Home » Articole » Primar PNL din Brașov, condamnat la închisoare cu executare pentru droguri / Și-a pierdut și mandatul / Vindea cannabis într-un magazin online

Primar PNL din Brașov, condamnat la închisoare cu executare pentru droguri / Și-a pierdut și mandatul / Vindea cannabis într-un magazin online

2316
Primar PNL din Brașov, condamnat la închisoare cu executare pentru droguri / Și-a pierdut și mandatul / Vindea cannabis într-un magazin online
Sursa foto: Bună Ziua Brașov
Ascultă articolul

Silviu Șchiopu (foto), primarul liberal al comunei Ungra, a primit joi, 28 mai, o condamnare la 1 an și 4 luni de închisoare cu executare, după ce Curtea de Apel Brașov i-a redus ușor pedeapsa stabilită inițial de Tribunalul Brașov într-un dosar de trafic de droguri de risc, anunță Bună Ziua Brașov.

Hotărârea este definitivă și pune capăt unui proces în care primarul a fost judecat alături de alte persoane fizice și juridice pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

- articolul continuă mai jos -

Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de edil și a redus pedeapsa principală de la 1 an și 6 luni, cât stabilise Tribunalul Brașov prin sentința penală din august 2025, la 1 an și 4 luni de închisoare cu executare. Reducerea a fost acordată în temeiul circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de Codul penal.

În același dosar au mai fost judecați un coinculpat căruia instanța de apel i-a redus pedeapsa de la 2 ani și 6 luni la 1 an și 4 luni de închisoare, precum și două societăți comerciale – SC Ungra CBD SRL și SC Natural CBD SRL -, ambele condamnate la amenzi reduse de la 15.000 de lei la câte 12.000 de lei fiecare.

Conform legislației, o persoană condamnată definitiv la închisoare cu executare își pierde dreptul de a ocupa funcții publice. Situația juridică a mandatului de primar al lui Silviu Șchiopu urmează să fie clarificată de autoritățile competente.

În 2021 Silviu Șchiopu, primarul din Ungra, a fost reținut pentru vânzarea de produse pe bază de cannabis. Firma acestuia, Ungra CBD, deținea și un magazin online prin care se vindeau produse pe bază de Cannabidiol care, potrivit datelor de pe site-ul firmei – cbdhouseverde.ro – „se găsește la speciile de Cannabis, precum cânepa”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole