Prima pandemie din era contemporană, cauzată de un virus gripal provenit din Hong Kong la finalul anilor 1960, a provocat un milion de decese, dar nu a făcut valuri în presă

Un virus respirator apărut în Hong Kong la sfârșitul anilor 1960, care a trecut graniţele dintre state, a cauzat o pandemie şi, într-o singură lună, a provocat un milion de decese la nivel mondial, semănând din aceste puncte de vedere cu noul coronavirus, informează AFP, preluată de Agerpres.

Prima pandemie din era contemporană, această epidemie de gripă A (H3N2), constatată la jumătatea anului 1968 în enclava Hong Kong, a făcut înconjurul planetei într-un an şi jumătate, ucigând în total 1 milion de persoane, din care 50.000 în Statele Unite şi 31.000 în Franţa.

„Oamenii erau aduşi pe targă într-o stare catastrofală. Mureau de hemoragie pulmonară, cu buzele cianotice, complet gri. Erau de toate vârstele, de 20, de 30, de 40 de ani şi mai mult”, îşi amintea medicul specialist în boli infecţioase Pierre Dellamonica într-un articol publicat în 2005 în cotidianul Liberation.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Satoshi, despre ce înseamnă Europa pentru artiștii moldoveni

10:12

Idei practice pentru a mânca sănătos în călătoriile lungi

5:18

Cadavrele erau depozitate „în camerele din spatele spitalelor şi la morgi” în perioada vârfului epidemiei din Franţa, înregistrat în decembrie 1969, a dezvăluit pentru AFP istoricul specializat în domeniul sanitar Patrice Bourdelais.

Nu au existat niciun titlu publicat cu majuscule în ziarele din epocă, nicio măsură guvernamentală, nici măcar o alertă medicală.

„Indiferenţa şi cuvintele frumoase au avut câştig de cauză în faţa unei posibile mobilizări”, a adăugat Patrice Bourdelais, profesor titular al catedrei de „Populaţie, epidemie şi sănătate” la Şcoala de Înalte Studii în Ştiinţe Sociale (EHESS) din Franţa.

În vârful epidemiei din Franţa, înregistrat în data de 18 decembrie 1969, ziarele zilei menţionau o epidemie de gripă „staţionară” (Le Figaro) sau care „pare să regreseze” (Le Monde).

Cum se explică o astfel de atitudine placidă? În epocă, mediul medical, liderii politici, mass-media şi populaţia în general erau aproape orbiţi de progres şi de noile sale arme, vaccinurile şi antibioticele care fac miracole, capabile să distrugă, de exemplu, flagelul tuberculozei, a explicat Patrice Bourdelais.

Mai mult, sensibilitatea oamenilor în faţa morţii nu era aceeaşi ca în zilele noastre. „Cele 31.000 de victime ale gripei Hong Kong nu au creat scandaluri, au trecut chiar mai multe decenii neobservate”, a comentat acelaşi istoric. Omenirea întreagă a trebuit să aştepte până în 2003, când au fost publicate cercetările epidemiologului Antoine Flahault, pentru a realiza o numărătoare a deceselor cauzate de acea epidemie în Franţa.

O maladie a Antropocenului

Era perioada „Celor 30 de Ani Glorioşi”, a boom-ului economic de după Al Doilea Război Mondial. „Pe acea curbă a progresului multidimensional”, un accident precum o gripă ucigaşă nu era la fel de intolerabil ca în zilele noastre.

Tensiunile internaţionale, marcate de războaie încă prezente, precum cel din Vietnam, criza umanitară din Biafra (stat secesionist din Africa), au permis o relativizare a suferinţelor asociate unei epidemii care a fost mai gravă decât altele.

În prezent, lucrurile stau cu totul altfel: epidemia de COVID-19 a eliminat orice alt subiect de pe agenda publică şi a provocat o paralizie uriaşă la nivel global.

Poate pentru că sănătatea a devenit o preocupare individuală primordială şi oamenii erau inconştient convinşi de faptul că societatea modernă dispune de toate armele pentru a combate epidemiile, a explicat Patrice Bourdelais.

Pentru geograful Michel Lussault, importanţa covârşitoare acordată în prezent pandemiei de COVID-19 reflectă pur şi simplu „amploarea bulversărilor asociate mondializării”, un fenomen marcat de mobilităţi internaţionale extreme ce vizează mărfurile, oamenii şi informaţia.

Specialistul în boli infecţioase Philippe Sansonetti a evidenţiat la rândul său propagarea internaţională a noului coronavirus în emisfera nordică folosind o hartă a zborurilor internaţionale din China spre Europa şi spre America de Nord: răspândirea virusului coincide perfect cu densitatea acestor curse aeriene.

„Aceste boli emergente infecţioase sunt maladii ale Antropocenului (eră geologică în care incidenţa activităţilor umane asupra Terrei devine preponderentă, n.r.), fiind exclusiv asociate cu cucerirea planetei de către om”, a explicat acelaşi specialist, profesor de Microbiologie şi maladii infecţioase la College de France.

Pandemia de COVID-19 ne spune o poveste în trei episoade: un „salt între specii”, cu trecerea unui coronavirus de la liliac la om, apoi „o revărsare”, cu o contagiere de la un om către alţi oameni, şi, în cele din urmă, „o a treia etapă, care reprezintă propagarea explozivă, cauzată de om pe planeta noastră prin intermediul transporturilor intercontinentale”, a adăugat el.

În 1968 şi 1969, virusul gripei A (H3N2) a avut nevoie de mai multe luni pentru a ajunge din Asia în Statele Unite şi în Europa. De această dată, în 2020, noul coronavirus a reuşit acest lucru în doar câteva săptămâni.