G4Media.ro

Profil de antreprenor: de la comunicare la design de modă/ „Am făcut…

Profil de antreprenor: de la comunicare la design de modă/ „Am făcut nişte cursuri de formare profesională unde efectiv am învățat cum se realizează un proiect”

După ce a lucrat ca PR pentru o firmă londoneză timp de şapte ani, ideea de a-şi deschide propria afacere în orăşelul natal a prins contur din ce mai mult, gândindu-se mai ales la faptul că aşa ar putea fi mai împlinită, mai creativă şi nu în ultimul rând, mai bucuroasă că îşi va putea creşte copiii într-un mediu mai sănătos. Ca o radiografie a prezentului, nu înseamnă că a câştigat şi mai mult timp liber, spune Irina Ion, fostă specialistă în comunicare, în prezent designer vestimentar și antreprenoare.

Irina Ion este de departe persoana care poate vorbi despre ceea ce înseamnă reconversia profesională în rândul tinerilor prin prisma propriei experienţe. Schiţată sumar, povestea ei începe odată cu absolvirea Jurnalismului şi profesarea meseriei de PR timp de câţiva ani pentru o companie londoneză şi continuă cu meseria de designer vestimentar, pe care o practică în prezent. Momentul de declic al actualei etape a avut loc cu puţin timp înainte de a împlini 30 de ani.

Marea provocare? Scrierea propriului proiect pe bani europeni pentru a-şi putea deschide actualul atelier

„Am făcut nişte cursuri de formare profesională unde efectiv învăţam cum se realizează un proiect cap-coadă. Acolo am prins şi curajul că pot să fac ceva din pasiunea mea, acolo l-am scris şi iată că a fost şi aprobat. Primul proiect obţinut a fost de 70.000 de euro, cel care mi-a dat posibilitatea să amenajez atelierul aşa cum trebuie şi să-l dotez cu toate cele necesare”, explică Irina.

Este un atelier de creaţie vestimentară unde sunt realizate piese unicat.

„Mă atrage faptul că niciodată nu mă plictisesc. De fiecare dată fac altceva. Nu există monotonie la noi în atelier. Niciodată nu spunem nu unei provocări”, spune aceasta.

Perioada de început a fost puţin mai greoaie, potrivit Irinei, însă după ce a reuşit să capteze atenţia clientelor targhetate, lucrurile au intrat pe făgaş şi par că se îndreaptă în direcţia scontată. 90 % dintre articolele vestimentare pe care le creează, le vinde online clientelor din ţară, dar mai ales celor din străinătate. Nişa în care Irina a avut încredere.

 

 

Dragoș Porojnicu este și reporter la Știrile TVR

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează