arad: Membrii neo-legionari de la Noua Dreaptă i-au filmat pe participanţi / Cu o seară înainte, protestatarii au fost amenințați cu moartea

Protest împotriva extremismului, la Arad: Membrii neo-legionari de la Noua Dreaptă i-au filmat pe participanţi / Cu o seară înainte, protestatarii au fost amenințați cu moartea
sursa foto: Captură video
Ascultă articolul

Aproximativ 200 de tineri s-au adunat, vineri seară, în Piaţa Avram Iancu, unde au manifestat aproximativ trei ore afişând mesaje antifasciste şi antilegionare, timp în care s-au întâlnit şi cu câţiva membri sau simpatizanţi Noua Dreaptă, însă jandarmii au despărţit grupurile pentru a nu se isca incidente, transmite Agerpres.

G4Media a arătat vineri cum protestatarii anti-Georgescu și anti-Rusia din Arad au fost amenințați cu moartea și atacuri homofobe joi.

- articolul continuă mai jos -

Tinerii au venit cu steaguri tricolore şi ale Uniunii Europene şi au scandat „Vrem şcoală la Berlin, nu armată la Kremlin!”, „Patriotism nu înseamnă extremism” sau „La parlamentare, mergem la votare!”. Totodată, au afişat pancarte pe care au scris: „O ţară ca afară nu e legionară” sau „Bunicii nu au murit pentru fascism”.

La începutul manifestaţiei, câţiva simpatizanţi sau membri extremiști ai formațiunii legionare Noua Dreaptă, între care preşedintele filialei judeţene, Angel Popescu, şi-au făcut apariţia şi i-au filmat pe participanţi, iar un bărbat a afişat o cruce şi o pancartă pe care a scris „Tata plus mama egal copii”. Jandarmii au apărut imediat şi le-au cerut să se îndepărteze de tinerii care aveau autorizaţie pentru manifestaţie, pentru a evita incidentele.

„Am venit pentru că au spus că au fost ameninţaţi. Dacă sunt probleme, eu filmez, şi să ştim cine sunt, să nu dea cineva vina pe noi. Chiar am făcut apel ca toată lumea să fie cuminte, să nu fie probleme”, a declarat liderul local Noua Dreaptă, Angel Popescu.

Anterior, joi seară, organizatorii manifestaţiei declaraseră că au primit ameninţări cu moartea pe telefoanele mobile şi jigniri în postări pe reţelele de socializare, astfel că au sesizat Poliţia, care a confirmat că face verificări.

Unul dintre organizatorii acţiunii, Georgiana Budău, a declarat că participanţii îşi doresc „o Românie europeană, pro-UE şi pro NATO”.

„Suntem aici pentru o Românie democrată, dezvoltată, demnă, care rămâne în Uniunea Europeană şi NATO. Totodată, suntem împotriva extremismului de orice fel”, a adăugat al doilea organizator, Tudor Cârstoiu.

La acţiunea de vineri seară, intitulată „Aradul se uneşte!”, declarată ca fiind una de susţinere a democraţiei, a fost prezent şi Gabriel Ursescu, activist civic pentru diaspora, aflat în Suedia de 13 ani, care a afirmat că rezultatul alegerilor a fost „un duş rece” şi a încercat să explice votul celor plecaţi din ţară.

„A fost un rezultat surprinzător şi în mare parte datorat voturilor de blam, nu neapărat pentru un partid anume, ci pentru toată clasa politică. Rezultatul a fost un duş rece nu doar pentru românii din diaspora, dar şi pentru cei din ţară, iar acum alegătorii s-au pus pe citit despre candidaţi mult mai atent, ceea ce ar trebui să se întâmple de fiecare dată înainte de alegeri”, a spus Ursescu.

Protestul s-a încheiat fără incidente.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole