Home » Ochii pe rețele » Fake-ul despre „vaccinurile ucigașe” face victime și după 6 ani de la pandemia COVID: Trei decese recente, între care și al fotbalistului Gabi Mureșan, și conspirațiile din jurul lor
Secțiune susținută de Fundația Konrad Adenauer

Fake-ul despre „vaccinurile ucigașe” face victime și după 6 ani de la pandemia COVID: Trei decese recente, între care și al fotbalistului Gabi Mureșan, și conspirațiile din jurul lor

sursa foto: capturi de ecran
Ascultă articolul

Moartea unui fost sportiv și a altor persoane cunoscute a devenit, în luna iulie, pretextul unei noi campanii de dezinformare anti-vaccin în spațiul “suveranist”, la șase ani de la pandemia COVID-19. 

Fără informații medicale sau alte dovezi care să lege decesele de vaccinarea împotriva COVID-19, politicianul extremist Mihai Lasca a strâns zeci de mii de vizualizări pentru postări conspiraționiste care au prezentat infarcturile și cazurile de cancer drept consecințe ale „serului”. 

- articolul continuă mai jos -

Fostul membru AUR a justificat și atacuri asupra decedaților cu afirmația că Dumnezeu „are grijă de fiecare, după faptele lui”. 

La începutul lui iulie, Lasca a distribuit pe Facebook o știre despre moartea, la 44 de ani, a fostului fotbalist Gabriel Mureșan.

Fără să prezinte vreo dovadă că decesul acestuia ar fi avut legătură cu vaccinarea împotriva COVID-19, politicianul a asociat cazul cu vaccinurile, numindu-i „criminali” pe cei care le-au prezentat drept „sigure și eficiente”. 

În aceeași postare, a făcut trimitere și la disputa financiară dintre România și Pfizer, producătorul vaccinurilor, susținând că țara trebuie să plătească miliarde de euro „pentru aceste seruri”.

În ceea ce privește termenul “seruri”, este important de amintit că Lasca este cunoscut încă din timpul pandemiei drept unul dintre cei mai aprigi susținători ai teoriei “serurilor ucigașe”.  

De pildă, în 2021, a atras atenția presei și publicului cu un discurs delirant despre cum “serurile” fac parte dintr-un “plan biblic de selecție a oamenilor”, susținut într-un centru de vaccinare din Oradea, după cum scria Bihoreanul la acea vreme.

La scurt timp după apariția veștii despre moartea jucătorului de polo Ladislau Balanov, în vârstă de 59 de ani, Lasca a publicat o nouă postare în care se întreba de ce „doi sportivi” ar muri în asemenea condiții. Tot fără să prezinte informații medicale care să lege decesele de vaccinare, el a acuzat că „aceleași redacții care promovau vaccinul acum promovează victimele”.

O zi mai târziu, Lasca a revenit cu o a treia postare, în care l-a blamat pe Gabriel Mureșan pentru că intrase în PNL și devenise primar al comunei Apold, partid despre care Lasca susținea că ar fi „promovat și impus serul «sigur și eficient» în 2021–2022”. Politicianul a reluat, apoi, mai multe afirmații nedovedite despre presupusele consecințe ale vaccinării împotriva COVID-19.

  • “Și eu am întrat în politică tot în 2020, la fel ca acest primar, dar nu am decis să intru Într-un partid puternic și influent precum PNL, ci am ales un partid nou, care era la început de drum și care se anunța că luptă împotriva sistemului, împotriva abuzurilor, și, ulterior împotriva injectării, în urma căreia avem mii de morți subite, sute de mii de cazuri de cancere galopante, de AVC-uri, miocardite și multe alte boli printre care autoimune”, a transmis Lasca în mesajul pe care l-a încheiat cu afirmația că “Dumnezeu are grijă de fiecare, după faptele lui”. 

A strâns, pentru aceste postări, în jur de 750 de reacții și peste 100 de redistribuiri.

sursa foto: capturi de ecran

Menționăm că, la acea vreme, singura informație cunoscută în spațiul public despre decesul lui Gabriel Mureșan era că fostul sportiv ar fi murit înecat după ce a ieșit la înot într-un lac din Mureș.

Câteva zile mai târziu, presa a relatat că Mureșan murise în urma unui infarct miocardic, produs pe fondul unei afecțiuni cardiace nediagnosticate. Nu există însă nicio informație publică potrivit căreia afecțiunea sau infarctul ar fi avut vreo legătură cu vaccinarea împotriva COVID-19. 

Lasca a revenit, însă, cu o postare video în care a afirmat că este convins că “nici nu iau în calcul că (Mureșan, n. red.) n-avea trei doze”, pentru că era membru PNL și a susținut, din nou, că el doar expune “adevărul cu privire la efecte și la morțile subite” – videoclipul a obținut peste 30.000 de vizualizări, 500 de reacții și 300 de comentarii, multe dintre ele aprobatoare.

&nb

Dincolo de faptul că Lasca nu a prezentat nicio dovadă sau argument în afară de ideea că “un PNL-ist, nevaccinat, mai rar”, este important de amintit faptul că narațiunea “morților subite” din cauza afecțiunilor cardiovasculare la ani de zile după vaccinare nu are nicio bază științifică.

Dimpotrivă, după cum explică atât Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA, cât și Agenția Europeană pentru Medicamente, reacțiile cardiovasculare rare asociate vaccinurilor anti-COVID, printre care se numără și miocardita (inflamarea mușchiului inimii) apar, în general, într-un interval de câteva zile sau săptămâni după administrare, nu la 5-6 ani. Același fapt a fost evidențiat în luna mai de Veridica, după ce conspiraționiștii au pus moartea actorului Ioan Isaiu pe seama vaccinului.

Pe deasupra, nu există o confirmare că astfel de reacții la vaccin ar duce, automat, la o creștere a ratei morților subite sau a infarcturilor. În fapt, un studiu realizat pe aproape 46 de milioane de adulți vaccinați din Marea Britanie, urmăriți până la 26 de săptămâni după fiecare doză, a constatat că incidența evenimentelor arteriale obișnuite, în principal infarct și accident vascular cerebral ischemic, era în general mai mică după vaccinare.

În aceeași zi în care lansa această teorie, Lasca a publicat o altă postare în care a pus tot pe seama vaccinului moartea Roxanei Chereji, o profesoară din Baia Mare. Postarea a strâns peste 1.200 de reacții și 1.000 de comentarii. 

sursa foto: Captură de ecran

Aceeași știre a fost preluată și de site-ul conspiraționist ActiveNews, care a obținut peste 1.000 de reacții pe Facebook pentru titlul “Profesoara Roxana Chereji din Baia Mare a murit de cancer galopant la numai 42 de ani” – nici titlul, nici textul articolului nu menționează o legătură cu vaccinurile, însă, pe site-ul ActiveNews, articolul este încadrat în subiectele „Accelerarea cancerului În urma vaccinului covid”, „Anul Cancerelor Turbo” și „Cancer vaccin – cancer”.

sursa foto: Captură de ecran

 

sursa foto: Captură de ecran

 

Termenul „cancer turbo”, devenit viral în timpul pandemiei, desemnează presupusa apariție a unor forme de cancer neobișnuit de agresive, care ar fi provocate sau accelerate de vaccinarea împotriva COVID-19. Conceptul este popular pe rețelele sociale, dar nu este recunoscut de comunitatea medicală și nu este susținut de dovezi științifice. Mai mulți experți consultați de jurnalul medical britanic The BMJ l-au descris fie drept o teorie a conspirației, fie, în interpretarea cea mai indulgentă, drept o ipoteză nedovedită, bazată exclusiv pe relatări anecdotice. 

Articolul face parte dintr-o serie din cadrul proiectului Social Media Monitoring sprijinit de Fundația Konrad Adenauer

A editat Andreea Pavel

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole