Home » Articole » Proiect adoptat în Camera Deputaţilor: Persoanele asigurate facultativ vor avea dreptul la concediu de risc maternal şi indemnizaţie

Proiect adoptat în Camera Deputaţilor: Persoanele asigurate facultativ vor avea dreptul la concediu de risc maternal şi indemnizaţie

Proiect adoptat în Camera Deputaţilor: Persoanele asigurate facultativ vor avea dreptul la concediu de risc maternal şi indemnizaţie
Ascultă articolul

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede posibilitatea acordării de concediu de risc maternal şi indemnizaţie şi persoanelor asigurate facultativ.

S-au înregistrat 272 de voturi „pentru”, informează Agerpres.

Propunerea legislativă modifică art. 10 alin. (7) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, în sensul acordării dreptului la concediu de risc maternal şi persoanelor asigurate facultativ.

- articolul continuă mai jos -

Conform legii, persoanele asigurate facultativ sunt: a) asociaţi, comanditari sau acţionari; b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management; c) membri ai asociaţiei familiale; d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente.

Prin derogare, de dreptul la concediul de risc maternal şi indemnizaţie beneficiază şi persoanele asigurate facultativ. Concediul şi indemnizaţia de risc maternal se acordă fără condiţie de stagiu de asigurare, prevede proiectul.

De asemenea, pentru aceste persoane, pentru acordarea concediului de risc maternal, „baza de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale o constituie media veniturilor lunare asigurate, înscrise în contractul de asigurare încheiat”.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect legislativ.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole