G4Media.ro

Președintele USR Vrancea își va depune mandatul după ce a fost acuzat…

Președintele USR Vrancea își va depune mandatul după ce a fost acuzat că a exclus nejustificat membri ai organizației

Cosmin Timofte îşi va depune mandatul de preşedinte al USR Vrancea joi, în conferinţa judeţeană, ca urmare a tensiunilor apărute în partid după excluderea unor membri care ar fi încălcat statutul de funcţionare, potrivit purtătorului de cuvânt al organizaţiei judeţene, Alexandra Tătaru, citată de Agerpres.

„Preşedintele USR Vrancea, Cosmin Timofte, îşi va depune mandatul în conferinţa judeţeană care va avea loc joi, la Focşani. Ca urmare a tensiunilor apărute în partid şi a atacurilor din presă după excluderea unor membri ai USR, Cosmin Timofte a considerat că e mai bine să-şi depună mandatul pentru ca filiala USR Vrancea să-şi păstreze liniştea. Demisia preşedintelui este un act voluntar şi nu a fost cerută de la centru”, a declarat Alexandra Tătaru.

Potrivit acesteia, demisia lui Cosmin Timofte a fost comunicată preşedintelui partidului, Dan Barna, după şedinţa Biroului Naţional al USR în care au fost anulate sancţiunile hotărâte de Biroul Judeţean Vrancea, respectiv excluderile membrilor filialei Vrancea.

Interimatul la şefia USR Vrancea va fi preluat de vicepreşedintele Mihăiţă Lepădatu până la organizarea de noi alegeri locale, cel mai probabil la finele lunii septembrie.

Tensiunile din USR Vrancea au plecat de la excluderea de către Cosmin Timofte a unor membri importanţi ai partidului după ce aceştia au solicitat, în cadrul unei întâlniri, un vot pentru demiterea sa din funcţia de preşedinte al organizaţiei.

Foto: Cosmin Timofte/ Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

28 comentarii

  1. Trolli. Daca nu poti sa construiesti – dărâmi.
    Cres ca e genetic la noi ‘trasul in jos”.
    #nunemaifacembine
    #baniisuntlaei

    • A intrat dracu in rai…

      Mos peter ce facu ? Adormi jucand striptease poker pe tableta ?!

    • Asa si trebuie. Asta cu datul afara al adversarilor se poarta la psd si altii ca ei, nu la USR. Aici parerile contrare trebuie discutate, se ia o decizie democratica si aia se respecta.
      Asta e teoria si daca partidul vrea sa fie altfel decit „clasicii” trebuie s-o respecte.

  2. G4media…aveti o obsesie! USR PLUS e noua voastra tinta…ce fac,ce dreg,cand,cum? Nu e bine…e prea pe fata simpatia catre PNL si presedintele in functie. Desi cred .ca e si un bine aici…pentru USR PLUS…O sa ambitionati oamenii sa-i voteze in numar cat mai mare.

    • Accepta adevarul mosule, nu este g4media de vina pentru mizeriile din USR. Nu mai cautati vinovati pentru ca ati crezut intr-un partid murdar. USR este o mizerie si punct. Ultimele 7 zile au dovedit ca sunt vai mama lor. Ziua si scandalul. Pai stai sa-i vezi la guvernare, o sa fie ora si scandalul. Vai mama noastra ce vremuri or sa ne astepte din anul douzeci douazeci

    • @Alin profetule, chiarosile, adevarata mama omida a politicii romanesti ce esti … da de unde stii?
      PSD,USL,PNL,UDMR,ALDE tot ne-au tot guvernat, de 30 de ani o fac, esti asa de expirat incat sa nu vezi nimic altceva, nici un alt viitor, chiar nici unul, serios?

      despre scandaluri, o surpriza uriasa invers proportionala cu gandirea ta .. au existat, exista, vor exista intotdeauna in partide.

      g4media si obsesia pentru USR e sanatoasa, asa ne arata ca atunci cand sunt scandaluri in USR, se si rezolva democratic dezbatere consulatare, nu cu metoda ciocu mic sau fiecare la locul lui sa isi vada de lungul nasului.
      si e si un exercitiu pentru USR, de a fi in lumina reflectoarelor, si sincer orice om cu creier in lumea asta accepta o critica corecta, o informare corecta decat jocuri de culise

      individu de la vrancea clar nu are ce cauta in USR. si ca un om cu o oarecare onoare, sau sub presiunea onoarei si corectitudinii care e in USR, a plecat.

      poate are sanse in PNL sau PSD adica USL

    • Băi lache…moș sa-i zici lu mă-ta…că nu am facut armata împreună. Tu ori ești prost rău ori pesedist ori și una și alta! Tu nu ai văzut ce au făcut toate javrele de pana acum în politică…Sau nu ai ochi decât pentru madam Veo…minunea minunilor,floarea florilor,brosha broshelor…proasta proastelor? Hai sictir! A…și un călduros:MUIE PSD!

  3. Tot ce se poate. Eu raman mut cum nu poti sa treci pe langa mai mult de doi sau trei pustani din astia de 20-30 sau chiar mai putin de ani pe strazile din Romania fara sa scuipe ca animalul de cateva ori in cursul a cateva minute in public! Cat rahat poti sa ai intre buze sa scuip ca un animal de atatea ore si asa de zgomotos ma depaseste! Si mi-e scarba! Nici bolnavii de tuberculoza pe vremuri nu scuipau cat un magar din asta orfan de bune maniere cum sunt cam 50% dintre pustanii de pe strazile Romaniei. Educatia e varza in Romania incepand de la cei 7 ani de acasa, nu numai cea formala…

    • Ai greșit articolul, boșorogule ! Bătrânețea e boală grea

    • Ai mai scuipat si tu pe net un comentariu, la figurat, pe net, cum o fac multi la propriu si pe strada!…Exact despre asta e vorba mitocanule!

    • Ești un frustrat senil, care nu reușește să înțeleagă că primește pensie din munca celor tineri, nu din buzunarul PSD-ului. Boșorogii ar trebui să aibă respect pentru tineri, mi-e silă de moșii care cerșesc drepturi, în loc să își ajute copii să-și crească nepoții.

      Rămâne cum am stabilit, ești un senil care a greșit articolul, acesta este despre USR, nu despre educație

    • Tinerii scuipă către tine pentru că simt duhoare de Psdist latrinist

  4. Ce mizerie este in acest USR, Dan Barna este un ticalos si excroc mai mare ca Livache

    • Alin,

      Iti pute gura prea tare a flatulente PSD-iste. Vezi ce patesti cand te obisnuiesti sa pupi dosuri psd-iste?

      Hai mars de-aici!!!

    • Ce este Florine, deranjeaza adevarul? Ce treaba are PSD-ul in acest articol? Atat va duce mintea, cand va faceti de cacat, dati vina pe PSD, atata stiti. Sunteti niste postaci limitati, nu sunteti in stare sa aduceti argumente. Sunteti platiti sa scrieti mu1e psd pe toate forumurile. Asta este adevarul. De 3 zile se vede mizeria din USR si va faceti ca ploua. USR nu a fost in stare sa-si organizeze alegerile interne (16000 de trogloditi) fara scandal si frauda iar voi vreti sa conduca o tara si sa organizeze alegeri unde sunt implicati peste 15 milioane de oameni? Ce gluma buna. Sunteti niste mizerii fara creier

    • Muie psd? Dar Muie postac de kkt alin ce are? Merge la fix la ce aberatii spui. Tocmai, ca e bine ca aflam adevarul nu ca in psd unde e unanimitate…..la furat.

    • Puiule, mai usor cu propaganda. Dan Barna o fi ce-o fi, asta nu face USR-ul un partid mizerabil.
      Barna nu inseamna partidul, membri de rind sint partidul, iar ei sint acolo pentru ca vor onestitate si competenta in politica .

  5. Interesant cata energie se depune de catre toata presa sa loveasca in Dan Barna si in USR, prezentand toate prostiile pe care le prezinta ( nu se merita efortul sa dau amanunte). Asta m-a ambitionat si m-a facut sa vreau sa votez cu Barna sesi pana acum inclinam mai mult catre Iohannis. Si vreau sa votez si la parlamentare ambele voturi cu USR.
    O lege de-a lui Murphi spune ca : Valoarea unui om e direct proportionala cu numarul de imbecili care se ridica impotriva sa

    • Aici tu esti imbecilul care vede numai conspiratii, dar trecem peste. Imbecili este multi, cur ar spune tanti Veorica

    • Ai zis „cur”. Nu e o greseala, e obiectul pasiunii si muncii tale Aline, ceea ce saruti cu patos pt a primi dreptul mizerabil de a arunca cu laturi pe aici, si copeicile care iti revin pt misiune. De aia il tot aduci in discutie, il ai infipt in subconstient. Iti dorim sa iesi la pensie din meseria asta.

  6. Asteptam si demisiile lui Catalin Drula si Dan Barna pentru fraudarea alegerilor interne.

  7. Chill man, conflictele sunt normale, fac parte din natura umană. Nu mai zic de un partid tânăr cum e USR unde lucrurile sunt așa rodate… Dacă cineva de bună credință se așteaptă ca într-un partid să fie doar lapte și miere e un mare naiv. Pe cei din PSD am văzut ce-i unește : teama de dosarele penale.

    Mi se pare mai importantă imaginea de ansamblu, cine sunt membrii unui partid, ce au mai făcut, ce își propun să facă, care sunt alternativele.

    • Corect, conflictele sunt normale, iar dacă sunt rezolvate prin demisie de onoare, cum la Psd si Alde nu există, e perfect.
      Ce nu e corect este modul tendențios în care amplifică G4media certuri fără importanță din Usr

  8. Pamflet
    Catre postacii pesedisti de pe acest site: Nu va mai obosit sa ne jigniti si sa ne ofensati. Oricum nu convingeti pe nimeni. Votantii USR sunt oameni integri, lucizi si bineintentionati. Oamenii ppe care nu ii duce mintea sunt deja indobitocit de antene, de romania tv si de realitate lui gusa si sunt deja votanti pesede. De crezut, nu va credeti nici macar voi intre voi.
    Parerea mea…

  9. Ia uite-i ce se mai umfla-n pene comentatorii nostri. Pai da, ati realizat in sfarsit cine este USR. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Nici cu Iohannis nu mi-e rusine, insa macar are niste relatii facute si lumea il cunoaste bine prin Europa si SUA.
    De ce nu apare si nu ne spune Dan Barna pe cine are in spate si cine l-a scos din joben brusc asa ca prin magie?! Ca sa stim si noi, chiar daca unii dintre noi au aflat deja 🙂 Sau credeati ca s-au facut ceva minuni prin tara noastra si a aparut Mesia? Si de cand Vrancea, acest fief neo comunist, a devenit fief USR-ist? Si de ce marile scandaluri sunt acolo?
    Eu cu cine votez pana la urma?

  10. Mai rasfirati, postaci psd-isti, mai rasfirati ca va impiedicati intre voi. Faptul ca v-ati activat asa de urgent nu inseamna decat ca lumea chiar a inceput sa aprecieze USR (chiar si aliat cu PLUS). USR da lectii de democratie in fiecare zi. Cum bine zicea cineva mai sus in psd e unanimitate la furat.

  11. Dragi postaci, USR nu e la putere, acuzele voastre vi se întorc în freza. Chiar dacă șefii vostri va spun altceva. Verificați rezultatele alegerilor. Recalificati-va rapid. Și fabrica voastră va fi pusa pe butuci, ăștia nu știu altceva.

  12. @ MARIO

    Iti urez sa fii sanatos si sa ajungi la pensie

    Atunci, la senectute, tot asa o sa „cugeti” despre pensionari ?!

    „mi-e silă de moșii care cerșesc drepturi”