
Proiecte rutiere de 23,3 miliarde € vs. buget de doar 5,5 miliarde € / Strategia „autostrăzi fără număr” a fostului guvern și a ministrului Grindeanu a ajuns în impas, cu decizii suspectate că se iau „din pixul politic” — Asociația Pro Infrastructură cere prioritizare transparentă
România riscă să nu poată finanța toate proiectele de autostrăzi lansate în ultimii ani, avertizează Asociația Pro Infrastructură într-o postare publicată recent. Strategia „autostrăzi fără număr”, aplicată de fostul guvern și fostul ministru Sorin Grindeanu, a ajuns în impas, întrucât nu pot fi construite în 5-7 ani infrastructuri pe care țara nu le-a realizat în ultimele trei decenii.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat recent că există îngrijorări la nivelul Comisiei Europene, din cauza faptului că România a contractat multe proiecte, dar nu reușește să le implementeze. Și premierul Ilie Bolojan a atras atenția asupra riscului de a nu putea asigura finanțarea unor obiective în anii următori.
Datele oficiale arată că, până la 17 iunie 2025, România avea contracte semnate pentru proiecte rutiere în valoare de 7,7 miliarde de euro, la care se adaugă cereri depuse de beneficiari de 15,6 miliarde de euro. În total, 23,3 miliarde de euro — cu mult peste plafonul de supracontractare de 16,5 miliarde de euro (din cel fix de 5,5 miliarde de euro) prevăzut în Programul Transport (PT).
Asociația Pro Infrastructură cere guvernului să stabilească rapid o listă transparentă de priorități, bazată pe criterii socio-economice și pe date reale de trafic. În prezent, valorile de trafic din recensământul din 2022 nu au fost făcute publice, ceea ce alimentează suspiciuni că deciziile privind investițiile sunt luate politic.
„Așadar cerem guvernului să întocmească lista de priorități pe criterii socio-economice obiective, nu din pixul politic, (…)Faceți publice datele pe sectoare de drum și categorii de vehicule!”, scrie organizația care subliniază că strategia „autostrăzi fără număr, fără număr, să fie toată lumea mulțumită” a guvernului precedent și a fostului ministru Grindeanu a ajuns în impas.
Asociația Pro Infrastructură solicită și publicarea analizelor multi-criteriale din studiile de fezabilitate care au stat la baza licitațiilor pentru autostrăzi și drumuri expres, pentru ca opinia publică să înțeleagă ce tronsoane sunt critice și ce poate fi amânat după 2030.
În plus, experții propun soluții tehnice pentru reducerea costurilor, precum construirea tronsoanelor montane în profil redus, cu o singură cale de circulație la tuneluri și viaducte, urmând ca a doua cale să fie realizată ulterior.
Pe lângă autostrăzi, România trebuie să găsească finanțare și pentru căile ferate, metrou, aviație și infrastructura navală.
„Miliarde de euro fără număr. Bugetul rezistă?”, avertizează Asociația Pro Infrastructură.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.