G4Media.ro

Proiect de lege la Ministerul Justiţiei: Deţinuţii care nu au beneficiat de…

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Proiect de lege la Ministerul Justiţiei: Deţinuţii care nu au beneficiat de recursul compensatoriu să primească 5 lei pentru fiecare zi câștig neacordată/ Sindicaliștii din penitenciare: 90.000 de foşti deţinuţi ar primi 70.000.000 de lei/ Dan Voiculescu ar primi 1000 de lei

Persoanele deţinute în perioada 24 iulie 2012 şi 19 octombrie 2017, care nu au beneficiat de recursul compensatoriu, ar putea primi 5 lei pentru fiecare zi câștig neacordată, potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției privind compensaţiile financiare acordate deţinuţilor, consultat de G4media.

24 iulie 2012 este data deciziei pilot a CEDO care a constatat că România nu respectă standardele minime corespunzătoare pentru deţinuţi, adică 4 metri cub aer pentru fiecare deţinut.

19 octombrie 2017 este data la care a intrat în vigoare legea recursului compensatoriu care a condus până astăzi la eliberarea mai devreme a peste 14.000 de deţinuţi. Potrivit recursului compensatoriu, deţinutul care a executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare (igrasie, mai puţin de 3 metri cubi aer, etc) beneficiază de 6 zile câştig la 30 de zile. Cu alte cuvinte, dacă un deţinut are o pedeapsă de o lună de puşcărie, el trebuie eliberat mai devreme cu 6 zile, doar ca urmare a recursului compenstaoriu.

Potrivit proiectului de lege privind compensaţiile financiare, deţinuţii care au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare, dar au fost eliberaţi mai devreme de 19 octombrie 2017, data intrării în vigoare a recursului compensatoriu, ar putea beneficia de 5 lei pentru fiecare zi pe care ar fi putut să o câștige în baza legii recursului compensatoriu.

„Art. 9.

(1) La calcularea compensației financiare se va proceda înmulțind zilele-câștig ce li s-ar fi cuvenit cu o sumă de 5 lei pentru fiecare zi-câștig neacordată. (varianta 1)
SAU
(2) La calcularea compensației financiare se va proceda înmulțind zilele-câștig ce li s-ar fi cuvenit cu o sumă de ………….. lei pentru fiecare zi-câștig neacordată. (varianta 2)”, se arată în documentul citat.

Potrivit proiectului de lege, foştii deţinuţi trebuie să facă cerere în 6 luni de la data intrării în vigoare a legii (dacă intră în vigoare):

„Cererea de acordare de compensații financiare se poate introduce în termen de 6 luni:
a) de la momentul punerii în libertate a celui care solicită despăgubirea;
b) de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru situațiile de punere în libertate cuprinse între 24 iulie 2012 și intrarea în vigoare a prezentei legi”, se arată în documentul citat.

Cine sunt beneficiarii. Potrivit sindicaliştilor din penitenciare, în jur de 90.000 de foşti deţinuţi ar putea beneficia de compensaţiile financiare, a declarat pentru G4media Sorin Dumitraşcu, liderul sindicatelor din penitenciare. Impactul pe buget ar fi de 70.000.000 de lei.

Studiu de caz. Dan Voiculescu a fost introdus în penitenciar pe 8 august 2014, fiind condamnat la 10 ani de detenţie. El a fost eliberat pe 18 iulie 2017, prin urmare nu a beneficiat de recursul compensatoriu, care a intrat în vigoare la 19 octombrie 2017.

Potrivit sindicaliştilor din penitenciare, dacă Voiculescu a stat în penitenciar în condiţii necorespunzătoare şi face cerere de compensaţii financiare, el ar putea primi de la stat în jur de 1000 de lei. Sindicalişii spun ca, de regulă, recursul compensatoriu înseamnă o cincime din pedeapsa executată. Prin urmare, dacă Voiculescu a executat aproape 3 ani de detenţie, ar fi trebuit să beneficieze de aproape 7 luni zile câştig, ca urmare a recursului compensatoriu.

Ce spunea Tudorel Toader despre compensaţiile financiare acordate deţinuţilor. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat în martie anul trecut, că unele state europene, precum Italia şi Ungaria, au despăgubit deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare, cu 5 euro pe zi. Precizarea af fost făcută după ce ministrul a anunţat că este în lucru un proiect de lege în acest sens.

„Decizia pilot a Curţii Europene prevede un recurs efectiv, recurs efectiv neînsemnând doar pentru cei pe care legea i-a prins în penitenciar, şi care au putut beneficia de 6 zile considerate executate, la 30 de zile în condiţii necorespunzătoare.

Să ne imaginăm că cineva a ieşit din penitenciar cu o săptămână înainte de apariţia legii, şi atunci n-a mai beneficiat de recursul compensatoriu, şi Curtea Europeană spune că trebuie să le dăm şi lor despăgbiri băneşti, materiale, pentru perioada în care au stat în detenţe nercorespunzătoare”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader pe 22 martie 2018.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

46 comentarii

  1. Actualei puteri i-a stat gândul numai la binele infractorilor. Cand indivizii aceștia care se presupune ca ar trebui sa administreze buna functionare a societatii romanesti isi vor face timp si pentru oamenii normali (aia care n-au furat sau n-au făcut alte fapte penale)?

  2. Copii primesc 5 lei pe de ca merg la școală????

  3. Pe când un proiect de lege pentru recompensarea deținuților prin alocarea de fonduri pentru grupuri statuare ?

  4. Știu ca deja e clișeu, dar sunt pensionari care au muncit zeci de ani, în condiții mai bune sau mai rele, sunt copii care se duc în scoli neîncalzite sau nu au posibilitatea sa o facă. Sunt oameni în spitale care stau cate 2-3 în pat, nu au medicamente etc. Dar..în pușcărie e mai „greuț”…ne meritam soarta.

    • Am sa repet de 1000 de ori!
      DE CE SPUI CA NE MERITAM SOARTA?
      De ce capitulezi? Fa ceva sa ai o soarta mai buna. Ori stai si te bati cu astia, ori pleci din Tara! E bine si una si alta. Dar nu te deprima.

    • Bravoo, Mara! Excelent cuvant, te iubesc!

    • aaaaaa daaa tot Voiculescu este de vina si pentru asta nu?cu aia 1000 pe care trebuie sa ii primeasca se faceau foarte multe lucruri in romania asta nu?

  5. Mi-e pur si simplu scarba de ce se intampla in Romania acum. Acesti asazisi guvernanti se gandesc doar la infractori. Mor oameni in spitale din cauza conditiilor improprii,cad scolile pe elevi,cad copiii in latrinele din curtile scolilor,se dezintegreaza şinele de cale ferata,se surpa drumurile,se deşertifică sudul tarii,dispar vazând cu ochii padurile,mai mult de jumatate din forta de munca ocupata primeste salariul minim,inflatia scapa de sub control si ei ce fac? Recompenseaza pur si simplu infractorii. Dar mai rau este faptul ca oamenii nu reactioneaza,ba unii ii si apreciaza ,nu vor sa vada ce se intampla. Mai exista oare speranta? Nu stiu…

    • Iustine, ridica-te, n-ai voie sa permiti acestei gasti ordinare de infractori sa te deprime la modul asta, infurie-te, du-te in fata sediului psd din orasul tau si injura niste psdisti, insa nu te deprima! Exact ce spunea Mara mai devreme trebuie sa facem, sa luptam cum putem fiecare, insusi faptul ca venim aici, pe G4 Media, citim stiri, comentam, si tot e ceva. Intra pe facebook, adera la un grup de sustinere al procurorului Kovesi, sunt multe, du-te si semneaza petitia de sustinere a candidaturii ei la sefia Parchetului European, lucruri marunte dar care te sustin moral si te scot din tristete, iti dau un strop de speranta. Mai avem pana in 26 mai, acum, cu presedintia, e si UE in tara, mai primesc suturi zdravene de la CEDO, UE, JAI, nu intelegi ca foarte greu a fost pana acum, dar am rezistat cumva? Eu am casa cu calcan, adica un perete mare intr-o parte, si mi-am pus pe calcan un afis mare cu textul : In Ploiesti si Prahova avem mafia COSMA-GHITA, sunt din Ploiesti, orasul si judetul care nu mai are la DNA decat 1 procuror.

    • Doamna Constantinescu..sunteti jalnica,pe bune,de ce instigati la violenta?dar ce sfaturi ,,pretioase,, ii dati lui Iustin..bravo,cu asa oameni ca dumneavoastra nu ajungem nici pana la magazin.

  6. Si-a dat Tudorel maximum de imbecilitate: „5 lei pentru fiecare zi pe care ar fi putut să o câștige în baza legii recursului compensatoriu”
    Bre, Tudorele, nu ai cum, bre, sa calculezi numarul de zile pe care le-ar fi putut castiga, pentru ca acel numar depinde de perioada de detentie ramasa pana la data la care intra facilitatea .
    Daca un detinut mai are o zi pana la eliberare, recursul compensatoriu nu-l ajuta la nimic.
    Degeaba primeste 100 zile prin recurs compensatoriu, daca el se elibereaza a doua zi!
    Forma corecta ar fi fost 30 lei pentru fiecare luna de detentie.

    • ca logica de calcul, e corect cum spui, dar ca principiu, este o mare magarie! D’aia se numeste PUSCARIE, pentru ca acolo, nu poate fi pensiune! da, recompensare materiala pentru ZIUA DE MUNCA PRESTATA si reducerea cu un procent a zilelor de pedeapsa. Sunt atatea locuri unde se sufera mult mai tare decat in puscarie si nu exista NICIUN FEL DE COMPENSARE! Chiar, dimpotriva…. ce a facut el, a fost o forma de amnistie…

  7. Iesiti fratilor la alegeri ! Si la europarlamentare si la prezidentiale si parlamentare !!

    • corect….si la europarlamentare si la prezidentiale lumea va iesii la vot,insa cred ca o sa fie o surpriza mare de tot

  8. Tare! Da plățile compensatorii ale gardienilor la ieșirea la pensie de ce nu le dau din 2010? Sau la ceilalți militari?

  9. Hotul e întreținut pe banii noștri în detenție ,primește bani la ieșire .Stop.! Cred că pușcăriile ar trebui desființate ! Pedeapsa ar trebui efectuată la domiciliu și plata sumei pe care statul ar trebui s-o plătească cu:cheltuieli de judecată ,zilele de odihnă din închisori, despăgubiri pentru păgubiți ș. a.
    ..

    • nu este o varianta plauzibila ceea ce spuneti dumneavoasta ar fi mai bine pe cei avizati in domeniu sa ia o decizie in acest sens

  10. Da, sigur că da, panarame ticăloase! Că voi ați recuperat vreun prejudiciu de la pușcăriași- numai cu cele vreo 60 milioane de la Voiculescu făceați alta închisoare, cu SPA, cu tot!
    Nemernicilor, de ce ii luați pe toți la grămadă?? Criminalii și corupții trebuie băgați în beciuri pline cu șobolani, nu masați
    Și, să nu ne spună tuDorel că Voiculescu a stat în condiții improprii, la grămadă cu toată gloata, in igrasie și fără WC…are vreo proba jegul de varan că a stat în condiții improprii???
    Blestematule de tuDorel, acum îți recunoști legea??? Deci, îți recunoști toate nenorocirile produse de cei eliberați prin recursul compensatoriu? Cum frate sa fii așa ticălos, să răsplătești criminalii și tâlharii , in timp ce milioane de copiii și bătrâni trăiesc în condiții mizere și se culca cu burta goală??? să mori plin de cancer, Buborele! Tu și toată clica ta de nemernici!!!

  11. Și apropo, înafară că statul nu a recuperat prejudiciul de la varan, ba chiar a cheltuit pe el in pușcărie, la câți ani a fost condamnată târâtoarea și câți ani a făcut efectiv??
    A executat complet pedeapsa??? Din câte îmi amintesc ( poate găsește cineva mai repede) nu a făcut nici macar jumătate din cât a primit…
    Asta numai pentru ticăloșiile descoperite, că la cât a furat probabil mai puteau făce procurorii câteva dosare ..

    • A facut doar 3 ani din 10, si-a scapat cu 7 ani mai devreme pe motiv care are 70 de ani si a scris carti de-a luminat boborul! Bineinteles, el tot lumina-i da boborului si prin latrina3!

    • Dar asat se specifica in lege fratilor ca daca scrii carti atunci cand esti la puscarie isi mai repede,este ceva ilegal aici?

  12. Alo PZD!
    Propun o solutie mai simple:
    – Eliberati-i pe toti
    – Imediat darimati toate inchisorile pentru ca nu corespund standardelor cerute de ministrelul justitiei
    – Lansati studii de fezabilitate si de impact (similar cu al autostrazilor ce nu se construiesc) pentru construirea de inchisori de 5 stele
    – Pina se vor construi (la fel ca si cu autostrazile) justitia se suspeda pentru ca nu avem inchisori
    Astfel scapapti si de toate intrebarile legate de cod penal, legile justitiei, etc. Ele de fapt nu o sa mai existe si gata!

    • Si scapa si de condamnari la CEDO, pe motiv ca au stat in conditii improprii, vezi doamne! Da, drepturile detinutilor sunt aparate, drepturile celorlalti la viata decenta, copii, batrani, nu intereseaza pe nimeni! Din 26 mai tara asta se va schimba, cum n-a facut-o in 30 de ani!

  13. IESITI LA VOT!!! Altfel, scrieti pe forumuri si inghetati in Piata Victoriei, in timp ce votul tuturor analfabetilor va decide viata! IESITI LA VOT!

  14. Uite de ce nu i se inchidea bugetul lui dragnea. Avea xcedent si nu stia ce sa faca cu el. Asa ca s-a hotarat: vitamina D (de la dobitoc) si un sfert de pol la puscariasi!!!

    Astia sunt votantii psd-ului: aia cu mana intinsa care nu spun o poveste. Spun „1001 de povesti”.

    Asa ca iesiti fratilor la vot si nu mai puneti stampila pe aceleasi gulere „albite” de dorel justitiarul sau pe aceleasi partide care va vand gogosi la colt de strada sau prin media (gen a3, romaniatv, irealitatea, etc).

    PS. Nu de alta, dar avem candidatul pentru stins lumina in tara, dar n-o sa mai avem lumina!

  15. E bine ca avem bani pentru DEȚINUȚI dar nu avem bani de medicamente in spitale. Când ajungi in spital ti se scrie rețeta …. mergi jos la farmaciile din jurul spitalului si iti cumperi medicamentele, te întorci in spital si ți se face tratamentul… Nu mai spun de mutrele acrite ale asistentelor care se poarta asa numai ca sa mai primească ceva bani in plus…. „atenții”. Deci Guvernul se lupta sa creeze condiții pentru deținuți, dar pentru noi restul??? Trebuie sa ne transformam in infractori sa avem si noi mai multe drepturi???

  16. Opoziția ar putea introduce un amendament de necontestat,banii să ajungă prioritar la păgubiți.Așa poate infractorii nu vor mai fi izolați de societate la ieșirea din închisoare,asigurându-se o integrare socială mai ușoară.Așa ar fi ajutată toată lumea,păgubiții și-ar recupera paguba,infractorii pot activa în comunitate fără reproșuri și dușmănii.Și….poate nu ar mai fi presiune pe eliberarea înainte de termen.

  17. Daca pentru infractori se dau despagubiri oare ce ar trebui dat pentru cei care iau bacterii in spitale, care nu au parte de medicamente si un tratament uman cand se interneaza???
    …. nu mai exista nici un fel de moralitate, sistem de valori, umanitate. Tragem apa pe oameni si ridicam infractorul la rang de martir/erou.

    • Nu se ridica la rang de erou sau mai stiu eu ce niciun detinut insa o judecata corecta trebuie sa existe pentru toti

    • Aici te contrazic,moralitate inca mai exista de aceea se adopta tot felul de masuri care sa tina mai aproape de moralitate de corectitudine si de spiritul legi

  18. totul pentru infractori. desfintati ba justitia ca ne ruineaza.
    pai numai din ce stim sinistrul justitiei ia cateva pensii si cateva salarii. cam ca melescanu si toata nomenklatura. sa aiba de tigari. ca grosul…

    • De ce sa fie desfintata justitia?sau daca se desfinteaza in locul ei ce sa fie?adica sa fie anarhie fiecare sa faca ce vrea cum vrea cand vrea ca asa este mai bine nu?iar daca unii au salarii mai mari astea se datoreaza faptului ca toti suntem diferiti din fericire.

    • Pai asta urmareste soros sa se desfinteze justitia din romania ca sa poata sa faca el ce vrea prin flagelul ciolos si prin media platitia de el.cum este si acest site.

  19. 24 iulie 2012 este data deciziei pilot a CEDO care a constatat că România nu respectă standardele minime corespunzătoare pentru deţinuţi, adică 4 metri cub aer pentru fiecare deţinut.Este decizia CEDO,pentru toti detinutii din Romania nu numai pentru Voiculescu.

  20. Cine sa va mai inteleaga si pe voi….ce va deranjeaza asa de tare pana la urma?decizia data de CEDO?sau ca primeste Voiculescu 1000 lei?ca vad ca aveti asa o fixatie

  21. Am inteles ca nu va place Voiculescu dar acest proiect de lege este pentru toti detinutii nu numai pentru Voiculesc

  22. Va considerati un site echidistant sau astea sunt doar vorbe goale pentru a prostii lumea voi tineti cu tot ceea ce este anti PSD si deformati adevarul ori de cate ori aveti ocazia.

    • hai culca-te ciumix, nu mai inviati hotii si prostii interlopi pzd nici daca va nasteti de 100 de ori :))

  23. da,fratilor toate tunurile sunt pe Dragnea si pe Voiculescu din cauza lor nu merge romania asa cum am vrea noi asa cum ne zice ciolos si usr astia pe care ii ridicati voi in slavile cerului

  24. Dupa parerea mea ar trebui sa ii plateasca lui Voiculescu mai mult.C a asa cum stim cu totii,si asta o stiti si voi dar nu vreti sa recunoasteti ca deh…se intelege,procesul prin care el a fost acuzat a fost unul politic de pe vremea marinarului care se uita cu un ochi la gaie si cu unul la tigaie.

  25. Mi se pare un proiect de lege corect,indiferent de parerea altora,ca re considera asta un mare minus pentru ministerul justitiei,insa eu cred ca este ceva corect si judecat de la egal la egal pentru toti detinutii justitia trebuie sa fie corecta cu toti indiferent de numele din buletin

  26. C dracu e 5 lei p zii? Ăștia care n-ați fost p acolo nu mai criticați că nu sunteți în măsură să vb . sunteți mai deștepți decât cedo in alte tari sau dat 8 euro.nu zice nimeni sa nu faci pușcărie da nici să stai că porci.si stați liniștiți că omoruri sau violurile nu beneficiază că aia sunt închiși și acum.eu am făcut pușcărie pt nimic și sunt multi care au furat un salam sau etc și au stat închiși în condiții de porci.la porci tot l mai dai să mănânce sa se sature.va doresc să ajungeți p acolo ăștia care doar bârfiți.daca e hotărâre cedo și voi bârfiți e clar.romania tot înapoiată va fi

  27. Sotul meu s à sinucis intr o puscarie din franta si nu stiu cum sa fac sa démontrez ça puscarie este vinovata de moarta lui deoarece nu l au supravegheat