Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Până la începutul lunii iunie clujenii vor putea beneficia de noi linii de transport public de noapte. Variantele de lucru presupun deschiderea mai multor trasee, dar costurile ajung la peste 2 milioane de lei, anunță Monitorul de Cluj.
În prezent, o singură linie de transport public de noapte circulă pe străzile orașului, pe axa Est-Vest, doar până la ora 01:00.
Primăria analizează propunerile USR privind extinderea transportului public nocturn pe intervale orare, fie până la ora 2:00, fie până la ora 4:00 dimineața, din treizeci în treizeci de minute.
„După cum am mai spus, în această vară vom avea transport public de noapte, cu trasee. Suntem într-o fază avansată de lucru cu Compania de Transport din Cluj. Dar nimic nu e gratis în lumea aceasta, vreau să știți, costă. Dar vom găsi resurse”, a explicat primarul Emil Boc.
Pe lângă introducerea BUS-urilor pe timp de noapte, Emil Boc a recunoscut că Primăria analizează și varianta extinderii liniei care conectează Aeroportul „Avram Iancu” de Gara din Cluj-Napoca.
„Dar trebuie să avem grijă la infrastructură – nu putem lua autobuzele existente de pe o linie, pentru a înființa alte linii. Trebuie să așteptați, pentru a putea corela aceste aspecte. Am reușit să extindem transportul public în Aiton, în Petreștii de Jos, am înființat o linie de conectare cu Aeroportul. Rămâne tema transportului de noapte, dar și conectarea Gării cu Aeroportul este într-o fază avansată de analiză”, a declarat primarul Emil boc în ședința de Consiliu local de luni.