G4Media.ro

Proiectul chinez de infrastructuri ‘Noul drum al mătăsii’, un instrument de ‘propagandă’…

sursa foto: Wikipedia

Proiectul chinez de infrastructuri ‘Noul drum al mătăsii’, un instrument de ‘propagandă’ (ministru australian)

Proiectul chinez de infrastructuri ‘Noul drum al mătăsii’ este ‘utilizat în scopuri de propagandă’, a apreciat joi ministrul australian al apărării, Peter Dutton, exprimându-se în sprijinul deciziei autorităţilor de la Canberra de a revoca un acord cu Beijingul în cadrul acestui proiect, potrivit AFP.

Australia a anunţat miercuri că a reziliat un acord semnat de statul Victoria privind alăturarea sa la acest proiect amplu de investiţii, lansat în 2013 la iniţiativa preşedintelui chinez Xi Jinping, apreciind că acesta este incompatibil cu politica sa externă.

În timp ce relaţiile bilaterale continuă să se deterioreze, ministrul apărării australian a afirmat că autorităţile de la Canberra ‘sunt îngrijorate’ că guverne locale australiene încheie astfel de acorduri cu Beijingul.

‘Nu putem autoriza acest tip de acord pentru că ei îl utilizează în scopuri propagandistice’, a declarat Dutton la un post de radio local.

Ministrul citat a ţinut să precizeze că guvernul australian nu vizează poporul chinez, ci mai degrabă ‘valorile şi viziunea Partidului Comunist chinez’.

Pe fondul tensiunilor cu China, Canberra a adoptat anul trecut o nouă lege care îi permite să anuleze orice acord încheiat între reprezentanţi ai statului australian şi ţări terţe din considerentul că aceasta ar reprezenta o ameninţare la adresa interesului naţional.

Acordul privind ‘Noile drumuri ale mătăsii’ este primul document de acest fel revocat, criticii proiectului percepându-l ca pe un mijloc prin care Beijingul încearcă să-şi crească influenţa politică şi economică.

Într-un comunicat publicat joi, Ambasada Chinei în Australia califică această decizie drept ‘iraţională şi provocatoare’.

Aceasta ‘arată că guvernul australian nu are niciun fel de sinceritate în privinţa îmbunătăţirii relaţiilor’ între cele două ţări.

Dutton a replicat că ar fi ‘foarte dezamăgit’ dacă China va riposta, adăugând că, în orice caz, Australia ‘nu se va lăsa intimidată de nimeni’.

‘Vom apăra lucrurile în care credem şi exact asta am făcut în acest caz’, a spus el.

Beijingul a luat în ultimele luni o serie de măsuri de retorsiune economică împotriva a cel puţin 12 produse australiene, în special orz, carne de vită şi vin, demersuri interpretate drept un mod de a pedepsi Canberra pentru luările sale de poziţie faţă de principalul său partener comercial.

Relaţiile dintre cele două ţări au început să se deterioreze în 2018, când Australia a exclus gigantul chinez de telecomunicaţii Huawei de la construcţia reţelei sale 5G din raţiuni de securitate naţională.

Tensiunile s-au amplificat când premierul australian Scott Morrison a cerut anul trecut o anchetă internaţională cu privire la originile epidemiei de COVID-19.

Sursa: Agerpres

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. ghici cine vine la cina sau pe romaneste ghici cine va pierde din asta.