Home » Anchete » Procurorul Andrei Bodean a câștigat concursul pentru conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București (surse)

Procurorul Andrei Bodean a câștigat concursul pentru conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București (surse)

2443
Procurorul Andrei Bodean a câștigat concursul pentru conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București (surse)
sursa foto: G4Media
Ascultă articolul

Procurorul Andrei Bodean a câștigat concursul pentru șefia Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, au declarat surse apropiate discuțiilor, pentru G4Media.

Bodean a fost șeful DNA Constanța în perioada 2018-2024 și a renunțat să mai fie procuror DNA după ce la conducerea instituției a venit actualul șef Marius Voineag, care l-a schimbat de la conducerea ST Constanța.

- articolul continuă mai jos -

Fost procuror criminalist, Bodean a revenit, pentru scurt timp, ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, de unde a intrat în DNA, în 2013. În 15 ianuarie 2025 Bodean a devenit procuror militar la Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel Militară București condusă în prezent de colonelul magistrat Marius Cătălin Strîmbei.

Cât a fost procuror la DNA Constanța Andrei Bodean a instrumentat dosare cu Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Sorin Strutinsky, Teodosie, Vergil Chițac, actualul primar al Constanței, primari și oameni de afaceri cunoscuți pe plan local, șefi de spitale, deconcentrate ș.a și mai multe spețe pe fraudare fonduri europene, înainte de înființarea Parchetului European.

Andrei Bodean a candidat la șefia DNA în 2018, după ce instituția s-a confruntat cu un vid de putere în urma demiterii Laurei Codruța Kovesi de către președintele Klaus Iohannis.

Bodean se numără printre magistrații care au protestat împotriva mutilării legilor Justiției și au semnat scrisoarea adresată fostului ministru al Justiției Tudorel Toader.

Fostul șef DNA Constanța a fost anchetat, în 2019, de Sectia de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), condusă de Adina Florea, fiind acuzat de abuz în serviciu și represiune nedreaptă.

După desființarea Secției Speciale, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat un termen de șase luni procurorilor din cadrul Parchetului General să finalizeze ancheta care îl viza pe procurorul Andrei Bodean.

La începutul lunii decembrie 2019, procuroarea Mihela Iorga Moraru, care a preluat speța instrumentată inițial de procuroarea Zarafina Puiu, a dispus clasarea speței.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole