Primejdiile prezidențialismului (Op-ed)

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Ilie Bolojan este fără îndoială o prezență puternică. Are prestanță, are voință, are viziune. Are un mare partid în spate. În pofida speculațiilor, PNL și-a menținut coeziunea. Nu știu să existe în interiorul acestui partid o facțiune capabilă să obțină înlocuirea sa la vârf.

Tot fără îndoială, lui Nicușor Dan i-a stat în gât credibilitatea lui Ilie Bolojan. Nicușor Dan vrea putere și nu înțelege de ce ar împărți-o cu altcineva. Este de presupus că oricine va fi premier se va lovi de gelozia prezidențială.

Nu psihologizez. Dar e greu să eludezi impactul elementelor subiective. Politicul este un tărâm al ideilor, al riscurilor, al calculelor raționale, dar și al pasiunilor iraționale, al viziunilor și strategiilor competitive.

Eugen Tomac apare drept un om destinat rolului de a doua sau a treia vioară. Nu e făcut să fie solist. Nu e născut pentru prim-plan. Tocmai din acest motiv este de fapt singurul pe placul lui Nicușor Dan. Excelența trebuia substituită prin obediență.

Este exact ceea ce se petrece de o lună încoace. PSD și AUR au urzit, dar fără vicleniile de la Cotroceni, ori, dacă vreți, fără semnalele emise de acolo, nu ar fi pornit moțiunea. Este tot mai vădită antipatia lui Nicușor Dan pentru cele două partide care au făcut posibilă victoria sa acum un an. Cum se spune în engleză, no good deed goes unpunished.

Mi-e teamă că se întrevede în aceste mișcări derutate și derutante ceea ce aș numi tentația autoritarismului solipsist. De aici și titlul acestui articol inspirat de un eseu clasic al marelui gânditor politic Juan Linz (1923-2006).