Home » Articole » Primar PSD din județul Botoșani, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită / Ar fi primit jumătate de milion de lei pentru a aranja licitații

Primar PSD din județul Botoșani, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită / Ar fi primit jumătate de milion de lei pentru a aranja licitații

Primar PSD din județul Botoșani, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită / Ar fi primit jumătate de milion de lei pentru a aranja licitații
Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan
Ascultă articolul

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a primarului PSDL al comunei Mihălășeni, județul Botoșani, Claudiu Daniel Chelariu, acuzat de luare de mită în formă continuată, anunță Mediafax.

Potrivit unui comunicat al DNA, edilul ar fi pretins și primit bani de la administratorul unei societăți comerciale în legătură cu derularea unui contract de lucrări finanțat din fonduri publice.

- articolul continuă mai jos -

Anchetatorii susțin că, în perioada aprilie 2024 – 2 aprilie 2025, primarul ar fi solicitat în mod repetat suma totală de 550.000 de lei de la administratorul unei firme care executa lucrări de modernizare a unor drumuri de interes local din comuna Mihălășeni. Conform DNA, edilul ar fi primit efectiv 500.000 de lei.

Contractul vizat de anchetă a fost încheiat în anul 2023 și avea o valoare de peste 11,6 milioane de lei. Procurorii afirmă că sumele ar fi fost cerute și primite în schimbul îndeplinirii unor atribuții de serviciu legate de derularea contractului, inclusiv aprobarea situațiilor de lucrări, verificarea conformității lucrărilor executate și respectarea termenelor de execuție.

Potrivit rechizitoriului, banii ar fi fost încasați prin intermediul unei societăți comerciale înregistrate pe numele unei persoane din familia inculpatului.

În vederea recuperării sumelor considerate de procurori ca fiind primite cu titlu de mită, DNA a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra a șase imobile aflate în proprietatea lui Claudiu Daniel Chelariu. Măsura a fost dispusă în limita sumei de 500.000 de lei.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Botoșani, cu propunerea de menținere a măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

DNA precizează că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală și nu afectează principiul prezumției de nevinovăție.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole