G4Media.ro

Procurorii cer arestarea în lipsă a unui bărbat din Iași care și-ar…

Sursa foto: Pixabay

Procurorii cer arestarea în lipsă a unui bărbat din Iași care și-ar fi omorât soția pentru că obținea prea puțini bani din videochat / Femeia ar fi fost bătută crunt timp de 6 ani

Procurorii cer, joi, instanței arestarea în lipsă a unui bărbat din Iași, în vârstă de 30 ani, care și-ar fi omorât soția pentru că obținea prea puțini bani din videochat.

Potrivit procurorilor, femeia ar fi fost bătută crunt timp de 6 ani, iar loviturile i-au cauzat multiple traumatisme care în final au dus la deces.

Bărbatul este de negăsit.

Comunicatul procurorilor:

Prin referatul din data de 04.08.2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a solicitat arestarea preventivă în lipsă a inculpatului A.R.C. (în vârstă de 30 ani) cercetat pentru comiterea infracţiunii de ,,omor asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 199 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cp.

În fapt, s-a reţinut că, în perioada 2016-2022 numitul A.R.C. a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică asupra soţiei sale A.R.A. (motivat de faptul că aceasta nu mai câştiga venituri consistente din activitaţi de videochat) lovind-o cu pumnii şi picioarele în mai multe zone ale corpului şi cu precădere în zona craniană determinând multiple traumatisme cranio-cerebrale ce au condus la alterarea constantă a stării de sănătate a acesteia după producerea iniţială a unui hematom subdural cronic cu resângerare frontal drept şi instalarea unor higrome emisferice bilaterale. Acestea au evoluat pe fondul celor mai recente acte de agresiune fizică complicate în evoluţie cu bronhopneumonie iar în final au condus la moartea victimei din data de 07.03.2022.

Numitul A.R.C. a fost citat în vederea audierii sale în calitate de suspect şi inculpat însă nu s-a prezentat la sediul parchetului.

Din verificările efectuate cu ocazia punerii în executare a mandatelor de aducere a rezultat că acesta nu mai locuieşte la adresa de domiciliu, nici la adresele cunoscute în care a stat fără forme legale.

Facem precizarea că propunerea formulată sau luarea unor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează